Archive for the ‘Nebunii’ Category

Atlasul de zoologie

24 Mai 2013

Eram mica, pe la vreo 3 ani, cand cel mai bun prieten al meu din copilarie s-a mutat la mine in bloc. La acelasi etaj. Si pana sa intram la scoala, pe langa alergat, tipat, sarit, si alte jocuri minunate specifice varstei, aveam o pasiune pentru atlasul lui zoologic. Nu doar eu, dar amandoi, cand trebuia sa stam in casa – ori ca ploua, ori ca era tarziu, ori ca mamele noastre aveau chef sa-si bea cafeaua, nu sa-si plimbe plozii – petreceam ore intregi privind la animalele preistorice sau exotice din acel atlas al lui Mihai.  (Asta, pentru cei care n-au copii, am s-o traduc ca o mana cereasca: sa stea prichindeii cuminti cateva ore cand nu dorm, e aproape o minune.)

Atlasul era uimitor – descopeream dinozauri – pteranodoni uriasi care zburau cu aripi fara pene si ciocuri cu dinti, diplodoci greoi cu picioarele cat turnurile de apa, triceratopsi cu armura pe cap – si tot felul de alte animale preistorice care le-au urmat. Nu mai tin minte daca ajungea atlasul si la animalele din zilele noastre, dar sigur nu erau asa de interesante ca cele de acum cateva milioane de ani. Imi amintesc bine doar coperta si primele foi, cele cu dinozaurii, care m-au fascinat atunci. Poate, poate, si vreo echidna, girafa, sau vreun ornitorinc, fiindca atrag atentia, dar la dinozauri cred ca pot inca sa spun in ce colt zbura pteranodonul si unde pe pagina era brontozaurul. 🙂

246326288-4957347-700_700

Deci atlasul zoologic era un fel de cartea sfanta a copilariei mele, la care nici nu aveam acces atat de des, si mereu cu „aveti grija cum dati paginile, nu cumva sa-l rupeti!”. Poate ca si de acolo se trage grija mea pentru carti…? Important e ca mi-a ramas in memorie ca ceva super grozav, iar peste ani mi-a rasarit in minte ideea ca as putea avea si eu unul. Ha! Ce chestie, sa am atlasul meu! Banuiesc ca n-ar mai fi aceeasi fascinatie de la 3-4 ani, dar oricum, tot ar fi interesat.

Nu stiu nici acum ce atlas era ala, ce editura, ce autori. Poate ca as putea afla, dar oricum, din cand in cand arunc un ochi pe internet, pe site-uri de edituri, in cautarea unuia nou si interesant. E greu sa-ti dai seama pe net, mai ales ca n-au exemple din interiorul cartii, daca e ce caut eu sau nu. Dar eu tot caut. E ca un fel de reactie conditionata – stiti filmul ala, teoria conspiratiei, cu Julia Roberts si Mel Gibson, in care el tot simtea nevoia sa cumpere Catcher in the Rye? asa si eu, caut atlasul zoologic. Uneori gresesc, si caut si din alea geografice. Candva mi-am luat si unul istoric, mic si ieftin, cam idiot, numai si numai fiindca ii zicea atlas si aveam banii in buzunar. N-am putut rezista tentatiei. – OK, recunosc, imi plac atlasele. 🙂

Azi, fiindca aici voiam sa ajung, m-am incruntat ca de obicei la mailurile care-mi invadeaza cutia virtuala. Astia de la elefant.ro trimit zilnic mail cu diverse reduceri si oferte. Site-ul e grozav, tot felul de reduceri la carti, mi-am tot luat carti de acolo de o vreme. Dar mailul lor zilnic incepe sa ma oboseasca. Totusi, azi, fiindca prezentau „cele mai bune idei pentru premiile scolare”, am inceput sa ma gandesc ce idee buna a avut ala de-a impamantenit cartile drept premii scolare si am intrat sa ma uit de atlas zoologic. 🙂

Am trecut prin 5 pagini de atlase si am deschis vreo… minim 20, cred. Inca le am deschise in taburi, sa ma uit pe fiecare si sa ma gandesc pe care l-as alege, iar apoi sa aman decizia pana cand reusesc sa-l frunzaresc, sa vad daca merita. Dar dupa mai bine de 20 de pagini cu atlase zoo deschise, mi s-a oprit brusc privirea la „Anatomia Caprei – Atlas”. Asa de brusc incat n-am putut sa nu dau click. E prea specific, prea haios si prea singuratic, printre atlase rutiere, geografice, anatomice, botanice si zoologice.

