À Paris

Je vais voir le moulin d’la Place Blanche,
Le tabac et le bistro du coin,
J’aurai l’voir la prochaine Dimanche
Avec mon homme, mon ami, mon copain.

Da, banuiesc ca va intrebati cum stau cu sanatatea mentala in momentul asta. M-am apucat sa parafrazez cantece de Frehel. (la mine in cap versurile de mai sus nu se aud decat pe fundal muzical de mars – ta-tatam, ta-tatam, ta-ta-taaa-ta – nu garantez ca asta era melodia, dar parca…)

Hihi, habar n-aveati ca e un cantec, cu atit mai putin cine e Frehel, nu? Ok, cantecul e veeeechi, de cand era bunica fata, deci inteleg daca nu-l stiti. Eu am melodia pe niste casete vechi, cu clasicii muzicii franceze, asa ca nu o puteti asculta decat daca veniti pe la mine si daca mai gasesc caseta. 🙂 Cred ca sunt cel putin 6-7 ani de cand n-am mai ascultat-o. Sigur e pe undeva, totusi…

Nici YouTube nu-l stie, asa ca nu va pot da decat link la cuvinte, sa le vedeti si voi, ca exista, nu-s nebuna. http://fr.lyrics-copy.com/frehel/ou-est-il-donc.htm vedeti refrenul – pe ala l-am parafrazat sa se potriveasca situatiei.

Cine nu stie franceza sa ridice mina. Pai e frumos? Eu ma chinui aici sa va vorbesc in versuri, sa gasesc cantece, sa va spun ce mare bucurie ma cuprinde, si voi nu stiti franceza?! IN-GRO-ZI-TOR!!

Cine stie franceza deja s-a prins ca ziceam ca ma duc sa vaz diverse locuri duminica viitoare, cu umfu’ meu. Alea diverse locuri se gasesc toate la Paris. Bine, eu ma duc simbata, dar cantecul era cu duminica si chiar rimeaza, asa ca nu puteam sa-l schimb. Duminica in schimb este o zi foaaaarte importanta. Sa va spun de ce.

Stiti ca va scriam despre vise si impliniri, si ca urmeaza sa-mi indeplinesc unul acum, la inceput de an? Ei bine, intotdeauna am visat ca se va inventa masina timpului si voi putea sa ma intorc in timp sa aflu marile intrebari care au framintat intotdeauna omenirea: daca Barba Albastra avea barba chiar albastra, daca Diogene chiar traia intr-un butoi, sau daca vorba „sa-ti fie frica si de umbra ta” vine de la Bucefal, calul lui Alexandru cel mare. Dar cum fiecare are pasaricile lui, ei bine eu, in primul si in primul rind, inainte de rezolvarea acestor mari mistere, m-as fi dus sa o ascult pe Edith Piaf cantand. La Olympia, sala ei favorita, sau oriunde altundeva, sa stau intr-un colt si sa imi umplu sufletul de muzica.

Nu va impacientati, masina timpului nu s-a inventat. Inca.

Dar ma voi duce, totusi, s-o vad pe Edith Piaf cantand. La Olympia. Duminica viitoare.

Nu e vorba de vreo tehnica moderna de holograme, de proiectie de filme sau de cine stie ce tehnologie de ultima ora, si nici nu mi-am pierdut mintile de tot. E pur si simplu vorba de un concert si o farima de imaginatie. Concertul e sustinut de Jil Aigrot, care interpreteaza pe scena si in film, cantecele lui Edith Piaf. Farima de imaginatie imi apartine, si e nevoie doar de o farima pentru a o vedea pe Edith pe scena cand ma voi duce la concert, in locul lui Jil Aigrot.

Asa ca weekendul viitor voi atinge o stea din universul meu. 😀 Poate ca nu are aceeasi magnitudine pentru restul omenirii ca primul pas pe luna, dar pentru mine numai gandul ca ajung la Paris, sa o vad pe Edith Piaf cantand, ma face sa plutesc pe nori de vreo luna incoace.

