Posts Tagged ‘croaziera’

Templele de la Agrigento, Sicilia

19 August 2008

La Agrigento, in sudul Siciliei, niste greci au facut acum vreo doua mii jumate de ani niste temple. Sau templuri, daca va place mai mult. Sigur nu Shirley Temple. Am baut si e prea dulce. Nu conteaza. Ziceam de templele construite de greci. Au plantat si maslini grecii astia. Stiati ca maslinii traiesc pina la 3000 de ani? Sau macar asa zicea ghida…

Templele erau mai multe, dar 4 le-am vizitat noi, fiindca erau asezate convenabil in Valea Templelor (nu, nu era egipt, era sicilia). Cel mai mare, templul lui Zeus, era zob. La fel si cel mai vechi, al lui Hercule. Le-au darimat niste crestini. De altfel si pe restul le-au cam darimat, in afara de unul pe care l-au facut biserica. A fost mai simplu asa, decat sa-l darime si sa construiasca biserica noua. Asta e cel mai bine pastrat. Maslinii nu i-au transformat in nimic, asa ca au ramas acolo, si au facut masline in continuare. Mai tarziu au venit alti crestini si au darimat zidurile bisericii sa il faca la loc templu. Nehotariti, crestinii astia…

Templul Concordiei, Agrigento

Templul Concordiei, Agrigento

Templu, Agrigento

Templu, Agrigento

Maslin si Templu

Maslin si Templu

Printre maslini milenari

Printre maslini milenari

)

Sau printre pietre milenare 🙂

Asa mi-am lasat eu amprenta in cultura antica din sicilia.

Asa mi-am lasat eu amprenta in cultura antica din sicilia.

Epoca de piatra s-a intors

Epoca de piatra s-a intors

Mai multe poze din agrigento si cateva de la plecare, cu prieteni intalniti pe vapor, in galerie.

Malta – poze

15 August 2008

După Tunis (care-i subiectul de mai jos si vine după ăsta, anapoda!) a urmat Malta. La Valetta, capitala Maltei. Aici n-am mai fost în excursie organizată, deşi vreo 2-3 păreau interesante, cum ar fi Mdina, fosta capitală a Maltei, sau Off Road Adventure, sau inotatul cu delfinii, sau plimbare pînă la Laguna Albastră… Am vrut să ne plimbăm singurei pe străzile Valettei şi să facem poze. Nimic mai mult. Şi cam asta am făcut. 🙂

Vaporul ancorează tot în mijlocul orasului, deci n-am avut prea mult de mers din port. Şi cum mă informasem pe net dinainte, n-am făcut cei 300 de metri pînă în centru cu autobuzul sau cu taxi-ul, ci pe picioare. Era prea aproape. Am urcat în zig-zag şi am ajuns pe zidurile de sus, de unde am făcut poze. Era cam la fel de cald ca in Tunis… Cladiri frumoase in Malta, străzi împodobite de-am crezut că-s în cartierul chinezesc (dar nu, eram in malta), cabine de telefon britanice, lire malteze care-s 2 euro si ceva, maşini şi caleşti care circula pe stînga, ca-n anglia,  oameni foarte multi, vinzători amabili şi vorbitori de engleză, deşi limba din malta se numeşte malteză şi singurul cuvînt pe care-l ştiu este „triq” (înseamnă strada). Erau inscriptii bilingve, malteză/engleză, că aşa m-am prins. 😀 A, ba nu, stiu si „prim ministru” fiindcă se spune la fel ca la noi. Am văzut eu scris pe statuia unui omuleţ îngîndurat.

Umf zice că era apa murdara, cu gunoaie, dar nu era decît într-un golfuleţ. În altă parte am văzut eu oameni coborînd în apă şi era curată. Oricum, mie mi-a plăcut Malta. Păcat ca nu erau plaje pe nicăieri. Dar na, era construit pe stîncă oraşul ăsta… dacă era pe plajă nu mai era aşa fortificat sau cu asa o istorie. Poze mai multe aici, in galerie. Si astea de mai jos, în format mai mare, tot in galerie.