anatomia-caprei---atlas_1_produs

Anatomia Caprei. Anatomia Caprae – Atlas. Coperta alba, cu un craniu de capra pe ea, sub titlu. Mai ca-ti vine s-o cumperi, numai ca sa o tii pe masuta, cand vin prieteni pe la tine sa ramana cu gura cascata. Ziceti ca n-ar fi o lectura superba de tinut in sala de asteptare de la dentist, de exemplu. 🙂

Iar apoi mi-au scapat ochii mai jos. Cine a cumparat Anatomia Caprei a mai cumparat…. „Misterele templierilor”, „Vocile”, „Noi mesaje de la Univers”, „Ghid practic pentru educarea pisicilor”, ” O privire din interior asupra OZN-urilor”.

Aaa… va face asa o impresie ca… e o lucrare pentru oameni mai aparte? Auziti… ce om cu scaun la cap ar putea crede ca se educa pisicile?! 😛

Anunțuri

entrepreneurship zgzgzgzaaaa!!!

20 Martie 2013

Ce sunt antreprenorii? Pirati francezi care vand fildes. De ce? Pentru ca nu-mi place cuvantul. Si pentru ca… Trebuie sa va spun toata povestea ca sa intelegeti. 🙂

Incepe de la Amanda Palmer. Stiti pasiunea mea pentru Amanda Palmer si muzica ei (in ordinea asta)? Daca ma cunoasteti probabil ca da. Daca nu, ei bine, imi place Amanda Palmer. E grozava, putin nebuna si foarte haioasa. In plus, admir legatura foarte stransa pe care o are cu fanii si felul in care ofera totul – de la muzica ei gratis sau platesti cat crezi, la toata viata ei personala, arta, idei, probleme, pe care le discuta si impartaseste cu multimea de oameni care o iubesc. Pe langa asta, imi place si muzica ei. 😀 Da, chiar imi place. Punk cabaret. Mai ales live. ❤

Revenind la sirul si-asa alambicat al gandurilor, pornim de la Amanda Palmer, sau discursul ei la TED. (Daca nu stiti ce e TED, cautati pe net, ca fac prea multe paranteze. TED rocks!).

Am vrut sa i-l arat mamei, fiindca imi place ce spune acolo. Doar ca, desi nivelul de engleza al mamei e bunicel, nu e suficient pentru a asculta un discurs rapid, asa ca ar avea nevoie de titrare. In romana. Asa ca am vrut sa intru sa fac titrarea la discursul asta de 12 minute. Oare se poate? Se poate sa ma inscriu voluntar sa traduc discursuri de la TED. M-am inscris.

O singura problema: la videoclipul asta deja e cineva inscris. Sunt traduse fix 3 cuvinte. Dar odata alocat cuiva, trebuie sa treaca 30 de zile pana se poate realoca, daca cineva-ul nu-l traduce. Asa ca mi-am facut nervi, dar degeaba. Am tradus pentru mine – mi-a luat vreo cateva ore – si acum astept sa treaca 30 de zile (mai sunt vreo 15), numai ca sa vad daca termina cineva traducerea sau ma inscriu eu. (tineti-mi pumnii!)

Intre timp, as putea sa traduc alte clipuri, ma gandesc. Doar ca nu am aceeasi pasiune. 🙂 Asa ca am zis ca, in loc sa aleg la intamplare, sa il caut pe unul pe care l-am vazut ieri distribuit pe facebook. L-am gasit, iar cuvintele cu care incepe sunt: „i want to talk about social innovation and social entrepreneurship”. Am deschis ochii larg. Inteleg cuvintele, in sensul ca le pot traduce in romana, dar ce naiba inseamna de fapt? 🙂

entrepreneurship.

