Coana Mitza scuterista

5 August 2015

Scuterul meu e un vitezoman. Vitezoscuter. Dar de obicei merge incet, ca sa nu ma sperii eu. El crede ca mi-e frica. Mie, de fapt, mi-e frig.

Cand Vrumm al meu prinde viteza, la mine bate vantul. Insa azi…
Azi am luat camasa cu maneca lunga.

vrumm-vader

 

Am plimbat scuterul cu viteza. E limitat la 50 la ora, teoretic, dar ajunge pe la 60 daca ii dai voie. Si l-am lasat sa-si faca de cap, chiar si pe langa padure, unde-i cel mai frig de obicei. A fost asa de fericit, de-i fluturau oglinzile. Vrumm-aia bucuros pe limba lui. Nici macar n-a vrut sa mai opreasca la benzinarie, sa nu-i strice timpul. Se credea la curse si oprirea la pit-stop il dadea in spate cateva pozitii.

N-am insistat cu benzinaria. Era prea concentrat pe cursa, ca sa se mai gandeasca la mancare. Asa e cand faci ce-ti place – uiti de toate. Sper doar sa-si aminteasca sa manance inainte sa trebuiasca sa-l imping. – Are, totusi, 80 de kilograme, chiar si cu rezervorul gol.

Febra musculara.

1 Aprilie 2015

Am vazut ieri un meci intreg de tenis. De fapt sfarsitul unuia si apoi sfarsitul altuia. Aproape doua seturi. Adunate fac un meci.

Si de la un meci intreg, e absolut normal sa faci febra musculara, nu? Intrebati si voi, chiar se poate! In fine… daca il joci. Dar asta e doar o deosebire minora. Eu l-am vazut la televizor. Simona a castigat, Pliskova a pierdut. Nu jucau impreuna. Am mai vazut si primele 23 de ture din marele premiul ala Malaieziei, plus ultimele 4. Se pune?

Serios? Nu functioneaza asa? Atunci, daca nu de la tenis, de la ce?
De la ce am eu febra musculara?

As zice de la sala, dar n-am mai fost pe la una in minim 5 ani. De la ski nu se poate, ca era acum o luna. De la bazin nu, ca il evit de cate ori ma intreaba Loredana.

Si-atunci…? Poate febra asta e pacaleala de 1 aprilie…

Incepem

6 Ianuarie 2014

Neatza webule! La multi ani!
Azi am inceput serviciul pe anul asta si se simte cumva incomod, dupa doua saptamani de vacanta, asa ca incep cum trebuie, cu o pauza de scris pe blog. Imi mai dezmortesc neuronii si degetele.

Pentru urmatoarea vreme, scurta probabil, sunt din nou oraseanca. Petrec iarna in oras si vara la tara, ca boierii. Adaptarea e usoara, ca doar sunt locuri cunoscute, dar se pare ca nu pentru toata lumea. Cel mai nou membru al familiei, catelusa Mi-Shi, a avut cosmaruri pe la 6 azi dimineata. S-a trezit schelalaind, de-a sarit toata lumea, inclusiv pixica, sa vedem ce-a patit, si n-a tacut vreo 30 de secunde, pana s-a asigurat ca a auzit-o tot blocul. Ca sa fie sigura ca e totul in regula, a continuat sa schelalaie si dupa ce a trezit toata casa, dupa ce a fost luata in brate si vreo 10 secunde dupa ce s-au aprins toate luminile, sa ne bage bine in sperieti. Apoi a tacut, s-a intins ca trezita din somn si ne-a privit cu fatza ei de catzel nevinovat: „Chredeam ca m-a papat”.

Bineinteles ca restul diminetii a dormit in pat langa mine, sa nu mai aiba puiul vise urate. Pixica s-a simtit nedreptatita si a venit si ea sa doarma de cealalta parte a mea. Fiindca a trecut prin atatea chestii in mutarea asta – a fost alergata, prinsa si bagata intr-o sacosa (cu tota impotriviera ei serioasa si miorlaiturile jalnice de pe drum), transportata cu masina si mutata din locuinta ei confortabila unde urmarea cainii pe fereastra si-i scuipa prin geam. Ba a mai si stat nemancata aproape o zi intreaga fiindca a vomitat ghemotoacele de par din stomac, deci e o supravietuitoare si vrea sa-i fie recunoscute meritele: merita sa doarma in pat mai mult decat catelul care doar viseaza urat!! Vrea dreptate!

Eu… eram la mijloc.

