Sa mai zic ceva…

Fiindca nu-mi mai zice nimeni ca n-am mai scris de mult deduc ca toti cititorii mei sunt, ca si mine, in pauza. Eu sunt in pauza fiindca nu prea am timp de scris. Ma ocup cu puzzle, pisici, mincare, crescutul ierbii si organizarea revederii de liceu, si din cand in cand cu munca, pe care n-o pot evita.

Voiam sa va arat „usa emergenta” de la un hypermarket din oras, dar nu i-am facut poza. Nici nu stiu cum mi-a scapat, dar promit ca data viitoare cand ajung acolo e primul lucru pe care-l fac. Adevarata cultura si educatie uite unde se ascundea, pe la scriitorii de indicatoare in marketuri. Adevarul e ca daca scriau „iesire de urgenta” nu mai aveam eu de ce ma lega…

A, ba gresesc, aveam de ce ma lega. Si acum am poza, de la acelasi hypermarket, cu o reducere fenomenala. Moment, s-o scot de pe telefon 🙂

Si daca tot vorbim de „experti in marketing”, mai sunt mici scapari amuzante si pe la case muuult mai mari. Mult mai subtila treaba, dar m-am amuzat teribil cand am vazut prima sticla de Fanta de mango beat (acum cateva luni bune, dar nu mai stiu daca v-am aratat poza atunci). Mango treaz nu se preteaza la suc? Ai voie sa bei de-asta cand conduci? Adica nu stiu ce-a baut mango ala inainte sa fie facut suc, o iesi la alcooltest?

Da, stiu, nu-s total ingnoranta vis-a-vis de anglofoni, stiu ce vrea sa spuna „mango beat”, dar nu-i asa ca puteau si ei sa se intereseze un pic si sa afle ca in romana mai inseamna si altceva?

Ei, dar tot fara usa emergenta ne aflam, asa ca… sa va mai povestesc ceva, ca sa uitati de omisiune?

Hai sa va spun cum mi-am sters azi dimineata din greseala toata muzica de pe iPod. Si muzica n-ar fi fost mare lucru, dar eram la discul 8 (din 9) al unei carti audio, si mi-am sters-o si pe aia. 😦

Am venit eu dimineata si m-am gandit „nu mi-am mai incarcat de mult ipodu’ – sa tot fie o saptamina cel putin, ca are asta o baterie de invidiat! – ce-ar fi sa il bag un pic pe USB, nu cumva sa ma lase bateria fix in drum spre casa, cand ma intorc de la serviciu.” Pe laptop n-am nici muzica, nici acea carte audio pe care o ascultam, iar cand l-am conectat a intrat porcu’ de iTunes si in timp ce mie mi-a distras atentia cu nu stiu ce update pe care voia sa-l faca, in fundal el „s-a sincronizat” cu ipodu’. Ce-nseamna asta? Ca mi-a inlocuit ce era in iPod cu ce era in iTunes – adica nimic!!!!! Acum am un ipod gol golut, doar niste poze mai are pe el. 😦 Daca nu ma pacalea cu update-ul, vedeam eu la timp ca „sincronizeaza”, dar asa… s-a dus tot. Si era o carte draguta, fantasy, din lumea Xanth a lui Pierce Anthony.

Stiti de lumea Xanth? Sunt vreo 30-40 de carti care se petrec in lumea Xanth, care e o lume separata de Mundania, lumea obisnuita, asta in care traim noi. In Xanth toti oamenii au o trasatura magica speciala. Unii pot sa vorbeasca cu plantele, altii pot sa zboare, fac plantele sa creasca, unii creeaza fructe, altii au talente mult mai complicate. Si nu traiesc numai oameni in lumea Xanth: sunt si ciclopi, zombi, hipogrifi, vrajitoare si vrajitori, gorgona, centauri, goblini, harpii, dragoni, si tot felul de fiinte si animale, vorbitoare sau nu, bune sau rele. Autorul are o gramada de umor si muuuulte jocuri de cuvinte, asa ca presupun ca de-aia nici nu s-a chinuit cineva vreodata sa le traduca in romana. Am vrut sa-mi cumpar de pe net, dar nici in engleza nu le mai gasesc pe toate, ca sunt multe volume si primele sunt publicate cu multi ani in urma. Si-n plus… sunt al naibii de grele, aproape 40 de carti 🙂 Inca mai vreau sa le cumpar, dar tot caut alte solutii decat sa mi le comand de peste ocean.

