Archive for the ‘povesti’ Category

Somnul de frumusete

5 Iulie 2013

Stateam acum doua seri la taclale pe net cu Simona, povesteam treburi importante despre sandale si bluze, faceam planuri de vacanta, si n-am vazut cum a trecut timpul. Cand deodata, pe neasteptate, hop! s-a facut ora 23:55. Eeeeu, fata cuminte, invatand de la cenusareasa ca ora 12 e termenul limita si in plus stiind ca mi-am pus ceasul sa sune cu juma’ de ora mai devreme saptamana asta (la 7), am sarit ca arsa.

Nu se poateee, uite pana la ce ora pierd timpul pe net. Si pe deasupra, imi e si foame… Inainte sa ma culc, trebuie sa mananc ceva, ca nu cumva sa sufar de foame in vis. Si in timp ce mi-am cules ceva din frigider, s-au petrecut doua lucruri simultan. A trecut miezul noptii si atentia mi s-a agatat de filmul care tocmai incepuse. Era un film bun. Nu v-as putea spune acum cu ce sau cu cine era, despre ce era vorba sau de ce era bun, dar se pare ca era asa de bun ca am uitat de caleasca transformata in dovleac, de zina buna si de mers la culcare si am ramas sa vad filmul. Cand mi-am amintit notiunea de timp… nu conteaza, trecuse deja.

S-a terminat la 1 fara 20. In fine, totusi nu e asa tarziu. 🙂 Dupa ce m-am spalat pe dinti, m-am bagat in pat si mi-am aruncat inca o data ochii pe ceas, de data asta pe ceasul de la telefon – era 1:20. Dimineata, bunicul-ceas (asa il cheama pe ceasul cu pendula din sufragerie) arata tot 1 fara 20. Mda. Banuiam…

grandfather_clock2

Are doua locuri din care poate fi intors. Unul il face sa ticaie, celalalt sa .. dingane. Stiti, dinggg-dinggg-dinggg pentru ora 3, (plus un dinggg la 3 jumate), de 8 ori pentru ora 8 si asa mai departe. De obicei nu-l intoarcem acolo unde dingane, ca tine casa treaza. Insa doar mama stia care e care si nu-mi venea s-o trezesc la ora 7 s-o intreb, asa ca mi-am incercat norocul. Am intors pe cel din stanga, dar n-a pornit sa ticaie. N-a fost sa fie. Ghinion. Am intors si din cealalata parte si a plecat, penduland usor. Apoi am plecat la serviciu.

Derulati 10 ore mai tarziu, cand m-am intors acasa.

Intru in casa, Pixica are o privire morocanoasa. Imi inchipui ca tocmai am trezit-o din somn, ii trimit un pupic din varful buzelor si imi vad de treburi.

15 minute si se face 7 fix. Ma ia prin surprindere : Dinggg – Dinggg – Dinggg – Dinggg – Dinggg – Dingg – Dingg!!!!!

Si in timp ce ecourile se stingeau din urechile mele am inceput sa mustacesc. Pai eu am intors ceasul si am plecat la serviciu. Cine a ramas sa se chinuie cu el si nu si-a facut somnul de frumusete? Ahaaaa, de-aia e Pixica morocanoasa!  😀 😀

(PS: urma sa vad – pardon, sa aud – cum suna de 12 ori la miez de noapte. si chiar si atunci imi venea sa rad de fatza pixicii.)

Atlasul de zoologie

24 Mai 2013

Eram mica, pe la vreo 3 ani, cand cel mai bun prieten al meu din copilarie s-a mutat la mine in bloc. La acelasi etaj. Si pana sa intram la scoala, pe langa alergat, tipat, sarit, si alte jocuri minunate specifice varstei, aveam o pasiune pentru atlasul lui zoologic. Nu doar eu, dar amandoi, cand trebuia sa stam in casa – ori ca ploua, ori ca era tarziu, ori ca mamele noastre aveau chef sa-si bea cafeaua, nu sa-si plimbe plozii – petreceam ore intregi privind la animalele preistorice sau exotice din acel atlas al lui Mihai.  (Asta, pentru cei care n-au copii, am s-o traduc ca o mana cereasca: sa stea prichindeii cuminti cateva ore cand nu dorm, e aproape o minune.)

