Posts Tagged ‘casa’

Zapada multa, moncher.

3 Februarie 2012

E zapada. Zapada serioasa. Chiar imi era teama ca trece iarna cu totul si nu ninge deloc, dar dupa ce-a trecut de mijlocul lui ianuarie a inceput timid sa se faca… iarna.

Ieri am primit un banc de la Bogdan – Iarna, zapada, frig. In padure, un urs furios se plimba si dadea, nervos, cu sutul in copaci de se scutura zapada. Rupe un brad, da un sut la o buturuga si trece mai departe bodoganing: „Ce mama naibii mi-a venit sa beau cafeaua aia in septembrie?!!!”    😛

Dar pe mine prima zapada serioasa nu ma face sa ma retrag in barlog. Dimpotriva, e prima si trebuie sa ma bucur de ea. (Ok, la altii deja a trecut bine de prima ninsoare, dar ce sa fac, la mine abia a ajuns!) De doua zile, cand ies afara, uit de tot ce ar putea fi trist sau suparator si merg printre fulgi cu un zambet asa larg pe fatza ca in 5 minute imi ingheatza dintzii. De fiecare data!!! 😀

Cum nu e deloc umeda, nici bulgari nu poti face (am incercat pana mi-au inghetzat si degetele, apoi am renuntat si am desenat fetze zambitoare pe fiecare matiz plin de zapada pe care l-am intalnit in drum – matizurile zambesc mai mult), presupun ca un om de zapada e exclus, asa ca macar cu sania trebuie sa ma dau. Maine ma duc sa-ncerc. Dar cum nu sunt cel mai curajos … a… cum se zice? saniusar? 😀 🙂 … Asa, cum zic ca nu ma-ncumet sa ma dau cu sania pe pante abrupte si unde-s multe alte sanii, o sa caut ceva mai retras pentru inceput, pe langa casa, sa prind curaj.

Intre timp, poze de la casa, unde-i alb si frumos:

Casa si zapada

Casuta sub patura de zapada

Cedric, caine lup, in zapada

 

Si fiindca ieri a fost ziua lui Cedric, uite doua poze cu frumusete de baiat de 4 ani. Si o poza cu Zuza, sa nu spuna ca o neglijeaza cineva. Ea e cu doua luni mai mica decat Cedric. 🙂

Cedric de ziua lui

Cedric

Zuza

Anunțuri

Povestea unui broscoi.

22 Februarie 2010

Azi dimineata i-am explicat unei prietene ca a venit primavara si ma simt pe jumatate amortita, pe jumatatea trezita la viata, ca broscoiul de pe lemnul plutitor. Doar ca – mi-am dat eu seama – n-avea de unde sa stie ce e cu broscoiul asta, asa ca i-am spus pe scurt despre ce vorbeam, si vazand apoi ca e o intreaga poveste, am zis sa v-o spun si voua. Asa ca iat-o, asa cum e povestita din parinti, Povestea broscoiului*.

Se facea ca pe vremuri, candva, ar fi fost vara. Si vara e… un fel de iarna, doar ca lipseste frigul, zapada, si e complet altfel. Vara e cald, si verde, si ploua mai rar si mai frumos decat iarna. Daca vara n-ar fi ceva utopic am putea spune ca asta se intimpla chiar anul trecut. Si fiindca vara ploua mai rar si e foarte cald, broscoiul eroin al acestei povesti isi cauta de zor o locuinta noua cu apa curenta, fiindca baltoaca in care-si petrecuse toata copilaria secase incet-incet, pina cand s-a uscat chiar si namolul de pe fund.

Dupa peripetii imobiliare pe care n-are rost sa le relatez, si dupa ce a incercat chiar si sa imparta o camaruta inghesuita, sub straturile de flori, cu o broasca maro de pamint, si-a gasit in sfarsit locuinta visurilor lui. (Treaba cu broasca de pamint n-a mers, fiindca se simtea inabusit in relatia aia si ingropat in prea multe reprosuri ca n-ar avea culoarea care trebuie.) Era spatioasa, intunecata, umeda, ba chiar cu apa curenta si renovata recent, si foarte aproape de… piata de insecte. Broscoiul se felicita ca gasise asa locuinta ieftina si atit de spatioasa inaintea altora, si ca nu trebuia s-o imparta cu nimeni.