Ok, entrepreneur inseamna antreprenor. Ce e ala antreprenor? Am cautat in dictionar. E un detinator de antrepriza. ce e antrepriza? 😛 😀

deja devine plictisitor, nu-i asa? deci va zic ce ar putea sa insemne daca aveti chef de un zambet – ori e bucata de perete dintre prize (si atunci, la cate prize am eu acasa, am la fel de multe antreprize, deci sunt multi-antreprenor!!!), ori e bucata de timp ante-repriza, adica atunci cand vezi publicitate inainte de repriza a doua din meciul de fotbal, inseamna ca ant-repriza aia a adus bani buni televiziunii care difuzeaza meciul. deci aia antreprenori! 😛

Totusi parca nu merge. Asta e un fel de traducere a cuvantului din romana. De la inceput, deci, din engleza.

en-tre-pre-neur-ship

Hmmm… deci e o corabie (ship). O corabie care se numeste Entre-Preneur. Asta e nume frantuzesc – cine mai are nume frantuzesc? Primul care-mi vine in minte e Cote D’Ivoire. Deci corabia asta vinde fildes (ivoire). Iar fildesul e marfa de contrabanda, deci nu poate sa fie decat o corabie de pirati, contrabandisti. Sa nu mai vorbim ca numele corabiei asteia tot la hoti ne duce cu gandul [entre = intre;  preneur (de la verbul prendre din franceza) = taker (in engleza) = unu’ care puna mana si ia (in romana nu are echivalent, oricat de traducator ma simt eu, ok?)].

Deci sa zicem ca e o corabie frantuzeasca, se numeste „Intre-Hoti”, si vinde fildes. E clar, nu? Entre-Preneur-Ship.

entre-preneur-ship

Entre-Preneur-Ship

Ce cuvinte, dom’le! De ce sa folosesti cuvinte de-astea pe care nu le intelege lumea? Nu-mi place entrepreneurship. Iti mai si plimba limba un pic. Si totusi… ar trebui sa mai traduc ceva, ca sa nu zic ca m-am inscris degeaba ca traducator voluntar… Antreprenoriat social. Ce conteaza ce inseamna? Poate inteleg din restul discursului.

Cosmar de mitza

4 Decembrie 2012

Dupa amiaza de luni, lenesa si linistita, numai buna de facut siesta, daca esti o pisica de casa rotunda, bine hranita si rasfatata. Mai ales dupa un weekend ingrozitor si obositor, in care oamenii din casa au chemat alti oameni pe la ei, de parca nu era suficient sa-i suporti doar pe ei, mai trebuie acum sa ii tolerezi si pe restul vreme de doua zile. Si oamenii astia noi nici nu sunt antrenati cum trebuie – nu stiu ca n-au voie sa te mangaie decat cand vii tu si ceri asta, nu stiu sa-ti deschida usile, nu stiu sa pastreze distanta sau sa-ti dea de mancare. Nici ca le-ai cere, ca doar ai mandria ta de matza, dar asa, paregzampl, ca sa vedeti cat de needucati sunt.

Si nu era de ajuns ca au venit atatia oameni, dar au trebuit sa aduca si o miniatura terorista. Oamenii astia mici sunt infricosatori! Nu gulmesc, astia mananca orice! Daca ii lasi sa se apropie te trag de coada, de urechi, sau isi infig mainile in blana ta – nu mai scapi. Daca nu-i lasi sa se apropie, te urmaresc cu privirea si chiuie de cate ori te vad, de sa-ti sara inima din piept, nu alta! Iar aia care au ghetute te si alearga. Si am vazut ca ar manca pana si propriile degete, doar ca banuiesc ca nu le pot inghiti, asa legate de mana cum sunt. Uneori oamenii inalti le pun niste doape la gura, de frica sa nu-i inghita si pe ei. Ce sanse ar avea o pixica rotunda si pufoasa?

Tot weekendul a fost ratat. In loc de somn de frumusete a trebuit sa stau la panda, sa nu ajung pranz de bebelus. Noroc ca asta nu avea ghetute. Si nici cu oamenii inalti n-a fost mai simplu. A trebuit sa ma zbarlesc la ei si sa-i atentionez de o gramada de ori ca sa-mi respecte spatiul personal. Auzi, sa vii in casa mea si sa te asezi asa, pe unde vrei! Nici macar fotoliul meu n-a ramas liber. Fotoliul MEU! A trebuit sa stau sub masa, sau pe calorifer, ca sa ii pot supraveghea pe toti. Iar noaptea cineva dormea in camera mea de somn. A trebuit sa impart un pat cu doi oameni. Bine, unul dintre ei era omul meu favorit, si aveam alte locuri unde as fi putut dormi, dar eram mai in siguranta asa, in caz ca miniatura umana pornea la vanatoare. In mijlocul patului, intre doi oameni mari, sunt mai mari sanse sa-i manance pe ei decat pe mine.

