E zapada. Zapada serioasa. Chiar imi era teama ca trece iarna cu totul si nu ninge deloc, dar dupa ce-a trecut de mijlocul lui ianuarie a inceput timid sa se faca… iarna.
Ieri am primit un banc de la Bogdan – Iarna, zapada, frig. In padure, un urs furios se plimba si dadea, nervos, cu sutul in copaci de se scutura zapada. Rupe un brad, da un sut la o buturuga si trece mai departe bodoganing: „Ce mama naibii mi-a venit sa beau cafeaua aia in septembrie?!!!” 😛
Dar pe mine prima zapada serioasa nu ma face sa ma retrag in barlog. Dimpotriva, e prima si trebuie sa ma bucur de ea. (Ok, la altii deja a trecut bine de prima ninsoare, dar ce sa fac, la mine abia a ajuns!) De doua zile, cand ies afara, uit de tot ce ar putea fi trist sau suparator si merg printre fulgi cu un zambet asa larg pe fatza ca in 5 minute imi ingheatza dintzii. De fiecare data!!! 😀
Cum nu e deloc umeda, nici bulgari nu poti face (am incercat pana mi-au inghetzat si degetele, apoi am renuntat si am desenat fetze zambitoare pe fiecare matiz plin de zapada pe care l-am intalnit in drum – matizurile zambesc mai mult), presupun ca un om de zapada e exclus, asa ca macar cu sania trebuie sa ma dau. Maine ma duc sa-ncerc. Dar cum nu sunt cel mai curajos … a… cum se zice? saniusar? 😀 🙂 … Asa, cum zic ca nu ma-ncumet sa ma dau cu sania pe pante abrupte si unde-s multe alte sanii, o sa caut ceva mai retras pentru inceput, pe langa casa, sa prind curaj.
Intre timp, poze de la casa, unde-i alb si frumos:
Si fiindca ieri a fost ziua lui Cedric, uite doua poze cu frumusete de baiat de 4 ani. Si o poza cu Zuza, sa nu spuna ca o neglijeaza cineva. Ea e cu doua luni mai mica decat Cedric. 🙂
Anul asta am strans bradul tarziu (si numai pe jumatate). Nu stiu daca de lene sau fiindca nu aveam chef sa se termine sarbatorile de iarna. Si-asa, fara zapada parca au fost doar pe jumatate sarbatori. As fi propus sa il lasam pana la prima ninsoare, dar consiliul de familie n-a vrut sa auda de asa ceva si ordinele au fost clare: se strange bradul!
Doar ca inainte sa-l strang i-am facut niste poze, sa-l tin minte. La anul e alt brad, mereu altul, si asta a fost unul simpatic.
Va spun toate astea fiindca sigur va veti intreba de ce naibii pun poze cu bradul de craciun la mijloc de ianuarie? Ei uite de-aia, fiindca am strans bradul si nu puteam sa-l strang fara sa-l trec in eternitate (si in galeria fostilor brazi de craciun) prin cateva poze.
Ah, si sania asteapta ninsoarea. Sta, la casa, sprijinita de-un gard, si rugineste incet, nostalgica. Eh… timpurile de-alta data, cand ningea… – Cu ea n-am poze. Doar cu bradul. 🙂
Am fost in weekend la munte, la o actiune de ecologizare a campingurilor de la cetatea Poienari, pe Arges, cu un vechi prieten si gasca lui. Am strans si ceva gunoaie, dar mai bine va povestesc cum s-a transformat o dupa-amiaza ploioasa si putin cam prea lenesa, intr-una plina de evenimente si actiune. Sau si mai bine va arat ce-am filmat. 🙂 (si acum regret ca nu aveam decat camera foto la mine, si am filmat cu aia, ca pe cea video am lasat-o acasa. n-o sa mai fac greseala asta.)