Cand s-a mutat insa acolo a vazut si care era problema: odata intrat nu mai putea iesi. Insa, a descoperit imediat, nici nu-si prea dorea sa iasa. Avea conditiile ideale, nu-l deranja nimeni si avea si mincare la discretie. Ba, din cand in cand, mai venea si un personaj ciudat si labartzat care impingea capacul locuintei si care-i arunca chestii total necomestibile, dar care atrageau gandaceii deliciosi. La inceput i s-a parut de-a dreptul sarita de pe fix fiinta asta imensa si aiurita care arunca firimituri in locuinta lui, dar apoi a inceput sa creada ca personajul nu-i chiar atit de tamp si a vazut ca ceea ce face e chiar benefic, asa ca n-a protestat.

Si a trait fericit in casa lui cea mare, sarind dintr-o parte in alta, dormind si mancand, cantand la frunza si la vioara… a, pardon, asta e alta poveste, cu greierele! Revin la broscoi.

Si a trait fericit in casa lui cea mare, sarind dintr-o parte in alta, dormind si mancand, oracaind melodii pe care le invatase pe malul baltii, pina cand vara, ca o utopie ce era, s-a terminat brusc. A venit toamna, care, ca sa pricepeti ce inseamna, e un fel de iarna mai blinda un pic si cu multa ploaie, si ploaia ii placea broscoiului, dar frigul nu prea, asa ca la un moment dat s-a hotarit sa hiberneze. Si asa s-a culcat, in asteptarea verii ce va sa vina. 🙂

Intre timp lucrurile in imparatia verde s-au schimbat, vremea haiiina (lungesc i-ul ca n-am accent pe el, ca sa stiti ca nu ma refer la vestimentatie) a alungat orice ramasita de vara din amintirea tuturor si a ascuns verdele sub straturi groase de alb si gheatza. Degeaba au incercat toate vietuitoarele curtii, mai ales cele mari si labartzate, care nu hiberneaza iarna si care pot sa tina lopeti in maini, sa lupte cu gheturile si cu zapezile, pentru ca ninsoarea a pus stapanire pe tot tinutul. Si troienele au fost asa de mari si au tinut asa de mult ca nimeni nu credea ca vor mai pleca vreodata. Intreaga curte, in frunte cu regele si regina, asteptau, spasiti, un miracol care sa-i salveze de la inghet.

Si dupa saptamani de ger si luni de iarna se spune ca s-ar fi intimplat minunea si totul a inceput sa se topeasca. Prin totul, vreau sa spun nametii de zapada din curte, plapumile de omat de pe acoperis, turturii de la colturile casei si sloiurile de gheata de peste tot. Si odata cu minunea a venit si primavara si… urgia, sau, cum e mai bine cunoscuta in istorie, urmarile potopului – inundatia. Asta de la toata apa care se scurgea din zapada topita si din robinetele sparte de fostele sloiuri de gheata. Si abia tarziu, cand regele si regina si-au inspectat in amanunt curtea si curtenii si au observat robinetele sparte si au inceput sa alerge bezmetici sa opreasca apa au dat peste caminul inundat in care isi gasise casa broscoiul de vara trecuta.

Ce s-a intimplat cu el, va intrebati? Povestea are happy end. Pe jumatate dormind, broscoiul a simtit cand a venit potopul si s-a tarat, inca amortit, cu bluza de pijama descheiata la doi nasturi si cu ochii abia mijiti, pe o bucata de lemn, unde si-a continuat somnul. Asa a fost gasit si salvat de stapanitorii tinutului: plutind pe o bucata de lemn, in putul inundat. Nu-l deranja nici apa, nici frigul, l-a deranjat insa lumina brusca si, morocanos, s-a trezit intr-un final, si si-a dat seama visul lui imobiliar a luat sfarsit.

Insa viata merge mai departe. Am auzit ca ar fi facut o intelegere cu privire la dreptul de folosinta al caminului de apa, odata ce proprietarii vor rezolva problema inundatiei, si intre timp s-ar fi mutat in tinutul vecin, cautand acolo adapost si oportunitati de afaceri, fiindca e atita apa in jur incat sigur vor ramine multe balti, si se vor naste multe broaste, si, nu-i asa, toate broastele vor vrea o casa la un moment dat…

