Posts Tagged ‘catei’

Zapada multa, moncher.

3 Februarie 2012

E zapada. Zapada serioasa. Chiar imi era teama ca trece iarna cu totul si nu ninge deloc, dar dupa ce-a trecut de mijlocul lui ianuarie a inceput timid sa se faca… iarna.

Ieri am primit un banc de la Bogdan – Iarna, zapada, frig. In padure, un urs furios se plimba si dadea, nervos, cu sutul in copaci de se scutura zapada. Rupe un brad, da un sut la o buturuga si trece mai departe bodoganing: „Ce mama naibii mi-a venit sa beau cafeaua aia in septembrie?!!!”    😛

Dar pe mine prima zapada serioasa nu ma face sa ma retrag in barlog. Dimpotriva, e prima si trebuie sa ma bucur de ea. (Ok, la altii deja a trecut bine de prima ninsoare, dar ce sa fac, la mine abia a ajuns!) De doua zile, cand ies afara, uit de tot ce ar putea fi trist sau suparator si merg printre fulgi cu un zambet asa larg pe fatza ca in 5 minute imi ingheatza dintzii. De fiecare data!!! 😀

Cum nu e deloc umeda, nici bulgari nu poti face (am incercat pana mi-au inghetzat si degetele, apoi am renuntat si am desenat fetze zambitoare pe fiecare matiz plin de zapada pe care l-am intalnit in drum – matizurile zambesc mai mult), presupun ca un om de zapada e exclus, asa ca macar cu sania trebuie sa ma dau. Maine ma duc sa-ncerc. Dar cum nu sunt cel mai curajos … a… cum se zice? saniusar? 😀 🙂 … Asa, cum zic ca nu ma-ncumet sa ma dau cu sania pe pante abrupte si unde-s multe alte sanii, o sa caut ceva mai retras pentru inceput, pe langa casa, sa prind curaj.

Intre timp, poze de la casa, unde-i alb si frumos:

Casa si zapada

Casuta sub patura de zapada

Cedric, caine lup, in zapada

 

Si fiindca ieri a fost ziua lui Cedric, uite doua poze cu frumusete de baiat de 4 ani. Si o poza cu Zuza, sa nu spuna ca o neglijeaza cineva. Ea e cu doua luni mai mica decat Cedric. 🙂

Cedric de ziua lui

Cedric

Zuza

In curand la Florenta

13 Iulie 2010

Am facut 30 de ani saptamina trecuta si ca sa nu zic ca n-am facut nimic interesant in luna in care fac 30 de ani, ma duc cu Geo la Florenta. Si Geo face 30 de ani, saptamina viitoare, si nici ea nu vrea sa lase momentul sa treaca asa pur si simplu.

Nu stam mult, 4 zile, dar promit poze multe si frumoase. Trecem si prin Pisa un pic si mai multe nu spun fiindca nu stiu daca ajungem si in alte parti, ca-i timpul scurt, dar daca ajungem va arat ce-i mai frumos pe acolo. Oricum, daca stiti unde e cea mai buna mincare in Florenta sau in Pisa astept sfaturi. Sau daca e ceva frumos ce nu trebuie sa ratez, spuneti sa-mi notez. 🙂

Pina atunci insa, ultimul eveniment, doi catei mici si orfani s-au „parasutat” in curtea cateilor nostri, iar Cedric si-a asumat un rol matern la adresa lor. Le-am facut poze dar n-am ajuns inca in posesia aparatului foto ca sa vi le arat, sunt niste scumpi mici, negri si zburliti, care au probabil aproximativ o luna si care dupa indelungi dezbateri se numesc Ari si Aspi. Sper sa recuperez aparatul diseara ca sa-i vedeti.

Raceala si-a mutat locuinta

9 Octombrie 2009

Nu mai sunt racita, dar acum e Umf. Ce sa faci, raceala asta nu vrea sa plece de tot. Si pina la urma… asta e, mai bine el decat eu 😛 

Nu prea am ce sa va mai povestesc, fiindca nu s-a intimplat nimic deosebit zilele astea. Sunt niste zile calme si foarte calde, de toamna colorata, care trec fara sa lase nici o urma.