Cartile audio sunt simpatice, dar nu ma multumesc, le vreau in format normal si cunoscut, tiparite pe hartie, sa fie fizic acolo, sa stiu ca-s ale mele si le voi avea mereu. Chestiile astea digitale imi dau senzatia ca pot disparea oricand. Uite ca acum, cand s-au sters. Poof!

Mi-am luat insa o alta carte audio, foarte recent, una care din descriere si comentarii pare interesanta. Se numeste „A Short History of Nearly Everything”, de Bill Bryson, si pare sa fie o carte care-mi explica sa-nteleg si eu ce n-am inteles din scoala si mai multe, de la formarea universului la atomi, de la particule microscopice la planete, de la aparitia vietii la om. Spunea cineva pe undeva, ca un comentariu, ca i-ar fi placut sa fie asta cartea lui de stiinte din scoala, si m-am gandit ca nici eu n-am priceput multe din „stiintele” mele, asa ca ma auto-educ. N-am ajuns sa citesc decat continutul, dar pare interesanta inca de acolo.

Ah, trebuie sa inchei aici, am o treaba foarte importanta: ma duc sa vad cum creste iarba!

Ploua placid…

Ok, nu ploua chiar asa de tare, dar totusi ploua. Marunt si mai rar, ca o ploaie de toamna. Dupa maretia de ploaie de vara cu fulgere si tunete de acum vreo doua saptamini, dupa torentele cazute din cer acum o saptamina, ploaia asta e posomorita si … spalacita. De cate ori ploua asa ca acum imi aduc aminte de poezia lui Topirceanu.

Ieri am fost la fostul meu liceu. Trebuie sa vorbesc cu diriga (am avut trei diriginti in cei 4 ani de liceu, dar una singura e „diriga”. ceilalti doi… au fos si ei pe acolo.) sa ii spun ca planuim intalnirea de 10 ani, sa vad ce profesori mai sunt pe la liceu si de care altii pot sa dau in ce fel. N-am gasit-o ieri, asa ca am zis ca ma duc azi din nou. Si in buna traditie scolareasca, aseara, pentru prima data in multi ani, mi-am pregatit hainele pentru a doua zi 🙂

De obicei, dimineata inainte sa plec, scot din sifonier ceva si il imbrac, iar de fier de calcat n-ai sa auzi pe la mine prin casa, insa aseara mi-am calcat un tricou si l-am pus alaturi de o pereche de blugi pe spatarul unui scaun. Acuma, ca sa nu credeti ca e asa de importanta vizita la liceu, mare parte din motivul pentru care mi-am ales hainele inca de aseara, a fost ca ieri, mergand spre liceu, era lesinator de cald si trebuia sa imi iau ceva deschis la culoare pentru azi, ca sa pot face acelasi drum pe jos si sa mai scap de sub razele arzatoare.

Ironia sortii, nu? Azi ploua. Si eu sunt imbracata in cei mai deschisi blugi pe care-i am.

…..

Am inceput sa masor timpul in tuburi de pasta de dinti. Stiu ca suna aiurea, dar aveti rabdare, va explic. Ploua, si cand ploua am numai revelatii din astea ciudate. Cand a plecat umf in dubai in februarie, abia imi luasem un tub de pasta de dinti. Cand s-a intors abia il terminasem. Cand a plecat iar, tocmai incepusem un al treilea. Acum sunt pe la jumatea lui. Deci termin tubul, trece luna, vine umf. Ce rost are sa mai numar zilele? In fiecare dimineata si seara verific tubul de pasta de dinti si imi dau seama cam cat a mai ramas pina sa se intoarca…

…..