Cum ziceam, fiecare dupa merit: asa imi trebuie, daca am vrut sa ma mut si am mai luat si micile bestii cu mine. 🙂

Somnul de frumusete

5 Iulie 2013

Stateam acum doua seri la taclale pe net cu Simona, povesteam treburi importante despre sandale si bluze, faceam planuri de vacanta, si n-am vazut cum a trecut timpul. Cand deodata, pe neasteptate, hop! s-a facut ora 23:55. Eeeeu, fata cuminte, invatand de la cenusareasa ca ora 12 e termenul limita si in plus stiind ca mi-am pus ceasul sa sune cu juma’ de ora mai devreme saptamana asta (la 7), am sarit ca arsa.

Nu se poateee, uite pana la ce ora pierd timpul pe net. Si pe deasupra, imi e si foame… Inainte sa ma culc, trebuie sa mananc ceva, ca nu cumva sa sufar de foame in vis. Si in timp ce mi-am cules ceva din frigider, s-au petrecut doua lucruri simultan. A trecut miezul noptii si atentia mi s-a agatat de filmul care tocmai incepuse. Era un film bun. Nu v-as putea spune acum cu ce sau cu cine era, despre ce era vorba sau de ce era bun, dar se pare ca era asa de bun ca am uitat de caleasca transformata in dovleac, de zina buna si de mers la culcare si am ramas sa vad filmul. Cand mi-am amintit notiunea de timp… nu conteaza, trecuse deja.

S-a terminat la 1 fara 20. In fine, totusi nu e asa tarziu. 🙂 Dupa ce m-am spalat pe dinti, m-am bagat in pat si mi-am aruncat inca o data ochii pe ceas, de data asta pe ceasul de la telefon – era 1:20. Dimineata, bunicul-ceas (asa il cheama pe ceasul cu pendula din sufragerie) arata tot 1 fara 20. Mda. Banuiam…

grandfather_clock2

Are doua locuri din care poate fi intors. Unul il face sa ticaie, celalalt sa .. dingane. Stiti, dinggg-dinggg-dinggg pentru ora 3, (plus un dinggg la 3 jumate), de 8 ori pentru ora 8 si asa mai departe. De obicei nu-l intoarcem acolo unde dingane, ca tine casa treaza. Insa doar mama stia care e care si nu-mi venea s-o trezesc la ora 7 s-o intreb, asa ca mi-am incercat norocul. Am intors pe cel din stanga, dar n-a pornit sa ticaie. N-a fost sa fie. Ghinion. Am intors si din cealalata parte si a plecat, penduland usor. Apoi am plecat la serviciu.

Derulati 10 ore mai tarziu, cand m-am intors acasa.

Intru in casa, Pixica are o privire morocanoasa. Imi inchipui ca tocmai am trezit-o din somn, ii trimit un pupic din varful buzelor si imi vad de treburi.

15 minute si se face 7 fix. Ma ia prin surprindere : Dinggg – Dinggg – Dinggg – Dinggg – Dinggg – Dingg – Dingg!!!!!

Si in timp ce ecourile se stingeau din urechile mele am inceput sa mustacesc. Pai eu am intors ceasul si am plecat la serviciu. Cine a ramas sa se chinuie cu el si nu si-a facut somnul de frumusete? Ahaaaa, de-aia e Pixica morocanoasa!  😀 😀

(PS: urma sa vad – pardon, sa aud – cum suna de 12 ori la miez de noapte. si chiar si atunci imi venea sa rad de fatza pixicii.)

Atlasul de zoologie

24 Mai 2013

Eram mica, pe la vreo 3 ani, cand cel mai bun prieten al meu din copilarie s-a mutat la mine in bloc. La acelasi etaj. Si pana sa intram la scoala, pe langa alergat, tipat, sarit, si alte jocuri minunate specifice varstei, aveam o pasiune pentru atlasul lui zoologic. Nu doar eu, dar amandoi, cand trebuia sa stam in casa – ori ca ploua, ori ca era tarziu, ori ca mamele noastre aveau chef sa-si bea cafeaua, nu sa-si plimbe plozii – petreceam ore intregi privind la animalele preistorice sau exotice din acel atlas al lui Mihai.  (Asta, pentru cei care n-au copii, am s-o traduc ca o mana cereasca: sa stea prichindeii cuminti cateva ore cand nu dorm, e aproape o minune.)