Hai mai bine sa pun niste poze cu cateii, fiindca nu i-ati mai vazut de mult. De fapt pe Cedric de cand avea 6 luni, cred, iar cu Zuza… am pus vreo poza pina acum? Si mai am un catel la bloc cu care ma joc in fiecare zi si care e tare zapacit. Eu ii zic Remy, dar in acelasi timp ii zic si Ciufulici, Zapacila, Catel Viteza, si alte nume dupa cum ma atinge inspiratia, fiindca oricum nu raspunde la nici unul. Am poze si cu el. 🙂

Dar mai intai Zuza…

Zuza

Zuza

Zuza

Zuza

Zuza

Zuza

Si Cedric…

Cedric

Cedric

Cedric

Cedric

Cedric

Cedric

Cedric

Cedric

Cedric

Cedric

Si Remy…

Remy - Ciufulici

Remy - Ciufulici

Remy - Ciufulici

Remy - Ciufulici

Si… Bondarul Gelu, desi nu e catel, e simpatic. Deci poze si cu el:

Gelu Bondarelu'

Gelu Bondarelu

Gelu Bondarelu'

Gelu Bondarelu

Gelu Bondarelu'

Gelu Bondarelu

Gelu Bondarelu'

Gelu Bondarelu

telefonul mobil – jucarie de ros

22 Octombrie 2008

Recent mi-a ros pixica adaptorul de la laptop. De fapt cablul de la adaptor. Si ma gandeam… ce ar putea egala aceastra isprava maiastra? Ei bine cateii au venit si ei cu varianta lor. Se pare ca e concurs.

Tocmai m-a sunat mama, sa ma anunte ca i-au mincat telefonul mobil. M-a sunat de pe alt telefon, nu de pe ala, evident. 🙂

Iese din casa si se duce sa-si ia telefonul de unde-l lasa de obicei, numai ca nu e. Cauta prin jur, unde sa fie? Nicaieri! Sigur il lasase acolo. Iar pina acum Cedric si Zuza nu-i dadusera nici o atentie. De ce ar fi avut azi ceva cu el? Pentru ca azi se plictisera de jucariile lor si au vrut una noua, simplu.

Pina la urma s-a hotarit sa sune pe numarul ei. A rasuflat usurata: nici unul dintre catei nu suna! Si mai bine: totusi suna undeva in curte. Urmarind firul, sau bine, melodia, ca in fluierasul fermecat, a ajuns la magazia de la poarta, numai ca telefonul nu era nicaieri. Suna de undeva, dar… de unde? Inauntru in magazie, ar fi parut, dar nu era acolo.

Era ingropat, sub magazie 😀 Ros de Cedric, recuperat de Zuza si ingropat pentru folosire indelungata. 🙂 Desi nu mai e utilizabil, cel putin inca suna. Telefon fiabil, ce pot sa zic? 😛

Egalitate in meciul dintre pixica si catei.

viata e facuta din momente de fericire…

4 Septembrie 2008

La inceputul saptaminii spuneam cuiva ca as vrea tare mult sa ma duc sa zac pe un sezlong sub Tudor, stejarul meu, vreme de cateva ore, intr-o dimineata cand lumea intreaga isi vede de treburile ei. Ca un fel de a pasi afara din timp si din lume si de a privi din afara ei. O pauza scurta de la mersul lucrurilor, un fel de… nu de a opri timpul, ci de a fi cumva deasupra lui, intr-o alta dimensiune.