Pe scurt, pina la filme, treaba sta cam asa: terminasem noi de curatat valea si incepuse iara ploaia. Si ploua marunt dar fara semne de oprire, dupa ce noaptea precedenta fusese o furtuna in toata regula si riul se umflase binisor. Pe partea cealalta a riului erau doua masini, care trecusera prin vad ziua precedenta, inainte de ploi, cand apa era mica. N-au mai avut rabdare sa scada apa, dimpotriva, vazand ca ploua iar si-au zis sa treaca atunci, cat mai repede, cat inca se mai poate. Au chemat un escavator sa „netezeasca” un pic vadul, sa coboare si sa iasa mai usor, si apoi au inceput traversarea. Si prima masina a trecut, cu un pic de ajutor de la un 4×4, cu un cablu de tractare ce s-a rupt dar s-a legat la loc, in fine, a trecut. A doua insa…
Cu acelasi 4×4 si acelasi cablu de tractare n-a mai iesit de data asta. S-a poticnit intr-o piatra, cablul s-a rupt din nou, apa s-a umflat si masina s-a intors pe cursul apei. Abia in momentul asta am inceput eu sa filmez, dupa ce am auzit tipete disperate de pe malul celalalt, unde ramasese populatia feminina a celor doua masini. Baietii din tabara de corturi au sarit sa tina masina, iar eu am scos camera foto sa filmez incercarile de a trage masina la mal. In 5 minute apa s-a umflat, de unde venea pina la genunchi, a ajuns pina la briu, tipetele de pe mal au devenit isterice, si voluntarii sariti in apa sa scoata masina s-au dublat ca numar doar ca s-o poata tine pe loc. In timpul asta barajul de la Vidraru, 7 km mai sus, se umpluse si curgea prin gurile de supra-plin. (uite o poza aici: http://www.turism-arges.ro/wp-content/uploads/2009/07/lake-viidraru1.jpg ca sa intelegeti cam ce inseamna asta.)
Totul a durat cam jumatate de ora, timp in care a venit si politia, si jandarmii, si escavatorul inapoi, si cu ajutorul baietilor ‘ecologisti’ si a altor cativa tineri de la corturile din jur, plus o sfoara rezistenta venita intr-un final de undeva de la masinile de pe drum, dupa cateva incercari nereusite, au scos intr-un final masina.
Nu s-a terminat insa aici, fiindca va ziceam mai devreme de tipetele isterice de pe malul opus pentru care a venit salvarea, care n-avea cum ajunge la ele. Dupa inca un pic de vreme si cateva atacuri de panica si stari de lesin pe malul celalalt, au venit jandarmii cu veste de salvare si au facut o frumoasa actiune de traversare a riului cu ajutorul fringhiei. Am filmat-o si pe asta, vedeti mai jos, insa ce-i si mai frumos? Dupa ce s-au chinuit sa aduca toate femeile de pe partea cealalta a riului a venit nenea cu masina de teren de mai devreme si ne-a aratat ce frumos trece prin albia riului fara nici o problema. Doar ca nu era sa se complice el sa le treaca, daca tot venisera jandarmii, nu? 😉
Si actiunea jandarmilor (sau sa fi fost pompieri? chiar nu stiu):
Inainte sa vina jandarmii se formase un lant de oameni si deja trecusera doua persoane:
Si la sfarsit poza cu masina care trece lejer prin apa, fara eforturi, dar care nu s-a deranjat sa le treaca pe femeile isterice pe care le astepta ambulanta pe partea cealalta a riului. Asta atitudine, nu-i asa?
Tocmai mi-am dat comanda de vreo 250 de poze la carrefour foto. Am strans pozele facute vara asta si se pare ca sunt suficiente ca sa prind oferta de pret redus. Cele mai multe sunt din Florenta, si revazandu-le pe toate mi-am adus aminte ca aici pe blog nu pusesem decat Pisa si Cinque Terre, asa ca iata cateva poze din Florenta – foarte putine, stiu, dar pentru mai multe dati click pe oricare dintre ele si ajungeti la photobucket unde sunt mai multe si mai mari.
Florenta in asfintit, podurile de pe Arno
Fotografii de nunta la Florenta 🙂
Florenta, in oglinda.
Ponte Vecchio, cu putin dramatism al culorilor.
Ponte Vecchio la rasarit
Nu e nici o poza cu Domul din Florenta, dar ce sa-i fac daca podul era mai fotogenic si a iesit mai frumos? Am pozat si domul, fiti fara grija, are si el zeci de poze, cateva sunt si pe photobucket, dati click pe oricare dintre pozele de mai sus si ajungeti acolo.
Vorbe si ganduri 