Atlasul era uimitor – descopeream dinozauri – pteranodoni uriasi care zburau cu aripi fara pene si ciocuri cu dinti, diplodoci greoi cu picioarele cat turnurile de apa, triceratopsi cu armura pe cap – si tot felul de alte animale preistorice care le-au urmat. Nu mai tin minte daca ajungea atlasul si la animalele din zilele noastre, dar sigur nu erau asa de interesante ca cele de acum cateva milioane de ani. Imi amintesc bine doar coperta si primele foi, cele cu dinozaurii, care m-au fascinat atunci. Poate, poate, si vreo echidna, girafa, sau vreun ornitorinc, fiindca atrag atentia, dar la dinozauri cred ca pot inca sa spun in ce colt zbura pteranodonul si unde pe pagina era brontozaurul. 🙂

246326288-4957347-700_700

Deci atlasul zoologic era un fel de cartea sfanta a copilariei mele, la care nici nu aveam acces atat de des, si mereu cu „aveti grija cum dati paginile, nu cumva sa-l rupeti!”. Poate ca si de acolo se trage grija mea pentru carti…? Important e ca mi-a ramas in memorie ca ceva super grozav, iar peste ani mi-a rasarit in minte ideea ca as putea avea si eu unul. Ha! Ce chestie, sa am atlasul meu! Banuiesc ca n-ar mai fi aceeasi fascinatie de la 3-4 ani, dar oricum, tot ar fi interesat.

Nu stiu nici acum ce atlas era ala, ce editura, ce autori. Poate ca as putea afla, dar oricum, din cand in cand arunc un ochi pe internet, pe site-uri de edituri, in cautarea unuia nou si interesant. E greu sa-ti dai seama pe net, mai ales ca n-au exemple din interiorul cartii, daca e ce caut eu sau nu. Dar eu tot caut. E ca un fel de reactie conditionata – stiti filmul ala, teoria conspiratiei, cu Julia Roberts si Mel Gibson, in care el tot simtea nevoia sa cumpere Catcher in the Rye? asa si eu, caut atlasul zoologic. Uneori gresesc, si caut si din alea geografice. Candva mi-am luat si unul istoric, mic si ieftin, cam idiot, numai si numai fiindca ii zicea atlas si aveam banii in buzunar. N-am putut rezista tentatiei. – OK, recunosc, imi plac atlasele. 🙂

Azi, fiindca aici voiam sa ajung, m-am incruntat ca de obicei la mailurile care-mi invadeaza cutia virtuala. Astia de la elefant.ro trimit zilnic mail cu diverse reduceri si oferte. Site-ul e grozav, tot felul de reduceri la carti, mi-am tot luat carti de acolo de o vreme. Dar mailul lor zilnic incepe sa ma oboseasca. Totusi, azi, fiindca prezentau „cele mai bune idei pentru premiile scolare”, am inceput sa ma gandesc ce idee buna a avut ala de-a impamantenit cartile drept premii scolare si am intrat sa ma uit de atlas zoologic. 🙂

Am trecut prin 5 pagini de atlase si am deschis vreo… minim 20, cred. Inca le am deschise in taburi, sa ma uit pe fiecare si sa ma gandesc pe care l-as alege, iar apoi sa aman decizia pana cand reusesc sa-l frunzaresc, sa vad daca merita. Dar dupa mai bine de 20 de pagini cu atlase zoo deschise, mi s-a oprit brusc privirea la „Anatomia Caprei – Atlas”. Asa de brusc incat n-am putut sa nu dau click. E prea specific, prea haios si prea singuratic, printre atlase rutiere, geografice, anatomice, botanice si zoologice.

anatomia-caprei---atlas_1_produs

Anatomia Caprei. Anatomia Caprae – Atlas. Coperta alba, cu un craniu de capra pe ea, sub titlu. Mai ca-ti vine s-o cumperi, numai ca sa o tii pe masuta, cand vin prieteni pe la tine sa ramana cu gura cascata. Ziceti ca n-ar fi o lectura superba de tinut in sala de asteptare de la dentist, de exemplu. 🙂

Iar apoi mi-au scapat ochii mai jos. Cine a cumparat Anatomia Caprei a mai cumparat…. „Misterele templierilor”, „Vocile”, „Noi mesaje de la Univers”, „Ghid practic pentru educarea pisicilor”, ” O privire din interior asupra OZN-urilor”.

Aaa… va face asa o impresie ca… e o lucrare pentru oameni mai aparte? Auziti… ce om cu scaun la cap ar putea crede ca se educa pisicile?! 😛

Monorul – animal mitologic sau realitate?

9 Decembrie 2011

Ati auzit de monor, nu-i asa? Cum, chiar nimeni nu stie ce e ala un monor?

E… un fel de var mai prostut si mai de la tara al minotaurului. Am putea, sa zicem, sa-l comparam cu un cal zburator, doar ca nu are aripi, coama, copite si nu seamana deloc cu un cal…

Stiti grifonul? Ei bine e total opusul grifonului. Sau, cum sa va spun mai bine… un fel de ceva la mijloc intre un hamster si o vaca, dar fara coarne si coada si nu e nici rozator.

animal mitologic

cum arata un monor?