P

În port. Aşa-i că Umf arată ca o floricică? 😛

Oras fortificat

Oras fortificat

Omuleţul îngîndurat - prim ministru

Omuleţul îngîndurat - prim ministru (click pt poza mare)

Aşa iese cînd ne facem poză singuri...

Aşa iese cînd ne facem poză singuri...

Ce de oameni! Şi nu-i aşa că pare a fi Oraşul Chinezesc, cu alea agăţate?

Ce de oameni! Şi nu-i aşa că pare a fi Oraşul Chinezesc, cu alea agăţate?

Ceasul asta spune cat e ora, ziua din luna si din saptamînă

Ceasul asta spune cat e ora, ziua din luna si din saptamînă

Asta spune alte chestii, nu stiu exact ce

Asta spune alte chestii, nu stiu exact ce

Iar zîmbetul de Gromit

Iar zîmbetul de Wallace si Gromit

Musiu le cal

Musiu' le cal

Iesirea spre mare

Iesirea spre mare

Si eu pe acolo

Si eu pe acolo

Se aparau bine!

Se aparau bine!

O bucatica din La Valetta

O bucatica din La Valetta

Si plecam si din Malta...

Si plecam si din Malta...

După care mergem să mîncăm ceva, că prea ne-am plimbat mult

După care mergem să mîncăm ceva, că prea ne-am plimbat mult

Ca de obicei, mai multe poze în galerie.

Poze croaziera – partea 1

13 August 2008

Ca sa fie cateva si aici pe blog, nu numai in galerie, avem cateva poze de pe vapor, apoi din Savona, Barcelona si de pe catamaran pe linga Palma de Majorca (n-am pus piciorul pe insula, am fost doar pe catamaran si in apa.)

Prima noapte pe vapor, deci… Camera grozava, intunericul bezna, somnul dulce. De ce m-am trezit eu la 5:30 n-as putea spune, dar cum totusi am facut-o, am aprins o veioza, am aruncat un ochi pe ziarul de seara care dadea multe detalii despre ziua ce urma pe vapor si in afara lui, si am aflat ca soarele rasare la 6:11, asa ca mi-am pus un tricou si cele doua hanorace pe care le aveam pe mine, unul peste celalalt, am urcat cu liftul de pe puntea 6 pe 12 si am scos nasul la aer. Nu era asa frig, dar era vint, fiindca vaporul mergea cu ceva kilometri la ora. A, pardon, noduri!

6 dimineata pe vapor

6 dimineata pe vapor

rasarit pe mediterana

rasarit pe mediterana

La soare

La soare

Savona parea a fi un orasel mic si destul de plicticos, asa ca n-am coborit de pe vapor decat o ora, sa facem cateva poze in zona portului (care, mare noroc, e fix in oras, nu la 10 km departare, ca in alte parti), sa bem un ceai cu gheatza si sa-i luam sofiei o vedere cu orasul, pentru colectie. Ne-am intors pe vapor si ne-am petrecut timpul liber in piscina si jacuzzi. Si am facut un exercitiu de urgenta cu alarme veste de salvare 🙂

Savona

Savona

Savona

Savona

Aia mica in galben cu palarie, linga turn, sunt eu!

Aia mica in galben cu palarie, linga turn, sunt eu!

una dintre piscinele de pe vapor

una dintre piscinele de pe vapor

Ne scufundaaam!

Ne scufundaaam!