* Disclaimer: (cum zic englezii, in traducere „avertisment:”, dar parca suna prea amenintator in romana. hai mai bine sa-i zicem „nota:”) Broscoiul ar putea fi si Broasca, fiindca nici unul dintre martorii evenimentului nu pot separa cu certitudine regnul brostesc in functie de gen. Doar ca de obicei in toate povestile e vorba de un broscoi, asa ca am urmat traditia in aceasta privinta. (in rest totul e veritabil, parol! cu… mici adaugiri)

pe scurt

10 Decembrie 2009

Blogul nici macar nu-s mai aminteste cine sunt, de cand n-am mai dat pe aici. Acum cand am vrut sa intru mi-a cerut parola. De obicei ma stie dupa umblatura, imi aude pasul si imi deschide poarta, dar cred ca e ceva vreme de cand n-am mai intrat sa scriu ceva, asa ca azi m-a tinut afara pina i-am zis parola. E numai vina mea, clar, ca ma ocup cu tot felul de alte prostii, cum ar fi serviciul si cititul, in loc sa vin pe blog. Dar ce sa fac daca n-am nimic sa povestesc? M-am tinut departe cat au fost alegerile, din teama sa nu scriu despre politica, apoi n-am prea avut timp, si uite c-am ajuns aici, unde trebuie sa ma rog de blog sa nu se supere pe mine, ca nu l-am parasit, doar luasem o pauza.

Cica e suparat ca-l las cu poezioare tembele ca prim articol si nu-l mai citeste lumea. Nu vrea sa spuna ca i-a fost dor si lui de mine. 🙂 A venit iarna si in sfarsit suntem iar la curent cu tema noastra cu zapada si braduti. Ca ceasurile care stau, arata si ele ora exacta de doua ori pe zi, asa si blogul se potriveste si el tematic cu anotimpurile, o data pe an. 🙂

A venit mos Nicolae si am primit henna, sa ma vopsesc cu ea din cap pina-n picioare daca-mi pofteste inimioara. Bine, nu cred ca am destula pentru asta, dar oricum nu voiam decat sa-mi fac desene pe dosul palmei, asa ca e bine. Inca n-am incercat, insa… Cand am timp si chef sa ma mizgalesc si sa-mi incerc talentul va arat ce-a iesit. Asta, dupa ce in prealabil exersez cu altceva pina-mi iese macar o linie dreapta, sa nu ma vopsesc urit din prima. As putea sa exersez pe altii, si dupa ce imi ies desenele sa le incerc pe mine. Ori asta, ori trasez intai desenul pe piele, ca free-hand e greu…

Acum dupa ce am terminat de facut casuta de craciun din carton (inca n-am pus poze cu macheta, nu? – aha, am pus poze cu macheta modificata cum as vrea eu sa iasa casa, dar nu cu macheta in sine, finalizata.. ok, pun imediat) … zic dupa ce am facut macheta de carton am chef de alte proiecte si cred ca ma apuc de sabloanele de tricouri pe care le-am desenat dar nu le-am taiat inca, tot din lipsa de timp. Pozez si acolo ce-mi iese… daca-mi iese.. 🙂

Oricum, poze cu casuta de craciun, care n-au iesit genial, ca nu stiu de ce n-am vrut sa folosesc blitzul, dar au iesit acceptabil…

Cu luminari inauntru, sa para luminile aprinse, si cu vaca pe pajiste 🙂

Stiu ca se vede scrisul de pe cutia de Kent - e din cauza ca aveam lumina inauntru. Apropo, pixica-godzilla terorizeaza locuitorii casei. 🙂

Din toate partile, sa vedeti ce frumusica e 🙂 - ati vazut ca i-am pus si brad impodobit, nu?

E un pic diferita de macheta pe care am postat-o acum cateva articole, dar aia era modificata digital, sa vad cam in ce fel as vrea sa arate casa reala. 🙂

Turnarea betonului sau „Ah, de ce nu mi-am citit eu azi horoscopul?”

21 Septembrie 2009

Eroii povestii suntem eu, mama si tata. Umf a scapat. E in Dubai. Pramatia!

E simbata.
Trezirea la 6:30.
Nu, nu plec la munte.
Se toarna placa la casa si trebuie luat mesterul de unde locuieste, fiindca i s-a stricat masina. Ai mei ma „ridica” de acasa la 7. Ajungem la casa cu tot cu mester la 8.
Mesterul vine singur. Fara alti muncitori.
Singur? Poate si singur, zice el. Nu-i problema. Doar tine de furtunul de la pompa cat toarna, apoi intinde si finiseaza.
Bun, comandam cimentul. Cat a zis mesterul ca trebuie, 22 de metri cubi.
Vine la 10 pompa, zice nenea de la betoane.
Pina vine trebuie sa curatam un pic frunzele uscate care au cazut pe casa. Ne grabim, curatam cu furtunul de apa cat se poate, apoi cu mina ghemotoacele de frunze strinse cu furtunul printre fiarele cu care se armeaza placa. Cu ocazia asta capat niste zgarieturi frumusele, fiindca mainile mele aratau prea banal de cand nu ma mai zgariase nici pisica. Acum sunt „interesante” din nou.
La 10 telefon, vine la 11 pompa. Pompa e chestia aia care toarna betonul sus. Uite asta:

casa-turnare01

Ok, mai avem timp, verificam sa fie mustatile si stalpisorii drepti, calaretii legati, sa nu fie gauri in cofraj, sa fie popii bine aliniati (ce terminologie stiu? santierist ma face mama!). Pina la 11 totul e ok, mesterul inca mai leaga la calareti. Bine ca a avut vreme.
La 11 telefon, intr-un sfert de ora vine pompa.
La 11:30 eu si mama mergem la Tanti Anica sa ne dea struguri. Buni strugurii. Tanti Anica e viitoarea mea vecina.
La 12 vine pompa. Si cele 3 cife de beton.
Incepem turnarea, totul decurge minunat.
Dupa ce se termina doua cife ridic (metaforic vorbind, ca fizic nu pot, fir-ar sa fie!) o sprinceana: ajunge ultima cifa?
Dupa ce se termina si a treia cifa e deja clar: nu ajunge!
Ne mai trebuie un pic. Un pic e ceva relativ. Pina-ntr-un metru cub. Un metru cub e o gramada de beton, dar totusi putin, relativ la dimensiunile unei cife.
Un metru cub nu se poate comanda, fiindca nu-ti aduce nimeni. Mai ales simbata la 1. Ce facem?
In primul rind golim pompa si urcam tot ce a ramas cu galetile.
Chinuitor, si pe deasupra n-am nici poze de la momentul asta fiindca nimeni n-avea chef sa faca. Nici timp: mama incarca galeti, tata le transporta, eu – cocotata sus pe casa – le descarcam.
Noroc cu vremea. Grozava pentru noi: nici ploaie, nici soare. Nor, cu cateva picaturi ocazional, cat sa nu se intareasca betonul prea repede.
In timpul asta mesterul intindea placa si mai tragea din betonul turnat prea gros, spre locul unde lipsea. Se vede coltul gol? Stinga in plan apropiat.

casa-turnare05

La un moment dat s-a terminat si betonul ramas din pompa, si surplusul din alte parti ale placii, si am ramas cu o singura solutie: facem beton!
Tata trimis dupa saci de ciment.
Mama se cocoata sus pe casa, eu cobor si fac cateva poze. (Aveam o singura pereche de cizme de cauciuc in familie, marimea 38, deci faceam cu schimbul.:))
E deja ora 3.
Vine tata, ne apucam de facut ciment – cu ocazia asta am invatat reteta. Stiu cate lopeti de nisip si pietris si ciment, ba chiar stiu si din ochi cata apa intra.
Caram din nou cu galetile pina sus pe casa. De data asta e implicata si o roaba. Se face 5.
Ne mai trebuie ciment.
Repetam operatiunea „tata, du-te si ia doi saci”.
Continuam pina la epuizare totala.
E ora 7 si un pic.
Ne semnam pe betonul inca moale. Am uitat sa-mi fac stea ca pe Hollywood Boulevard.
Am terminat.
Culmea, am reusit! Si suntem inca in viata!

Ne retragem, ducem mesterul la maxi taxi, eu ajung acasa, direct in cada, iar ai mei, dupa o curatire rapida, se duc la un botez.
Incheiere glorioasa de zi magnifica.
Ca sa citez un clasic in viata, si anume Marian faiantarul, „de ce nu mi-am citit eu horoscopu’ azi, ca stateam acasa!!

Mai multe poze de la turnare si de a doua zi, de la udatul placii si udatul ierbii (apropo, a rasarit iarba! sunt tare mindra de ea), aici, pe photobucket.

Alte poze de la casa

17 August 2009

Hai sa va povestesc ce mai face casa noastra. Face bine, in principiu, se pregateste de o mare pauza. Asteapta sa i se faca hidroizolatie si sa i se puna placa, apoi ia vacanta pina la anul.

Facem hidroizolatie (amorsa data la rece si carton pus la flacara) si apoi o protejam cu un zid de caramida „pusa-n dunga”:

c1

Si mai facem si cofraje pentru placa de deasupra demisolului. Ce se vede dedesubt e deasupra garajului si deaspura holului, unde vin bucataria si livingul:

c2

Aici se vede golul lasat pentru scara si cofrajul de deasupra holului,

c3

Cam pe aici va fi una din intrarile in bucatarie (o sa fie doua)

c4

Si aici sunt in living… Se vede frumos peisajul de aici de sus…

c5