Am schimbat o priza. Bine, exagerez. Am schimbat doar masca unei prize – chestia aia de plastic de deasupra, fiindca se sparsese. Doar ce-am desurubat si insuruat la loc un surubel. Dar suna mai bine cand spun ca am schimbat o priza, nu? 🙂 Ma simt ca un mare mester.

Am fost la un magazin de bricolaj sa cumpar priza. Magazinele de bricolaj sunt ca pestera lui alladin pentru mine. Comori nemasurate de ascund acolo. Asa ca, normal, nu m-am intors numai cu o priza. Am mai luat cuisoare, L-uri, surubele, sfoara… chestii uzuale de care are nevoie frecvent o femeie, nu?

Mi-a placut intotdeauna lucrul cu lemnul. Tataie era timplar si din cand in cand ma lasa si pe mine sa dau cu rindeaua sau sa strimb un cui. Si acum visez sa fac acelasi lucru 😀 Am desenat acum vreo doua saptamani un loc de joaca pentru pixica, cu stalpisori, stinghiute, platforme si ciucurasi agatati, si am luat o parte din materialele pentru el. N-am luat lemnul, desi am studiat indeaproape toate posiblitatile. Apoi mi-am adus aminte ca ai mei au o gramada de lemne la teren. Dar pentru asta am nevoie de toate cuisoarele si surubelele. E o problema insa… daca ma voi apuca de chestiutza asta, si daca o termin (doi mari ‘daca’, stiu), unde o pun in garsoniera mea prea plina deja?

…..

Am descoperit cartile audio. Maaaaare revelatie. Acum citesc „seriale web” cand sunt la calculator, carte pe hartie cand sunt acasa si ascult cartea audio cand sunt pe drum. A, si pe linga asta ipodul e o chestie geniala – tine minte unde am ramas in carte. Ceea ce e superb, mai ales la o carte de 12 ore pe care o ascult de obicei in bucatele de cate 10-15 minute, cat imi ia sa ajung de acasa la serviciu sau inapoi. Prima carte audio, la sfarsitul careia sunt acum, este „Eat. Prey. Love.” de Elizabeth Gilbert, citita chiar de autoare. In afar’ de carte in sine, care e superba, amuzanta si interesanta, mai e si vocea calda a scriitoarei, si interpretarea propriei carti – care e toata scrisa ca o povestire pe capitole scurte – care m-a cucerit total. Imi place cartea mult, iar ideea de carte audio si mai mult. Deci recomand cartea (care e publicata si in romania) si in forma scrisa, fiindca merita. Doar sa nu cititi partea cu Italia (partea cu „Eat”) pe burta goala, ca vi se face o foame monstruoasa. Am experimentat 🙂

Acum ca sunt la ultima ora din carte mi-am cautat alte carti audio. Pe piratebay 🙂 Am si muzica pe ipod, dar e mult mai interesanta o carte, decat sa ascult muzica… Asa ca mi-am luat stapinul inelelor, cocosatul de la notre dame, litera stacojie, war of the worlds, cateva de jane austen si altele de piers anthony (a carui serie ‘xanth’ vreau de mult sa o citesc dar nu gasesc nici o carte in romania – de altfel nici pe net, asa ca am luat alte carti audio ale lui). Cred ca sunt destule carti cat sa ascult tot anul 🙂

Un altfel de viciu savuros

Mi-am descoperit un viciu. E ca o dependenta. E grav! Foarte grav: iar mi-am cumparat carti!

