Zapada si soare

Cu un colt de ochi stang (singurul pe care pot sa-l tin deschis din cauza luminii) vad alternativ, in curbele drumului, ba alb, ba albastru. Amandoua dureros de puternice. Dureros la propriu: ma doare capul de la atata lumina. Am ajuns la munte aseara, nu chiar pe intuneric, dar la o ora cand soarele a coborit deja dupa virfuri, si era frumos, dar macar puteai sa iti arunci privirea. Acum… stiti vorba aia, la soare te poti uita… la zapada ba.

Se pare ca facem o plimbare cu masina, ca na, de-aia am venit la munte, sa ma plimb cu masina. Nu vi se pare logic? Cred ca nu exista lenesi mai mari decat cei cu care am plecat la munte. Umf fiind unul dintre lenesi, normal. In loc sa asculte de glasul ratiunii pure (adica eu, n-are a face cu Kant) care le spunea ca putem merge la o plimbare pe zapada, ei s-au hotarit ca mai bine isi pun fundurile comode in scaunele de masina si lasa rotile sa se invarta pentru ei. Cum de m-au tirit si pe mine in masina, va intrebati? As vrea sa spun legata, dar cred ca am fost de acord, intr-un moment de slabiciune (dau vina pe durerea de cap).

Am plecat intr-o mare viteza de acasa, asa ca n-am avut timp sa trec pe la vreun hipermarket sa caut cu disperare farase din alea saniuta, de dat pe zapada, si sa constat cu dezamagire ca nu mai au de asta iarna incoace, asa ca am ramas doar cu dezamagirea ca n-am trecut. Am oprit insa la o benzinarie si ca sa ma razbun pe soarta cruda care nu mi-a dat timp sa caut faras, am luat din toate felurile de ciocolata pe care le-am gasit acolo. Nu sunt convinsa ca pot sa explic in ce fel compenseaza ciocolata pentru lipsa saniutei, mai ales ca nu ma omor dupa ciocolata, dar pot sa spun ca Umf a fost mai fericit de ciocolata decat ar fi fost de saniuta. 😛

Cand sa fac si eu o poza la splendoarea asta de zapada si cerul fara urma de nor am observat ca imi lipseste aparatul. Nu l-am luat de acasa. Tot pe motiv de viteza. Fiindca vineri, cand am plecat la munte, am avut 10 minute sa fac bagajul, de cand ne-am intors de la tirgul de turism (cu o sacosa de oferte si cateva carti de vizita) si pana am plecat spre Capra. Nu animalul, cabana. Aia din varf de munte la care e camera 40 de euro pe noapte, dar stratul de zapada mai mare de 40 de cm. Scump, nenicule!

Asa, si daca tot am uitat camera foto, mi-a ramas doar telefonul sa fac poze, numai ca acum face figuri si nu vrea sa transfere pozele pe laptop. Blututu’ lu’ tata al lui! Tine pozele ostatice, dar nu cere nimic in schimb, pur si simplu e sadic si nu ma lasa sa ma bucur de ele. Si nici sa le pun aici pe blog. Si mai si ameninta sa se stinga – de foame. Iar eu, sadica a rindul meu, il infometez in continuare. Si-asa n-am incarcator la mine.

A, dar aparatul foto nu e singura chestie uitata acasa. Ia intrebati-l pe Umf de sosete! 😀 Nu si-a luat nici macar una, asa desperecheata, de imagine. Doar alea din picioare, asa ca seara inainte de culcare are moment vesel de spalat sosete, iar dimineata verifica daca s-au uscat. Se pare ca desi nu incalzea camera pe cat sa ne simtim noi bine, macar functia de uscat sosete o indeplinea caloriferul ala. Era frig in camera, dar sosetele erau uscate si aproape calde 🙂

Si nici cablul de alimentare de la laptop nu a fost de gasit prin buzunarele de la geanta. Treaba interesanta e ca se poate trai si fara laptop. Stiu ca doar pe perioade scurte, dar se poate! Dar cred ca Umf a trisat, fiindca isi verifica mailul pe telefon, ceea ce sigur in descalifica, nu-i asa? Dar eu am rezistat fara talesofmu, povestea online.

Am sa incerc sa negociez cu telefonul sa dea drumul la poze, chiar si cate una pe rind, cum ii place lui. Daca reusesc le postez 🙂 

Precipitatii si alb

Ce mai faci?
Stiu ca ploile de toamna si frunzele cazute aduc de obicei melancolie si depresii, asa ca voiam sa te intreb daca esti bine 🙂
Starile mele sufletesti sunt influentate de vreme. Daca e soare si e cerul albastru si sunt frunzele verzi si florile colorate sunt fericita. Iar uneori, nu mereu, ploaia ma deprima. Desi de multe ori imi place si melancolia pe care o aduce. Ma scufund in ea cu voluptate… Doar nu poate fi tot timpul soare – ar fi obositor sa fiu fericita tot timpul.

Si totusi azi nu-s melancolica (inca). Ploaia nu si-a facut efectul de doua zile incoace (cum ziceam, inca… mai vedem pana diseara…)
Si asta dintr-un motiv intemeiat. Ploaia o fi trista, dar zapada e vesela. Prima zapada e bucurie pura. Si pentru mine sambata a fost prima zapada.
Mi-au inghetzat prima oara mainile anul asta facand bulgari. Am fost la Bilea, sus de tot, in nori. Era vag nins, pe munte, de unde nu mai sunt brazi in sus. Iarba uscata si pete de zapada. Si am ajuns la tunel. Tunelul dinainte de Bilea. Si l-am trecut si am ajuns intr-o alta lume 🙂 Zapada mare, pufoasa, sclipitor de alba, peste tot. Proaspata si numai buna de facut bulgari. Norii coborisera pe noi, era ceata laptoasa si alba in aer si zapada mult mai alba pe jos. Lacul abia se vedea, pe jumatate inghetat, tzurtzuri agatzatzi la rind sub stresinile cabanei, ciocolata calda inauntru, frig afara… Dar asa de frumos, asa de alb, asa de .. basm, incat doua zile mai tarziu si tot mi-a ramas bucuria zapezii.

Poate fiindca e prima zapada 🙂 Si anul trecut mi-a lipsit toata iarna. Dimineata cand m-am trezit primul gand a fost sa vad daca a nins si aici. Inca nu, dar nu renunt. Am sa ma uit in fiecare dimineata… la un moment dat tot trebuie sa ninga 🙂