Atlasul era uimitor – descopeream dinozauri – pteranodoni uriasi care zburau cu aripi fara pene si ciocuri cu dinti, diplodoci greoi cu picioarele cat turnurile de apa, triceratopsi cu armura pe cap – si tot felul de alte animale preistorice care le-au urmat. Nu mai tin minte daca ajungea atlasul si la animalele din zilele noastre, dar sigur nu erau asa de interesante ca cele de acum cateva milioane de ani. Imi amintesc bine doar coperta si primele foi, cele cu dinozaurii, care m-au fascinat atunci. Poate, poate, si vreo echidna, girafa, sau vreun ornitorinc, fiindca atrag atentia, dar la dinozauri cred ca pot inca sa spun in ce colt zbura pteranodonul si unde pe pagina era brontozaurul. 🙂

246326288-4957347-700_700

Deci atlasul zoologic era un fel de cartea sfanta a copilariei mele, la care nici nu aveam acces atat de des, si mereu cu „aveti grija cum dati paginile, nu cumva sa-l rupeti!”. Poate ca si de acolo se trage grija mea pentru carti…? Important e ca mi-a ramas in memorie ca ceva super grozav, iar peste ani mi-a rasarit in minte ideea ca as putea avea si eu unul. Ha! Ce chestie, sa am atlasul meu! Banuiesc ca n-ar mai fi aceeasi fascinatie de la 3-4 ani, dar oricum, tot ar fi interesat.

Nu stiu nici acum ce atlas era ala, ce editura, ce autori. Poate ca as putea afla, dar oricum, din cand in cand arunc un ochi pe internet, pe site-uri de edituri, in cautarea unuia nou si interesant. E greu sa-ti dai seama pe net, mai ales ca n-au exemple din interiorul cartii, daca e ce caut eu sau nu. Dar eu tot caut. E ca un fel de reactie conditionata – stiti filmul ala, teoria conspiratiei, cu Julia Roberts si Mel Gibson, in care el tot simtea nevoia sa cumpere Catcher in the Rye? asa si eu, caut atlasul zoologic. Uneori gresesc, si caut si din alea geografice. Candva mi-am luat si unul istoric, mic si ieftin, cam idiot, numai si numai fiindca ii zicea atlas si aveam banii in buzunar. N-am putut rezista tentatiei. – OK, recunosc, imi plac atlasele. 🙂

Azi, fiindca aici voiam sa ajung, m-am incruntat ca de obicei la mailurile care-mi invadeaza cutia virtuala. Astia de la elefant.ro trimit zilnic mail cu diverse reduceri si oferte. Site-ul e grozav, tot felul de reduceri la carti, mi-am tot luat carti de acolo de o vreme. Dar mailul lor zilnic incepe sa ma oboseasca. Totusi, azi, fiindca prezentau „cele mai bune idei pentru premiile scolare”, am inceput sa ma gandesc ce idee buna a avut ala de-a impamantenit cartile drept premii scolare si am intrat sa ma uit de atlas zoologic. 🙂

Am trecut prin 5 pagini de atlase si am deschis vreo… minim 20, cred. Inca le am deschise in taburi, sa ma uit pe fiecare si sa ma gandesc pe care l-as alege, iar apoi sa aman decizia pana cand reusesc sa-l frunzaresc, sa vad daca merita. Dar dupa mai bine de 20 de pagini cu atlase zoo deschise, mi s-a oprit brusc privirea la „Anatomia Caprei – Atlas”. Asa de brusc incat n-am putut sa nu dau click. E prea specific, prea haios si prea singuratic, printre atlase rutiere, geografice, anatomice, botanice si zoologice.

anatomia-caprei---atlas_1_produs

Anatomia Caprei. Anatomia Caprae – Atlas. Coperta alba, cu un craniu de capra pe ea, sub titlu. Mai ca-ti vine s-o cumperi, numai ca sa o tii pe masuta, cand vin prieteni pe la tine sa ramana cu gura cascata. Ziceti ca n-ar fi o lectura superba de tinut in sala de asteptare de la dentist, de exemplu. 🙂

Iar apoi mi-au scapat ochii mai jos. Cine a cumparat Anatomia Caprei a mai cumparat…. „Misterele templierilor”, „Vocile”, „Noi mesaje de la Univers”, „Ghid practic pentru educarea pisicilor”, ” O privire din interior asupra OZN-urilor”.

Aaa… va face asa o impresie ca… e o lucrare pentru oameni mai aparte? Auziti… ce om cu scaun la cap ar putea crede ca se educa pisicile?! 😛