Ah, nu! Si mai bine, ganditi-va lo metamorfoza dintre un zimbru si un porcusor de guineea. Il vedeti? Ala e monorul! Tot fara coarne si fara coada, da.

Cu gura patrata si albastra. Asa o are el, mai albastra ca un chow-chow. Monorul are picioare scurte dar foarte rapide si are ochii maaaari, ca doua farfuriute de ceai, fiindca se spune ca el era „ochiul” lui Mocatzun (asta-i Mos Craciun cel adevarat, de la Arghezi citire). Si ca in vremurile cand nu existau sateliti si internet el statea ascuns in capitele de fan si de-acolo vedea toate prostiile copiilor, ca apoi sa i le spuna Mosului.

De altfel, gura aia mare si albastra a lui e asa patrata fiindca ii place sa manance baloti de paie intregi. Si daca il rogi frumos poate sa faca gauri patrate in pereti. Legenda spune ca asa s-au facut primele ferestre patrate, cu ajutorul monorilor, ca la inceput toate ferestrele ar fi fost rotunde, dar bine, asta e doar legenda…

Ei, acuma ca stiti cum arata un monor, o sa va spun ce voiam sa va spun de la inceput. Ca nu-s sigura ca monorul e asa mitologic cum cred unii. Undeva in Romania, mai la nord, prin munti, exista, se spune, o comunitate retrasa care ar fi imblanzit animalul, ba chiar au reusit sa creasca o cireada de monori domestici. Monorii sunt de fapt niste mamifere tare pasnice, putin nastrusnice, pufoase si imblanite, iar ochii care au dat nastere tuturor zvonurilor rautacioase sunt asa mari doar pentru ca monorii sunt animale nocturne.

Am aflat chiar ca, atunci cand le lipsesc balotii de paie, monorii ar manca si cutii de carton (mai ales tetrapack, pline cu plante aromate si iarba dulce, ca daca-s goale nu le plac).

Ei bine, cea mai tare veste abia acum vine. Ia uite ce am gasit eu in magazin….

monor animal mitologic

Monorul, animal mitologic sau realitate?

Asurbanipal, imparatul Universului, suveranul Asiriei

18 Ianuarie 2011

Ieri a fost ziua lui Marin, care insa foloseste numele asta doar ca sa ne fie noua mai usor sa-l tinem minte, fiindca numele lui asirian este Asurbanipal7, asa cum oricine il cunoaste stie. 😉 😛

Si fiindca ieri a fost o zi buna pentru creativitatea care zbarnaia in noi, Simona si cu mine ne-am hotarit sa-i facem un cadou original si am compus balada lui Asurbanipal. Am insirat in versuri de balada populara o veche si necunoscuta poveste asiriana care daca n-ar fi nu s-ar povesti. (Si dupa cum se va vedea asirienii promovau un stil de viata bio si eco, asa ca sunt in trend!) 😛

Balada tanarului imparat al Universului, suveran al Asiriei

Din pădurea ce răsare
Nu la mare depărtare
Se ivește un călut:
Tadadam, ta-dam, ta-dam!!!

Călărind și mândru tare
Cu rucsacul în spinare,
Țeapăn ca un brad… uscat
Din decembrie aruncat,
Se dă jos cu greutate,
Amorțit pe jumătate
Și pășind cam crăcănat
Un tânăr și creț bărbat.

“Sunt Asurbanipal7
Iaca vin de la cetate
Că în prag de primăvară
Rămăserăm fără, iară!,
Elixirul vieţii noastre,
Al celor cu vine-albastre:
Ne-a furat o babă acră
Laptele dulce de capră!”

“Şi pornirăm toţi feciorii
– Ne luarăm cârnăciorii
Ce-au rămas de la banchet,
Şi berica la pachet –
Să găsim până pe seara
Capră, ciută, căprioară,
Să recuperăm de-ndată
Băutura noastră sacră
Laptele cel sfânt de capră!”

Şi-a văzut pe deal o capră
Tot plimbându-se agale,
Sau sărind din piatră-n piatră,
Behăind cu dor şi jale.

Capra behăia amar
Că pe jos pe la hotar
Unde se ducea să pască
Iarba moale, verde, grasă,
Veni hoarda de nebuni
Ca să planteze salcâmi,
Şi-acum iarbă mai avea
Doar departe, pe vâlcea,
Şi de proastă calitate
Printre PET-uri nesortate.

Capra e ecologistă,
Da’ din aia masochistă:
Are simţ de colectare,
Reciclează la culoare!

Asurbanipal se duce
Şi-i promite el că strânge
Toate PET-urile goale
Din vâlcea, de pe ogoare,
Face planuri şi cartare,
Numai s-aibă îndurare
Să fie bună să-i dea
Nişte lapte-ntr-o ulcea
Şi-i plantează iarbă bună
De răsare-n săptămână.

