Posts Tagged ‘aiureli’

ganduri razlete

27 Martie 2008

 s-a facut frig…

n-am avut chef de scris zilele astea, dar acum ca s-a facut frig trebuie sa protestez. s-au trecut florile de primavara, au inflorit copacii si infrunzeste padurea. asta am observat-o zilele trecute cand am fost la ai mei la casa. le-am dat sticlele de iarna jos lui ingeras si veronicai, cele doua magnolii ale mele – nu mai rideti, daca asa ii cheama pe ei, e nepoliticos sa rideti! au fost „imbuteliate” peste iarna si abia au apucat sa se bucure de vintul de primavara ca s-a facut frig la loc. ieri chiar au cazut cativa fulgi, i-am vazut! am citit ieri intr-un ziar online ca la bucuresti a nins cateva ore peste noapte si m-am uitat la data: nu cumva s-a facut 1 aprilie fara sa stiu eu si se tin astia de bancuri? poate totusi e o problem si cu calendarul gregorian asta, si s-a mutat 1 aprilie mai devreme cu o saptamana, si se tine natura de shotii. am scris cu sh, ca sa nu scriu sotii si sa intelegeti sotzii. nu ca natura ar avea sotzii, dar eu stiu ce vreti voi sa intelegeti?

si ca sa fie totul bine si frumos, ca nu e destul de frig in oras acum, ma duc la munte. nu a fost alegerea mea, dar ma las dusa. imensitatile de gheata si liniste mi se par imbietoare pentru moment. poate imi vine iar cheful de scris. sau cheful de viata, de orice altceva. pare sa-mi lipseasca orice urma in ultimele zile. ba ma intreaba lumea daca mi s-au inecat corabiile. heh, ce sa le explici ca traim intr-un secol de siliciu si metal, corabiile s-au scufundat de mult, nu mai le gasesti decat in reportaje despre comori pe discovery civilisation.

dar nu, ale mele nu s-au scufundat, sunt bine-mersi, cu magellan in jurul lumii, cred ca au ajuns prin pacific ocolind americile pe la sud (ultima data cand am vorbit erau in patagonia), dar se cam plictisesc; acum cu sistemele de ghidare prin satelit si harti meteo avansate si avertizari de furtuni cu mult inainte, nu prea au periocle de infruntat si li se pare prea calm totul. nici macar o razvratire, toti se simt asa de bine ca zici ca sunt in croaziera, nu intr-o expeditie periculoasa in jurul lumii necunoscute, prin zonele unde-s dragoni si navigand cu teama sa nu cada de pe marginea pamintului. si-atunci, cu toata tehnica moderna, cum sa se scufunde corabiile? decat poate de prea mult aur aztec la bord, dar capitanii mei au scopuri nobile, nu jefuiesc bastinasi, asa ca nici macar asta nu se poate intampla.

intotdeauna mi-a placut cum suna patagonia. era prin jules verne, nu-i asa? in copiii capitanului grant, sau in altceva? era, sau ma lasa memoria? sa ma ajute cineva c-o informatie… (imi trebuie serviciu de informatori. cand il dezvolt destul de bine ma iau la intrecere cu sri-ul)

am dus pisica la doctor s-o sterilizeze, vinerea trecuta. acum ma uraste jumatate din familie. cealalta jumatate ma aproba. sau un sfert macar, celalalt sfert pare indiferent la situatie. pisica n-a avut vreo problema cu ideea ca nu va continua arborele genealogic. doar cu firele de la operatie a avut ea probleme. si cu hainuta pe care i-am facut-o ca sa nu poata sa si le scoata. a evadat cumva din hainuta si tot si le-a scos pana la urma, dar trecuse destula vreme incat sa fie ok. si acum zburda de fericire ca nu trebuie sa mai poarte hainuta. zburda asa de tare si asa de fericita incat azi m-a trezit de vreo 4 ori intre… o ora nedefinita din noapte (cand era bezna afara si nu vedeam ceasul ca sa stiu cat e) si ora 7 dimineata. alea 3 zile cat a stat imbracata se(ma) trezea la 7-8, asa ca incep sa ma gandesc daca n-ar fi o idee s-o imbrac seara la culcare… s-o vedeti ce interpretare de moonwalk al lui michael jackson face cand e imbracata, cadeti pe jos de ris. ar trebui sa dea reprezentatii pe scena.