Desi imi spusesem clar ca nu voi mai cumpara pina nu le citesc pe alea pe care le am. Fiindca asa fac mereu: imi cumpar cinci, sase, sapte, citesc una, maxim doua, si comand iar altele. Asa ca am avut o discutie cu mine, in care mi-am spus cu repros: uite cate carti necitite ai! Citeste-le pe astea, apoi mai comanzi. Si am fost de acord, (aveam dreptate, pina la urma, sa recunoastem) am zis ca nu mai comand altele pina nu termin de citit macar ultima cutie de carti.

Ba am si prieteni binevoitori care imi aduc carti imprumut, sa le citesc, ca-s bune. Si le citesc pe alea intai, ca trebuie sa le inapoiez, asa ca nu prea ajung sa le mai citesc si pe alea comandate… Mai sunt si filme, si pixic, si plimbari, si parinti, si prieteni, si alte atitea chestii placute care sa-mi umple timpul liber ca abia reusesc sa le citesc chiar si pe alea imprumutate.

Asa ca am rezistat eroic ultimelor trei mailuri primite de la polirom in care spuneau ce carti noi au si ce carti cu preturi reduse au (mereu ma prind cu astea, ca zic uite ma, ce ieftine sunt, macar pe astea sa mi le iau). Am rezistat in sensul ca nu le-am citit, le-am sters din prima, ca sa nu ma ispiteasca.

Si am vazut si prezentarea nou aparutei Firmin la emisiunea matinala de pe tvr1, despre un sobolan mititel care, avind cuibul intr-o librarie ajunge ca in loc sa roada carti, sa le citeasca. Si i-am rezistat si asteia, sau cel putin am aminat-o. Numai ca ieri am ajuns pe un blog si am vazut o carte… Si apoi mai sunt si astia la televizor cu reclamele la ziare care vin cu carti.. Cum sa rezist la tot asaltul asta?

Asa ca am cedat. Imi e rusine, dar recunosc, am comandat iar carti, si nici macar nu am terminat de citit una singura. Si nu numai ca am comandat, dar am rugat-o si pe mama sa-mi ia un ziar cu carte in fiecare miercuri, pentru colectia BPT (biblioteca pentru toti).

Nu ma pot abtine! Sase carti noi o sa-mi vina saptamina viitoare. Patru erau din alea la 9,99 lei, de care-mi iau mereu, de cate ori fac vreo comanda, ca de, sunt „la oferta”. Si oricum, ma simt mindra de mine, ca din 50 sau cate erau, am ramas doar cu 4.

A, plus doua, cele pe care am vrut sa le comand de la bun inceput: Firmin, cu sobolanul, (care e mare succes in 35 de tari, zic ei, deci trebuie sa-mi placa, nu?) si cea de care am citit pe blog, de un iesean pe care nu-l stiu, dar daca are curajul sa scrie povesti de dragoste pe timpurile astea, cred ca vreau sa-l citesc. Il cheama Lucian Dan Teodorovici si cartea se numeste Celelalte povesti de dragoste. Am asteptari mari de la carte, dupa ce am citit interviu pe mesenger cu autorul, aici, la florin lazarescu pe blog. Sper sa ajung s-o citesc inainte sa comand urmatoarele carti 🙂

PS: sof, acum citesc despre melania si mirciulica. abia sunt la pagina 50, asa ca nu ma intreba daca-mi place, te rog. iti zic eu singura, mai incolo, cand intru in actiune.

carti de scoala

uitasem pina acum cu cata nerabdare si bucurie asteptam prima zi de scoala in fiecare an. nu ca imi revedeam colegii sau ca m-as fi plictisit in vacanta (niciodata!), ci pentru ca primeam un ghiozdan plin de carti. sau o legaturica de carti 🙂 as zice noi, ca erau noi pentru mine, dar ele erau trecute de la anul precedent la noi. nu conta, oricum, erau carti. si erau ale mele urmatorul an. si aveau in ele minuni de care inca nu aflasem. era motiv de bucurie. (intotdeauna cartile au in ele minuni. am invatat asta de cand am inceput sa inteleg ce-mi citea mama)

acum de ce nu-mi mai da nimeni un teanc de carti an de an? ími cumpar eu, din cand in cand, dar… e diferit. cred ca vreau inapoi in scoala generala. acum cum mai e? se mai dau carti de la scoala, sau trebuie sa le cumperi?