Of, un weekend ingrozitor, cum ziceam. Nici n-am putut sa vanez caini pe geam, a trebuit sa imi fac siesta de duminica intr-o alta camera decat de obicei, si am avut atatea de supravegheat ca nici n-am mancat cum trebuie. Dar in sfarsit a venit luni. Au plecat toti oamenii, au ramas doar doi dintre cei obisnuiti. Ii cunosc si nu trebuie sa tin ochii pe ei asa de atent ca au invatat ce e de facut. In sfarsit pot sa ma odihnesc. Pe fotoliul meu.

trrrrrrrrrrrrrrrrrrr trrrrrrrrrrrrrrrrrrr ce bine e pe fotoliul meu…

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!  PERICOL!!! MINIATURI UMANE INVADEAZA CASAAAAA! O ARMATA DE OAMENI MICUTI M-AU LUAT PRIN SURPRINDERE! AJUTOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOR! IMI MANANCA URECHILE! SI COADAAAAAAAAAA! MIAAAAAUUUUUUU

HHHSSSSSSSSS!!!!!

HHHSSSSSSSSS!!!!!

Ah! ah! ce se intampla? Unde sunt?! Scuip si zgarii! Nu mi-e frica de voi! La ataaaac!

Nu e nici un om mic in jur… Au disparut toti? S-au ascuns dupa canapea? …..  Nu-i nimeni… sunt in siguranta? Hmm… cred ca am visat…

Ce cosmaruri imi dau oamenii astia!

[ Ieri dupa pranz, mi sa povestit, Pixica dormea cu burta ei pufoasa in sus, cu picioarele in aer. A inceput sa miorlaie in somn. Apoi a sarit ca un arc, spinarea incovoiata, scuipand, coada umflata, parul ridicat. A stat asa cateva secunde, cu o mutra speriata si ochii mari, negri. Apoi s-a „dezumflat”. A privit nedumerita in jur… S-a asezat la loc ca si cum nu se intamplase nimic si s-a culcat. Cosmaruri. ]

Rituri de… inhumare uiascene*

29 Septembrie 2012

*notiunea de ‘uiascen’ descrie zona de studiu aleasa, iar nu o perioada de timp din pleistocen sau alta notiune similara.

Observatii facute pe exemplare de Homo sapiens uiascensis, Canis lupus uiascensis, Felis catus uiascensis, si ocazionalele exemplare de Homo Ludens din zona.

– Homo sapiens uiascensis (omul de uiasca)

Exemplarele observate celebreaza anotimpurile prin ingroparea sau dezgroparea a diverse obiecte rituale. Cultul lor pare a fi unul de celebrare a naturii si observare a schimbarilor anotimpurilor, o mare importanta fiind atribuita plantelor. Activitatile de ingropare si dezgropare sunt facute periodic, in anumite perioade din an, alese dupa semne astrale, nu includ cantece sau miscari specifice, dar necesita folosirea unor unelte considerate importante in indeplinirea rolului lor. Ritualurile de inhumare sau deshumare a obiectelor sunt executate de persoane importante in ierarhia de grup, cu rol de lider spiritual, pastrator si cunoscator al traditiilor.

Obiecte rituale ingropate: bulbi de plante si seminte
Perioada de ingropare: in diverse momente ale primaverii, dar si la inceput si sfarsit de vara
Obiecte rituale dezgropate: bulbi de plante si diverse pietre si radacini
Unelte folosite in cadrul ritualurilor: lopetica verde de gradina, manusi, mica grebla verde de gradina
Activitati de insotire a inhumarii rituale: observarea anterioara a terenului si alegerea locului, probabil in corelatie cu astrele si sfaturile batranilor

Canis lupus uiascensis (cainele de uiasca)

Spre deosebire de cele ale Homo sapiens uiascensis, ritualurile de inhumare ale Canis lupus sunt mult mai frecvente, ajungand in unele cazuri chiar la repetarea zilnica de catre aceiasi sau diversi indivizi ai grupului. Nu exista un individ desemnat pentru activitatile ritualice, acestea fiind executate de toti membrii grupului, desi unii prefera inhumarea obiectelor, in timp ce altii deshumarea lor, in timp ce o a treia categorie, probabil cei care inca nu au trecut de initierea spirituala, exerseaza doar saparea gropilor fara un motiv aparent.