si cum luni eram deprimata ca pixica era nefericita, imbracata (inca), si mai era si cerul innorat asa ca fiecare lucru parea si mai deprimant, s-a nimerit sa fie si ziua fara episod nou din serialul meu web, doza zilnica de fantasy de care am nevoie. si lipsa a continuat si marti, din motive tehnice. si a fost innorat si marti. si mai era si ziua in sine: maaaarti. ca un scartzait lugubru cand deschide Lurch usa casei familiei Addams. pana si pomii infloriti, in loc sa ma faca sa zimbesc ma umpleau de nostalgie si un dor ingrozitor de tara si de bunici. dar miercuri si-a revenit spectaculos. si chiar neasteptat, fiind miercuri si mijloc de saptamana. si frig al naibii, dar a debutat cu soare. chiar daca a fulguit la prinz. si cum tot fac retrospectiva meteo a saptamanii, sa va spun ca azi e soare. cel putin in coltul meu de lume. 🙂

am ajuns cumva pe blogul lui cabral ieri. si am pierdut aproape o ora pe acolo. de fapt gresesc, n-am pierdut-o, chiar mi-a placut s-o petrec frunzarindu-i articolele. si scrie mult, des, bine… o sa am motiv sa trec des pe la el pe blog.

daca tot vorbeam de bloguri, si-a facut blonda blog. tot andrei i-a nashit blogul. ca si pe al meu adica. tot el. cred ca-si face armata de bloguri, andrei asta. dar al meu nu-i prea razboinic, iar al blondei abia are 3 zile. halal armata! si oricum, la frecventa asta de 2-3 pe an, pana isi permite sa dea lovitura de stat si sa se instaureze conducator suprem, eheeeee! nu va faceti griji, nu se intampla mileniul asta! poate ca totusi are alte scopuri…?

a venit pauza de prinz. stomacul dicteaza actiune imediata, asa ca inchei aiurelile aici. pa-pa

Stiu ceva ce tu nu stii…

12 Februarie 2008

Asta ii spun de doua zile aragazului meu, fiindca prea s-a lenevit, macar sa-l fac curios. Cum nu e folosit decat din joi in Pasti, s-a obisnuit sa doarma toata ziua si nici nu mai stie ce e aia sa faca mancare. Nici nu e convins ca mai stie ce trebuie sa faca el in procesul asta de facut mancare.

Asa ca de doua zile incoace, dimineata, cand imi iau micul dejun, ii arunc cate o privire cum sta linistit in coltul lui si ii zic asa, ritmat, ca intr-o incantatie voodoo: „stiu ceva ce tu nu stiiiii, stiu ceva ce tu nu stiiii. hihihihhi!” (ris putin lugubru si in mod cert diabolic)

Ce stiu? Voua pot sa va spun, ca sunt sigura ca aragazului i-e prea lene si nu va intra niciodata pe net ca sa afle. Vine mama sa faca mancare pe el! Ha ha! O luna intreaga! Sa vada el ce viata de huzur a avut cu mine!

 Acum, fara nici o legatura, sau cu legatura la Piatra Olt, cum zicea un cititor fidel ;), citeam extrase din stirile de pe realitatea.net, si intre lansarea DVD-ului cu „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” (tare bun film, astept sa-mi iau si eu dvd-ul, uite si un articol despre el care mi-a placut), stirile cu taxa auto, cu benzina de la omv/petrom, cu gazul de la rusi, cu telegondola de la piatra neamt si epidemia de gripa a mecanicilor de locomotiva din germania (nu puteau si astia sa faca greva ca toata lumea? ei fac gripa??), am vazut o stire care m-a amuzat si intristat in acelasi timp.

Ati inteles ceva din paragraful anterior? 🙂 Ziceam ca am citit o stire. Cum ca Arabia Saudita a interzis trandafirii rosii. Politia religioasa din Arabia Saudita a interzis vinzarea lor, ca sa fiu mai exacta. Aveti idee de ce? Vreo banuiala, ceva?

Hai sa va spun. Fiindca trandafirii rosii sunt un simbol al zilei indragostitilor, o sarbatoare care incalca preceptele islamice. Aha, da, ati auzit bine! 🙂 Probabil ca urmeaza interzicerea ursuletilor de plus si a bomboanelor de ciocolata, ca sa incheie cu simbolurile legate de ziua indragostitilor. Si astept si interzicerea iepurilor, fiindca aduc oua de Paste, si a sosetelor, fiindca se agata de seminee, incarcate cu cadouri, la Craciun.

A, si revin la legatura la de la Piatra Olt de mai devreme, ca sa va spun ca grecii care lucreaza in transporturi au fost nemultumiti ca mecanicii de locomotiva germani de mai sus au fost loviti de epidemia de gripa, si cum la ei n-a venit gripa, au zis sa vina greva. Nu ca mi-ar fi pasat in mod normal, dar si-au ales cea mai nepotrivita zi din istoria universului sa faca greva. Ziua cand Umf trebuie sa vina acasa. Maine. Cu un zbor cu escala in Atena. Drept urmare, zborul s-a anulat. Asa ca toti lucratorii din transporturile grecesti au niste urari ‘calde’ din partea mea si le doresc ca macar gripa aia germana sa ajunga si la ei. Tot vor sa nu vina la lucru.

