Posts Tagged ‘a se lua cu un pahar de apa’

Tziuieeee

26 Noiembrie 2009

Ieri a fost o superba zi de toamna si am apucat s-o observ de foarte devreme, fiindca in loc sa ma trezesc la 8, cu bipaitul de la telefon, m-am trezit la 7 fara 5 minute, cu in tziuit prelung, ca o mina infipta in claxon sub fereastra mea. Dar cand spun prelung, vreau sa spun ca a durat vreo 4-5 minute, continuu si ascutit, de te lua cu dureri de dinti. 🙂

Peste 240 de minunate secunde de sunet sustinut, urmate de minute intregi de tziuit imaginar ramas in urechi. Ce-am ajuns sa deduc e ca nu era claxon, decat daca n-a murit cineva pe el. Nu tine nimeni mina pe claxon atita, orice punct ar vrea sa sublinieze. Si oricum, am iesit pe balcon si m-am uitat imprejur – nu era nici o masina. Tziuitul venea de mai departe, dar n-am putut nici macar stabili directia din care se auzea. Daca ar fi avut inflexiuni as fi zis ca e antiaeriana, si i-as fi dorit din tot sufletul o bomba inamica, s-o faca sa inceteze. Dar nu. Era pur si simplu un tziuit.

Pisicii nu parea sa-i pese, apropo… Era doar placut surprinsa ca m-am trezit la ora aia si sunt jos din pat, deci prin urmare sunt gata de joaca, nu?

…[aici trece restul zilei, complet neinteresant]…

Ieri pe seara citeam, cand, pe la 12 fara ceva, adica ora 23 si niste minute (trecute de 30), incepe iar tziuitul. La fel de dement ca dimineatza. Am incercat sa-l ignor dar, desi nu se lasa cu singerat de timpane, era totusi mult prea enervant ca sa poata fi ignorat. Am iesit iar pe balcon si am avut aceeasi senzatie ca vine de departe si ca la sursa e si mai puternic sunetul, dar ca nu-mi dau seama de unde vine. O fi o forma de protest? Greva prin sunet? O fi un ceainic gigantic? O fi a doua moarte subita la volan din ziua aia, cu soferi cazuti in claxon? E vreo alarma de incendiu? Suntem in stare de asediu si se da stingerea generala?

Eram pe balcon, indecisa intre a pune hainele pe mine ca sa ma duc sa caut buncarul antiatomic, fiindca sigur vine meteoritul/tsunami/tornada/atacul ninjilor burtosi, ori sa pun hainele pe mine si sa ies cu galeata de apa sa stingem fabrica de cherestea de la inceputul secolului trecut – am citit eu o carte recent si alea luau mereu foc, pe la inceputul lui 1900, si dadeau alarma, dar n-am nici o fabrica de cherestea pe aproape… Pina la urma, dupa ce-am oscilat intre astea doua idei, am decis sa ma intorc in pat, sa mai citesc pina se opreste, si apoi ma culc, ca e clar ca dimineata a fost trezirea si acum e stingerea, nu are cum sa fie altceva.

Am adormit ingrijorata ca dimineata urmatoare iar imi da trezirea tziuitul la 7. Dar se vede clar ca n-aveam de ce sa-mi fac griji: azi dimineata m-a trezit pixica la 5. Ca sa ma calmeze. Dupa ce i-am dat sa manince am dormit bine-mersi pina la 8. Cu mici intreruperi, ca mitza are chef de joaca dupa ce maninca, dar din fericire fara tziuit.

Acum… nu stiu daca sa ma mai grabesc spre casa, sa nu ma prinda stingerea pe strada, sau sa stau relaxata, ca s-a terminat asediul?

Se joaca cineva cu mine?

25 Noiembrie 2009

Fiindca azi nu prea am de lucru, si fiindca n-am nici stare, ma plictisesc ingrozitor. Am incercat sa desenez stencils pentru tricouri, ca sa le dau cu inalbitor/vopsea si sa creez un model, am facut doua, pe aceeasi idee, cu coduri de bare, dar mi-a trecut. Sa va arat? Hai sa va arat ce-ar iesi daca as face stencilul si chiar as aplica modelul pe tricou, ceea ce e mult mai complicat decat sa-l desenez si sa il asez pe o imagine digitala de tricou cum am facut acum…

Conformity. Uniformity. Standardization. Let me ooouuut!!!!

 

Homemade Sexy Devil

Apoi am incercat sa joc Cluedo online, dar ma plictiseste si mai tare sa joc singura. Pacat ca nu pot sa-l transpun intr-un joc pe blog, ca ar fi fost simpatic… (nota: de cautat ce jocuri se pot juca pe blog!) 