Iar apoi s-au aşezat
Şi un acord au semnat.
S-au înţeles la cerinţe,
Clauze şi referinţe,
Au pus termene, condiţii,
Datorii şi beneficii-
Capra vrea păşune bună,
Apă curentă la stână,
Sare şi paie curate;
Asurbanipal vrea lapte.

Când s-a întors în cetate
Cu bidon de lapte-n spate,
A dat lege ca să-i fie
Făcută caprei statuie,
Un portretist cunoscut
I-a făcut blazon pe scut,
Şi pe plăci de lut a scris
“Laptele de capră-i vis!”

Cu masina plutind pe riu

9 August 2010

Am fost in weekend la munte, la o actiune de ecologizare a campingurilor de la cetatea Poienari, pe Arges, cu un vechi prieten si gasca lui. Am strans si ceva gunoaie, dar mai bine va povestesc cum s-a transformat o dupa-amiaza ploioasa si putin cam prea lenesa, intr-una plina de evenimente si actiune. Sau si mai bine va arat ce-am filmat. 🙂 (si acum regret ca nu aveam decat camera foto la mine, si am filmat cu aia, ca pe cea video am lasat-o acasa. n-o sa mai fac greseala asta.)

Pe scurt, pina la filme, treaba sta cam asa: terminasem noi de curatat valea si incepuse iara ploaia. Si ploua marunt dar fara semne de oprire, dupa ce noaptea precedenta fusese o furtuna in toata regula si riul se umflase binisor. Pe partea cealalta a riului erau doua masini, care trecusera prin vad ziua precedenta, inainte de ploi, cand apa era mica. N-au mai avut rabdare sa scada apa, dimpotriva, vazand ca ploua iar si-au zis sa treaca atunci, cat mai repede, cat inca se mai poate. Au chemat un escavator sa „netezeasca” un pic vadul, sa coboare si sa iasa mai usor, si apoi au inceput traversarea. Si prima masina a trecut, cu un pic de ajutor de la un 4×4, cu un cablu de tractare ce s-a rupt dar s-a legat la loc, in fine, a trecut. A doua insa…

Cu acelasi 4×4 si acelasi cablu de tractare n-a mai iesit de data asta. S-a poticnit intr-o piatra, cablul s-a rupt din nou, apa s-a umflat si masina s-a intors pe cursul apei. Abia in momentul asta am inceput eu sa filmez, dupa ce am auzit tipete disperate de pe malul celalalt, unde ramasese populatia feminina a celor doua masini. Baietii din tabara de corturi au sarit sa tina masina, iar eu am scos camera foto sa filmez incercarile de a trage masina la mal. In 5 minute apa s-a umflat, de unde venea pina la genunchi, a ajuns pina la briu, tipetele de pe mal au devenit isterice, si voluntarii sariti in apa sa scoata masina s-au dublat ca numar doar ca s-o poata tine pe loc. In timpul asta barajul de la Vidraru, 7 km mai sus, se umpluse si curgea prin gurile de supra-plin. (uite o poza aici: http://www.turism-arges.ro/wp-content/uploads/2009/07/lake-viidraru1.jpg ca sa intelegeti cam ce inseamna asta.)

Totul a durat cam jumatate de ora, timp in care a venit si politia, si jandarmii, si escavatorul inapoi, si cu ajutorul baietilor ‘ecologisti’ si a altor cativa tineri de la corturile din jur, plus o sfoara rezistenta venita intr-un final de undeva de la masinile de pe drum, dupa cateva incercari nereusite, au scos intr-un final masina.

Nu s-a terminat insa aici, fiindca va ziceam mai devreme de tipetele isterice de pe malul opus pentru care a venit salvarea, care n-avea cum ajunge la ele. Dupa inca un pic de vreme si cateva atacuri de panica si stari de lesin pe malul celalalt, au venit jandarmii cu veste de salvare si au facut o frumoasa actiune de traversare a riului cu ajutorul fringhiei. Am filmat-o si pe asta, vedeti mai jos, insa ce-i si mai frumos? Dupa ce s-au chinuit sa aduca toate femeile de pe partea cealalta a riului a venit nenea cu masina de teren de mai devreme si ne-a aratat ce frumos trece prin albia riului fara nici o problema. Doar ca nu era sa se complice el sa le treaca, daca tot venisera jandarmii, nu? 😉

Si actiunea jandarmilor (sau sa fi fost pompieri? chiar nu stiu):

Inainte sa vina jandarmii se formase un lant de oameni si deja trecusera doua persoane:

Si la sfarsit poza cu masina care trece lejer prin apa, fara eforturi, dar care nu s-a deranjat sa le treaca pe femeile isterice pe care le astepta ambulanta pe partea cealalta a riului. Asta atitudine, nu-i asa?