primeam cartile si stateam toata ziua apoi sa le rasfoiesc, sa vad cam ce e prin ele. aveam apoi grija de ele tot anul de parca erau bijuteriile coroanei. Ha! acum imi dau seama! de acolo mi se trage respectul pentru carti, de la faptul ca stiam ca trebuie sa arate bine si la anul, sa faca bucuros inca un elev. si s-a pastrat chestia asta chiar si mai tirziu, cand cartile erau ale mele, cumparate. in liceu o aveam pe Geo in stinga mea si cand o apuca uneori, imi scrijelea cate o nebunie pe vreo carte si-mi parea ca-mi scrie direct pe creier cand descopeream faradelegea. Bine, poate sunt eu un pic obsesiva cu chestia asta, dar pentru mine cartile sunt aproape sacre. Manualele de scoala mai ales. Si in special acele manuale de la materiile care-mi placeau. Nu ma prea chinuia asa de mult grija de cartea de fizica, de exemplu. Dar cand punea Geo pixul pe cartea me de romana trebuia sa-mi tin capul sa nu explodeze.

ah, geo, ce-mi venea sa-ti rup pixurile atunci! ce-aveai tu cu cartea mea de romana? cea mai sfinta dintre cartile mele?

oamenii astia! nu intelege niciodata ca cartile e si ele oameni!

Am citit!

De ce n-am mai scris? Pentru ca am citit. Am citit American Gods, si ma gandesc acum, dupa ce am citit-o, de ce naibii nu am citit eu cartea asta mai devreme? E superba. Trebuie s-o cumpar. (Am citit-o online) Trebuie s-o recomand si altora. Fantasy pentru adulti.

Si cu ocazia asta am stabilit clar (dupa „His Dark Materials” si „Astepau pe cineva mai inalt” si „American Gods” consecutive si poate si un pic de mai vechiul „Harry Potter” si doar o picatura de Terry Pratchett) ca Fantasy e stilul literar pe care-l prefer, Fantasy pentru adulti si …young-adults, cum le zice in americaneste la adolescenti (suna mai bine in americaneste, de-aia am zis asa) 😛

A, si sa nu uit si web-serialul de fantasy pe care-l citesc de 5-6 ori pe saptamana, „Tales of MU”, cum as putea sa nu-l mentionez, ca probabil de aici a pornit pofta recenta de fantasy. Si fiind serial e cu atat mai captivant fiindca vine in bucatele mici si interesante si nu se termina. Eu sper ca niciodata 🙂

Si cum ziceam, am citit si doamne ce placut e sa citesti ceva bun. Uit de tot si ma pierd intre rindurile alea insiruite ordonat, imi aduc aminte pe la 2 dimineata ca e tarziu fiindca pisica ma va trezi la 5:30 din nou, ca n-am mancat de la prinz si cum am ajuns acasa am pus mancare la pisica si m-am asezat la citit si mi-e foame, ca trebuia sa ma duc la wc acum 2 ore, doar ca am vrut sa mai citesc inca o pagina, si ca acum daca nu ajung o sa explodez. Sigur, nu puteam sa ma gandesc la toate astea daca inca citeam, si am reusit sa ponderez la asa ceva numai fiindca imi amortise un picior si a trebuit sa ma misc si sa imi iau ochii de la caracterele negre si magice care creeaza o lume asa de fascinanta incat lumea reala se pierde pe undeva printre rinduri.

Acum ca am terminat cartea, viata reala se intoarce. Si tocmai la timp, fiindca vine Umf acasa 🙂