Umf imi zice ca e foarte probabil sa nu vina duminica acasa, asa cum ar fi trebuit, ci abia vinerea viitoare. 😦 Si pe deasupra nici nu se mai joaca „personalitati” cu mine. Asta e un joc simplu, eu imi aleg o personalitate pe care sunt convinsa ca o cunosc si ceilalti cu care joc, sau celalalt, si apoi nu raspund decat prin da sau nu la intrebarile puse, pina cand cineva ghiceste personalitatea aleasa de mine. Apoi cine ghiceste isi alege o personalitate si ceilalti incearca s-o afle. Mi-am ales Angela Merkel si i-am dat deja primii trei pasi ca si cum i-ar fi ghicit el (in viata, femeie, europeanca). A ghicit repede. Si-a ales apoi Hilary Clinton. Si eu am ghicit repede, ca prea era tot in domeniul politic. Si cand mi-am gasit si eu inca un personaj, nu mai vrea sa se joace. Cica are treaba. Heh! De parca n-as sti ca el in Dubai nu face nimic altceva decat plaja, bulburuci in limonada, scubadaiving si calarit de camile! Ce treaba sa aiba? 😛 Nu vrea sa incerce ca e sigur ca nu ghiceste usor personajul pe care mi l-am gasit eu… Stiu eu, stiu…

 

Gropițe

18 Noiembrie 2009

Mă macină o întrebare esențiala. De ce sunt gropițele drăguțe?

De când eram mica știam că gropițele sunt drăguțe, de la mamaie si mai ales de la mama care mă chema „să mă pupe pe gropițe”, dar fiindcă nu eram așa precoce in materie de șantaj sentimental, nu m-am prins decât foarte târziu că m-aș putea folosi de ele și de un zîmbet larg ca să primesc ceea ce voiam.  Însă am fost ciupită de obraz de o gramadă de rude enervante care comentau „ce gropițe drăguțe are asta mică”, încât să rămîn cu ferma convingere că gropițele sunt o chestie care nu trebuie subliniată în preajma rudelor în etate. Pe masură ce creșteam s-a dus  ciupitul de obraji, deci am uitat de gropițe. Dar recent s-a întîmplat ca cineva (altcineva decât mama, care încă face asta, dar fiind mama n-o pun la socoteală) „să mă pupe pe gropițe”, ceea ce mi s-a parut simpatic foc, apropo, fiindcă m-a facut să mă simt ca și cum aș avea 4 ani și aș fi răsfațată. 😀

Azi mi-am adus aminte de gropițe si am decis sa mi le analizez. Si fiindcă am laptop cu „reflective screen”, adică ecran in care mă pot oglindi, am pus un fundal negru si i-am zâmbit calculatorului vreme de un minut întreg, ca să-mi dau seama ce e așa drăguț la niste gropițe. Pîna au inceput să mă doara obrajii. Apoi l-am intrebat pe umf daca el știa ca am gropițe și dacă-i plac gropițele mele sau gropițele în general. Si ca sa-i fie imaginea proaspătă in minte, mi-am deschis webcam-ul ca sa îi arăt gropițele mele. Si lui i se par gropițele dragute. Si ale mele, desigur. Ar fi trebuit să spună mai ales ale mele, dar îl iert de data asta… Însa tot nu mi-e clar de ce-s gropițele drăguțe…

Așa că am apelat la Cel-care-în-imensitatea-sa-le-știe-pe-toate – nu, nu mă refer la vreo versiune de zeu atotcunoscător, ci la măria sa internetul. Aveam nevoie de răspuns la întrebarea mea complet tembelă, așa că pe cine să întreb decât pe domnul internet? [apropo, click aici! – „the internet – providing instant answers to your useless questions”] Si l-am intrebat „Why are dimples cute?” Mi-a raspuns scurt: „They just are. Like freckles.”

Acum am altă întrebare esențială… Dacă tot sunt drăguți pistruii, eu de-ăia am? Si dacă nu (înclin să cred că n-am, că nu mi-a zis nimeni de ei pîna acum, si nici nu i-am remarcat în vreo oglindă), cum fac să-i capat? 😀 Fiindcă tot zeul internet prin profetul său google mi-a aratat ca gropițele pot fi făcute și artificial, dacă genetic nu le-ai primit (dă vina pe părinți!):

”]masina-de-facut-gropite
Deci… pistruii acum… hmmmm… păi… „de ce sunt pistruii drăguți?”. Văzând că nu scapă de mine în felul ăsta, google a găsit o metoda mai bună. Mi-a răspuns cu o altă întrebare: „De ce sunt veverițele drăguțe?”

Mda. Acum e clar. Înțeleg. Avea dreptate. „They just are!” (Sunt pur și simplu!) Deci… să fac un act de caritate atunci: de-acum zîmbesc mai des și las lumea să se bucure de gropițele mele. 😛