Barcelona, a doua zi. Musai sa mergem pe La Rambla, vestita strada. Mergand pe ea m-am intrebat de ce e asa vestita? A aruncat un ochi spre statuile vii sau spre cele de ceara si am cotit-o pe stradutele mici si interesante care impinzesc locul, pina am ajuns intr-o piata, apoi pe alte stradute, apoi la o catedrala in renovare 😦 , apoi pe alte stradute la alte cladiri pe care, probabil, cu o harta in fatza, as putea sa le numesc, dar ce rost ar avea? Oricum, am stat vreo doua ore pierdutzi pe stradutze strimte si am facut cateva poze, dupa care ne-am grabit spre vapor, fiindca ne-am amintit ca din port pina in oras era de mers si de trecut un pod maaare pe care am facut 45 de minute la venit. Doar ca la intoarcere am dibuit autobuzul si n-am facut decat 7 minute. 🙂

Podul spre Barcelona

Podul spre Barcelona

in barcelona

in barcelona

)

O piatza pe acolo 🙂

un pod

un pod

) pe La Rambla

statuie vie 🙂 pe La Rambla

M-a cam dezamagit Palma, vazuta de aproape, prea n-avea plaje – mai mult stinci de pe care se chinuia sa coboare in apa cate un turist optimist. Plaje putine, oras mare, cladiri multe. Poate alte orasele mai mici sa fie bune de plaja in Majorca. Apa foarte sarata, pe asta am testat-o. Si pestisorii mici si nu foarte speriosi. Iar catamaranul mi-a placut si el, doar ca n-a mers cu pinze, cum ma asteptam eu, ci cu motorasul ascuns sub punte.

Palma de Majorca

Palma de Majorca

Pe catamaran

Pe catamaran

Palma de Majorca

Palma de Majorca

 

Mai multe poze in galerie: http://florin.sitnet.ro/foto/main.php/croaziera1

Maine sper sa am timp sa pun si partea a doua din croaziera, cu Tunis, Malta si templele de la Agrigento, din Sicilia.

Ploaie de stele

12 August 2008

La noapte ne cautam un locsor bun de privit cerul, fiindca vin meteorii. Vin gramada peste noi 🙂 Si noi o sa fim acolo, asteptandu-i 😀 O sa aiba o surpriza, sunt sigura.

A, si sa nu uit, am pus in galerie poze din prima jumatate a croazierei, adica Savona, Barcelona si Palma de Majorca. Ca sa ajungeti la galerie dati click pe poza cu barcutza. 😛

Costa Concordia
Costa Concordia

O sa pun si aici cateva poze, dar nu acum ca mi se duce bateria de la laptop. Oricum, click pe vapor ca sa vedeti poze seara asta 🙂

Inapoi acasa

6 August 2008

M-am intors din croaziera. (toti cei 5 cititori ai blogului stiu deja, probabil, dar uite ca sofia n-a intrat inca sa comenteze, asa ca poate mai e cineva care nu stie? 🙂 )A fost super. Ma mai duc. 🙂 Poze imediat ce pot.

Acum am pus pozele pe computer si fac o mica selectie, fiindca am facut peste 1600 si nu ca n-ati avea rabdare sa vedeti toate capodoperele mele fotografice, dar pina le-as pune pe toate pe net as imbatrini. 🙂 Asa ca le micsorez si apoi vi le arat pe cele mai frumoase. Hai sa zicem vreo… 50-60… 100…

A, si sa nu uit, tot acum trebuie sa le selectez si pe cele 100 pe care vreau sa mi le scoata pe hirtie fotografii de i-am avut la nunta. 949 de poze si acolo. Si intre timp, daca  mai am cand, poate sa dorm un pic si sa maninc ceva. V-am zis ca am inceput si serviciul? 😀

Uah, a fost grozav in croaziera. Iar la Roma, unde am stat o zi inainte si o zi jumate dupa croaziera, a fost superb. N-am apucat sa vedem nici macar cele mai cunoscute parti din Roma in cele 2 zile jumate cat am fost acolo, fiindca sunt atitea… Si cred ca mi-am tocit vreo 5 cm de picioare cat am umblat. Sigur sunt mai scunda, am sa verific. Am mai fost in Savona, Barcelona, Palma de Majorca, Tunis, Malta si Palermo, dar lasa ca mai bine va arat cand sunt gata pozele. 🙂