Batutul campilor pe hartie si ce e ala un fan

21 Decembrie 2007

Am asa un chef sa bat campii si sa fiu incoerenta incat nu ma pot abtine sa nu scriu ceva. Desi scrisul asta cere un mic efort de depasire a lenei care m-a cuprins si pe deasupra si o intrerupere a cititului pe net pe care-l practic asiduu de vreo 4 ore, m-am gandit sa nu pierd ocazia – rar mi se intampla sa fiu asa inclinata sa bat campii. De fapt, nu vreau sa-i bat, fiindca n-am nici un sentiment violent in momentul asta.. mai degraba sa-i colind asa, fara sens si directie – nu cumva sens si directie sunt acelasi lucru? Ce vreau sa spun… daca vreau sa spun ceva si nu cumva scriu numai fiindca am chef sa insir cuvinte (si am o mare banuiala ca asa e)… este ca  n-am nimic de spus si scris asa ca nescriind nimic scriu ceva. Ce paradox! Al naibii, cum s-a strecurat el aici? Credeam ca am inchis ermetic pagina asta si nu poate intra nici un paradox pe nicaieri.

Si daca tot scriu ceva incoerent, ma gandesc eu, de ce n-as incerca si ceva care tinde spre coerenta? Nu ca tin mortis, dar odata ce ma apuc sa scriu, nu ma pot opri si – mai rau! – incep sa scriu ceva legat si pricepubil. [Si ce daca ‘pricepubil’ nu e un cuvant?!! Mare branza, ce, trebuie sa scriu mereu cuvinte care exista? Si de fapt, cine zice ca nu exista? Un cuvant e o insiruire de sunete care poate fi pronuntata. Si asta aduce bine a cuvant, in cazul asta. Deci este!]

N-am fost niciodata fan a ceva cu adevarat pana acum. Evident, asta inseamna ca acum sunt. Credeam ca fan ca notiune se aplica doar la muzici si artisti de-astia… vizibili. Adica poti sa admiri sau sa-ti placa un poet sau un pictor, nu?, dar fani nu au decat cantaretii si actorii si … prezentatorii tv?.. si fotbalistii si… ok sunt multi, am gresit, dar oricum, dar e o idee pe undeva pe acolo. Sa vad daca pot s-o si scot intr-un sens inteligibil. (inteligibil asta e sinonim cu pricepubil, daca nu stiati ce inseamna)

Eu, moi, myself, inteleg prin fan unul de-ala idiot care cauta autografe si asteapta formatia dupa concert si asculta fiecare melodie inregistrata si i se pare si mai grozav daca gaseste nu stiu ce versiune in care solistul a lungit un cuvant si care si-ar lua concediu fara plata o luna ca sa mearga in tur cu Za Formatie (adica Teh Band), viseaza in noptile cu luna noua ca are acces backstage, citeste toate interviurile date de Teh Band, are casa plina de postere, cand vorbeste despre solist ii spune pe numele mic si se asteapta ca lumea sa stie despre cine e vorba, ba chiar se gandeste sa poarte aceeasi marca de sosete ca bateristul formatiei. Poate ca am scapat cate ceva, dar cred ca e o definitie aproape completa. (Si e simplu de inteles de ce ma gandeam ca numai muzicienii au fani.) Tot eu, myself si moi zic ca eu nu pot fi fan, fiindca fanii sunt idioti. Ok, poate sa-ti placa ceva, dar fan (care vine de la fanatic), e cam prea mult. Poate sa-mi placa mult ceva. Am si eu actritele mele preferate si formatiile mele preferate, ca tot omul, dar fan… nu-s. Nu-s si pace. N-as fugi dupa masina lu’ alanis morissette cu o pancarta cu I luv U in brate, n-as pandi iesirea din spatele hotelului X vreme de 6 ore ca sa o vad pe julia roberts… (hmm… si totusi, e julia roberts, poate ca as pandi iesirea, dar nu trebuie s-o recunosc acum).