Ritualurile de inhumare urmeaza, cel mai adesea, meselor zilnice, cand exemplarele studiate aleg o parte din hrana zilnica spre a o aduce ofranda, prin ingropare, fiintelor spirituale carora vor sa le multumeasca. Ritualul e insotit de „plimbarea osului”, care presupune ocolul curtii cu bucata de mancare, pentru a se asigura ca ceilalti indivizi nu interfereaza cu comuniunea spirituala solitara, alegerea locului, saparea gropii cu propriile labe, fara a se ajuta de obiecte, pentru a asigura comuniunea perfecta cu spiritele pamantului, si acoperirea obiectului cu pamant si iarba.

O alta parte a ritualului presupune cautarea ofrandelor aduse de ceilalti indivizi din grup si dezgroparea lor, astfel incat spiritele sa primeasca doar cele mai bine ascunse obiecte. Neinitiatii petrec o parte din zi sapand gropi fara vreun scop precis, in cautarea momentului iluminarii, al comuniunii cu spiritele pamantului. Ei nu ingroapa decat foarte rar parti din hrana, si aceasta este mai mult pentru imitarea initiatilor si pentru a intelege si invata ritualurile pe care urmeaza sa le duca mai departe. In comunitatea inter-specii uiesciana, neititiatii speciei Canis lupus sunt cei care creeaza cele mai mari dezechilibre, deoarece ajung, din intamplare, sa dezgropate bulbii si semintele ingropate de liderii spirituali ai speciei Homo sapiens, ducand astfel la mari probleme intre cele doua specii. De cele mai multe ori insa, rezultatul exercitiilor zilnice ale neinitiatilor canini duce doar la existenta multor gropi adanci si fara nici un sens in zona curtii uiascene studiate.

Obiecte rituale ingropate: oase, bucati de carne, paine, alte feluri de mancare
Perioada de ingropare: dupa mese, cu frecventa medie de cateva ori pe saptamana
Obiecte rituale dezgropate: ofrandele celorlalti indivizi din grup – oase, carne, alte bucati de mancare
Unelte folosite in cadrul ritualurilor: nu se folosesc
Activitati de insotire a inhumarii rituale: plimbarea ofrandei, ascunderea ei de privirile grupului, urmata de cautarea altor ofrande, bazandu-se pe simtul mirosului.

Felis catus uiascensis (pisica de uiasca)

Spre deosebire de celelalte mamifere uiascene, Felis catus are un singur loc ritual de ingropare, folosit de cateva ori pe zi, iar importanta spirituala nu e acordata obiectului ingropat ci actiunii de ingropare in sine. Actiunea de dezgropare nu face parte din ritual si nu intra in activitatile speciei. Astfel, obiectele ingropate in „ladita cu nisip” (locul sacru pentru executarea ritualului de ingropare a obiectelor) trebuie scoase de acolo de indivizii altor specii, bazandu-se aici pe o probabila simbioza functionala cu specia Homo sapiens in al carei areal se afla locul sacru al felinei.

Actiunea de ingropare e precedata de cantece de deschidere a usii (in speta miaunaturi si miorlaituri), urmate de dansuri in jurul si in cutia cu nisip, iar ulterior ingroparii, de aruncatul cu nisip in jurul cutiei, fara de care nu se poate incheia inhumarea obiectelor. Astfel gasim ca inhumarea obiectelor este mult abstractizata in ritualul Felis catus, fiind mai important ritualul in sine decat obiectul, iar activitatile insotitoare, cantec si dans, cat si frecventa marita, de catva ori pe zi, ne fac sa presupunem un nivel spiritual mai inalt al acestei specii.

Obiecte rituale ingropate: nu se acorda importanta obiectului ingropat, ci actiunii in sine. De obicei se ingroapa ‘manifestarile’ proprii felinei care executa ritualul.
Perioada de ingropare: de cateva ori pe zi
Obiecte rituale dezgropate: dezgroparea nu face parte din ritual
Unelte folosite in cadrul ritualurilor: nu se folosesc unelte
Activitati de insotire a inhumarii rituale: precedente inhumarii – miorlaituri si miaunaturi de deschidere a usii, dansuri in jurul cutiei, scotocirea nisipului; post-inhumare – imprastierea nisipului in jurul cutiei.