Si cum uneori universul mai asculta si de dorintele mele, uite ca incet incet se pune totul cap la cap si ajungem si la momentul meu. A doua zi parintii mei si-au luat niste… scaune foarte comode – nu chiar sezlonguri, dar pe aproape, ceva intre scaun, fotoliu si sezlong.  Nu mi-am dat seama atunci ca asta e felul universului de a-mi spune ca aranjeaza el cumva 🙂

Dar cand azi s-a taiat curentul la serviciu la ora 10 si am aflat ca nu va reveni toata ziua deja am banuit ca e ceva mai mult de o coincidenta la mijloc. Cum calculatoarele refuza cu indirjire sa functioneze fara curent (si asta intr-o epoca a energiei alternative cand parerea mea e ca ar trebui sa functioneze cu ajutorul energiei solare sau a energiei generate de apasarea tastelor, pe acelasi principiu ca dinamul de la bicicleta) am incheiat ziua de munca la o ora dupa ce o incepusem si, evident intristati pina la lacrimi, ne-am luat zi libera.

Ia spuneti, puteti ghici ce-am facut eu azi? Bine, dupa ce am mancat o pizza intreaga (cu extra parmezan, cum altfel?) si dupa ce am trecut si mi-am cumparat haine de am umplut ghiozdanul de la laptop. 🙂 (I-am luat si lui Umf o camasa, n-am luat numai pentru mine!)

Am fost si am privit cerul de sub Tudor. Nu, nu, cerul era deasupra lui Tudor. Eu eram pe sezlong, sub stejar! Asta desigur, dupa ce nenea paznicul de la Mvzevl Jvdetean (mai cunoscut sub numele de Muzeul Judetean, dar daca asa scrie pe firmament, cine sunt eu sa ii zic altfel?) mi-a spus ca da, Planetariumul s-a deschis, practic, intr-un fel, dar nu pentru public, si ca abia de saptamina viitoare pot sa ma duc sa intreb la ce ore va fi spectacolul, fiindca inca nu s-a hotarit nimic. M-a putut lamuri insa in doua privinte. Anume, intrarea la planetarium nu e pe acolo ci pe cealalta intrare, si oricum n-am nici un motiv sa ma duc sa intreb acolo ca nici la intrarea aia nu stiu nimic fiindca nu s-a stabilit nimic. A, dar prima luna e gratuita intrarea 😀

Si cum la planetarium n-am putut sa ma duc, mi-am adus aminte de marea mea dorinta de luni si m-am dus sa montez scaunul pe care l-am declarat ca proprietate personala si inviolabila in care dau voie, in marinimia mea, sa se aseze si altii numai cand eu nu sunt acolo. Si l-am montat. (incep sa cred ca ma pricep! dupa ce am montat singura si fotoliul-balansoar. fotoliul era de la ikea, ce-i drept, si cred ca si copiii ar trebui sa fie in stare sa-l monteze… si de altfel si montarea scaunului a fost cam la acelasi standard, dar de ce-as recunoaste-o? mai bine ma dau mare ca pot.). Apoi l-am asezat sub Tudor si m-am cufundat in el, cu planuri de a zace linistita.

Ah, uitasem sticla de suc de portocale in masina. Bine ca s-a dus tata s-o ia. Acum puteam sa stau acolo, sa privesc frunzele inca verzi, sa ascult linistea, sa ma doara ochii de la atita albastru de cer… Sa pasesc in afara timpului putin…

Momentul de liniste, fericire si calm a tinut… sa tot fie cam 20 de secunde intregi, pina Cedric s-a hotarit ca ceea ce fac eu e tare amuzant si trebuie sa se alature si el petrecerii, sarind pe mine si alergand in jurul scauno-fotoliului. Si apoi si Zuzi, catelusa, s-a catarat pe sub bratul sezlongului, ca m-am trezit cu ea in brate. 😀

De unde mi-am dat seama ca momentele de fericire sunt intotdeauna curmate de… alte momente de fericire, si daca le pun pe toate cap la cap par sa fie destule cat sa umple o viata 🙂

V-am spus ca si maine se taie curentul la serviciu? 😀 Acum ma credeti ca viata e facuta din momente de fericire? 😀