Ashe, spuneam ca eu nu-s fan. Sau ca nu eram, ca doar am stabilit de la inceput ca sunt acum. Si fiindca ma cunosc pe mine, asta mi se pare foarte ciudat. Eu, fan?!! Nu imi vine sa cred! Dar m-am surprins facand chestii fan-specifice. Daca mai inventez un cuvant si zic fanscifice are ceva? Back to the subject in question, zic ca mi se pare ciudat sa spun ca eu sunt fan. Ce e si mai ciudat -sau ma insel?- e ca sunt fan al unei scriitoare. Adica… nu cantaret, nu formatie, nu actor sau actrita, nu fotbalist sau tenismen, nu persoana care apare la tv sau care da interviuri sau care are concerte. Dar bine, poate ca tocmai asta e asa normal pentru mine si nu e deloc ciudat, intr-un fel 🙂 Sunt fan in primul rand al scrierilor, dar sigur si fara dubii si al scriitoarei.

Ziceam ca m-am surprins facand chestii fanscifice. Nu spun ca astept episoadele zilnice din serialele ei online (mai ales unul) cu nerabdarea dependentului care mai vrea inca putin, inca o picatura, inca un rand, inca o pagina, sau ca imi fac griji uneori ce s-ar intampla daca n-ar mai scrie, dar citesc si comentariile, si blogul, si povestile vechi, si raspunsurile ei de pe forum, si cam tot ce pot gasi scris de ea. O sa-mi cumpar cartile online doar ca sa le am in biblioteca, fiindca de citit am citit pe net fiecare cuvintel 🙂 Astept inca sa gaseasca o metoda sa trimita autografe prin posta, fiindca vreau si eu. Inca n-am citit tot ce a scris numai fiindca vreau sa nu cumva sa raman fara ceva de citit cand am mare nevoie, asa ca mai pastrez din povestile si serialele online mai vechi. Nu stiu inca ce sosete poarta, dar daca aflu imi cumpar si eu marca aia. Sa am sosete ca Lexy (da, ii zic alexandra, si lexy, pe numele mic, si deja apropiatii stiu la cine ma refer cand zic asa 🙂 )

Grav, nu-i asa? Nu mai scap. Sunt fan. … … Stiu, am recunoscut si eu semnele. Ma detasez de mine si privesc de la distanta cum fac chestii de-astea si nu sunt sigura ca-s eu. Imi vine sa rid de mine, seman cu Trekkies. Imi lipseste costumul lui Picard si harta spre cea mai apropiata conventie Star Trek. Si nu rideti, ca daca ar fi vreo conventie Tales of MU m-as duce 😀 [asa se numeste povestea asta care da dependenta si pe care o astept eu in fiecare dimineata si pentru care dau refresh pe site de vreo 10 ori in fiecare zi, desi banuiesc ca nu are cum sa apara un nou episod cand in state (-le unite) e 4 dimineata.]

Oricum, noua mea pasiune se numeste alexandra erin si povestile ei de la magisterius university (MU de mai sus) si mackenzie blaise, personajul principal, aflata in primele saptamani la MU, care descrie cu amanunte tot ce se intampla in lumea magica-fantasy de acolo, cu tot felul de alti participanti ciudati si mai ciudati luati de prin toate Dungeons & Dragons, de prin mitologii si povesti SF sau pur si simplu inventati de o autoare cu prea multa imaginatie. Suna a reclama, nu-i asa? Cred ca intr-un fel si e. Stiu ca e o poveste ciudata (cu continut cu patratel rosu pe alocuri) si ca probabil nu e pe placul oricui, dar imi place asa de mult felul in care isi construieste personajele si felul in care sparge toate barierele la care ceilalti autori se opresc, incat mi se pare normal sa spun si altora despre Tales of MU. Mai sunt si alte povesti seriale, dar alea inca nu m-au prins asa de tare 🙂

Cred ca ajunge, deja am scris 2 kile jumate de vorbe, ar trebui sa ma opresc. Mai ales ca nu mai sunt incoerenta, nu mai bat campii decat pe un singur subiect de ceva vreme, si nu asta imi propusesem. Dar macar sa va dau un link… 🙂 www.talesofmu.com sau, daca vreti mai mult, www.alexandraerin.com

Ma duc sa mai dau un refresh la pagina, poate a mai aparut un episod?…

The Victory Frog Fell

7 Decembrie 2007

A cazut.

Broasca Victoriei.

Sa fie asta vreun semn? Daca da, e bun sau rau? E bun doar daca e vorba de victoria lor care a cazut. Dar de ce ar fi vorba de a lor? E broasca mea. Victoria mea. Atunci… e semn rau. Adica… Victoria n-ar fi a mea, ca sa spun asa.

Daca m-as lua dupa o broasca. O broasca de plastic. Totusi… (pauza de subliniere) broasca victoriei. S-o cred? Sau s-o pun la loc pe perete?

 Am pus-o mai jos. Daca va cadea din nou, sa nu se loveasca.

A cazut din nou.

Idioata!

O exilez pe frigider!