Homo ludens (copilul) (acestia nu pot fi cu siguranta numiti ‘uiascensis’ deoarece arealul de dezvoltare este foarte larg)

In cateva ocazii de-a lungul studiului s-au putu observa si cateva exemplare de Homo ludens in ceea ce pare a fi un ritual primar de inhumare a obiectelor. Totusi nu putem spune cu certitudine daca acest ritual este similar cu cel al Homo sapiens, deoarece ocaziile au fost rare si bazate mai mult pe existenta circumstantelor propice, decat pe momentele ritualice ale Homo sapiens. Totusi s-a incercat clasificarea si pentru aceasta specie:

Obiecte rituale ingropate: orice jucarie aflata la indemana
Perioada de ingropare: total aleatorie, in functie de momentul cand se descopera gramada de nisip
Obiecte rituale dezgropate: obiectele sunt ingropate si dezgropate, fara o logica aparenta
Unelte folosite in cadrul ritualurilor: alte jucarii, mainile, lopatica de nisip
Activitati de insotire a inhumarii rituale: aruncarea nisipului cu lopatica in cele 4 directii sau in bataia vantului

Acest studiu a fost realizat pe un numar intre 1 si 4 exemplare din fiecare dintre cele 4 specii impartind acelasi areal de dezvoltare, pentru a observa posibila similitudine a ritualurilor si notiunilor spirituale. Studiul nu este nici pe departe exhaustiv, numarul de indivizi observati in cadrul studiului fiind foarte mic.

face nu sens deloc!

18 Septembrie 2012

M-am hotarat! De azi, retaliez! Ah, pardon, verbul asta in romana inseamna cu totul altceva. Nu stiati? Ia uite definitie din dexonline:

RETALIÁ vb. tr. a croi din nou, a modela. (< fr. retailler)

Pardon deci, nu voiam sa zic nimic de croitorie, dar daca vorbim cu englezisme traduse mot-a-mot, atunci trebuie sa pricepeti ca incep sa raspund cu aceeasi moneda. „Cui?” ar fi normal sa va intrebati. Pai tuturor care imi zgarie creierii cu tot mai des intalnita engezicareala „face sens„.

Nu se poate folosi limba romana care are forma corecta si extrem de apropiata „are sens”, nuuu, fiindca traducem din engleza si acolo face sens, la fel cum fuck „fac” unii (pierduta) orice urma de gramatica.

Tocmai ce am citit o carte de copii in care, pe langa cele cateva cratime lipsa care deja incep sa treaca neobservate, am intalnit si frumoasa expresie de care ma plang mai sus. Imi amintesc de cartile de povesti pe care le aveam cand eram mica. Pot sa confirm ca nu era nici o greseala in ele. (nici o e intentionat dezlegat, nu va luati de mine ca stiu ca s-a schimbat, doar ca nu-s de acord) Nu de alta, dar sunt sigura ca eu de-acolo am invatat sa scriu, la fel de mult cat am invatat si la scoala. Ca de altfel astea sunt sursele de unde inveti, cand esti mic – ai incredere in invatatori, in profesori, in parinti si in carti, ca doar asa te invata toata lumea, ei stiu, acolo e invatatura si stiinta si adevarul. 🙂

Ce se intampla cand sursele tale gresesc, sunt neglijente, nu-si dau interesul? Pai simplu, avem multiple generatii de tineri care nu stiu sa scrie.

Erau mai atenti cei care corectau cartile pe vremuri? Cei care urmareau greselile de tipar si cele gramaticale? Erau mai rasariti traducatorii? Erau mai scrupulosi editorii? Sau poate pur si simplu acum sunt aceeasi generatie care a crescut cu povesti fara cratime si cu litere lipsa si asa cred ei ca e corect?

In orice caz, revenind la hotararea mea de mai sus, am un raspuns pentru oricine spune „face sens„. Si am sa-ncerc sa-l spun automat, in felul in care raspunzi „noroc” cand stranuta cineva: „FACE NU SENS DELOC!!!!!

De unde vine? Pai din traducerea mot-a-mot din engleza, desigur. Ca doar cui pe cui se scoate…

Makes no sense at all, does it? 🙂