O zi jumate la Paris, cu Umf, plus un concert de vis. Cred ca am sa calc doar pe nori si pe curcubee inca multa vreme de-acum inainte. 🙂

Inapoi acasa

M-am intors din croaziera. (toti cei 5 cititori ai blogului stiu deja, probabil, dar uite ca sofia n-a intrat inca sa comenteze, asa ca poate mai e cineva care nu stie? 🙂 )A fost super. Ma mai duc. 🙂 Poze imediat ce pot.

Acum am pus pozele pe computer si fac o mica selectie, fiindca am facut peste 1600 si nu ca n-ati avea rabdare sa vedeti toate capodoperele mele fotografice, dar pina le-as pune pe toate pe net as imbatrini. 🙂 Asa ca le micsorez si apoi vi le arat pe cele mai frumoase. Hai sa zicem vreo… 50-60… 100…

A, si sa nu uit, tot acum trebuie sa le selectez si pe cele 100 pe care vreau sa mi le scoata pe hirtie fotografii de i-am avut la nunta. 949 de poze si acolo. Si intre timp, daca  mai am cand, poate sa dorm un pic si sa maninc ceva. V-am zis ca am inceput si serviciul? 😀

Uah, a fost grozav in croaziera. Iar la Roma, unde am stat o zi inainte si o zi jumate dupa croaziera, a fost superb. N-am apucat sa vedem nici macar cele mai cunoscute parti din Roma in cele 2 zile jumate cat am fost acolo, fiindca sunt atitea… Si cred ca mi-am tocit vreo 5 cm de picioare cat am umblat. Sigur sunt mai scunda, am sa verific. Am mai fost in Savona, Barcelona, Palma de Majorca, Tunis, Malta si Palermo, dar lasa ca mai bine va arat cand sunt gata pozele. 🙂

Nino-Nino, trece salvarea de melci

Ploua. Tot ploua de la pranz incoace. A plouat si azinoapte. Dupa ce m-am trezit, eu si pisica am stat 2 minute pe geam, uitandu-ne la picaturile de ploaie de pe frunzele de tei. Cel putin eu, ca ea se uita la coada de gugustiuc ce se vedea din cuibul de la coltul balconului. Dar dimineata nu ploua, asa ca nu mi-am luat umbrela. Nu conteaza, umbrela n-are nici o importanta in articolul asta, dar m-am gandit sa o mentionez, totusi. Sau mai degraba lipsa umbrelei.

A plouat azinoapte, zic, si melcii au iesit la plimbare. Dis de dimineata, ca atunci cand am ajuns eu erau deja la jumatatea drumului. Inseamna ca mersesera de cateva ore, nu? Drumul, de altfel, e un trotuar pe care-l traverseaza, din nu stiu ce motiv, in fiecare zi ploiaoasa, o gramada de melci. O bucata de 20 de metri de trotuar, la coltul unei cladiri a Electrica, lat de vreo 2 metri, cu un smoc de iarba pe o margine, pana la bordura si la strada plina de masini, si cu un spatiu verde ingradit de un zid de vreun metru si un pic pe partea cealalta. Ce-i asa de special la trotuarul asta nu stiu, si nici la smocul de iarba spre care se indreapta toti melcii.

Cred ca vine o zi in viata fiecarui melc, cand isi ia ce are prin casa, pune tot in spate si o porneste la drum. Coboara frumos zidul (vreo doua ore, cu pauze, sa nu oboseasca), trec trotuarul, lat si proaspat asfaltat, si se duc spre cei 20 de cm patrati de iarba. Ce-i drept, inainte de re-asfaltare, acolo era mai multa iarba, dar tot nu era destula pentru generatiile de melci care zburdau spre ea. (Nu indraznesc sa ma gandesc ca poate, melcii, vor sa treaca strada). Oare singurul lor motiv e sa ajunga pe partea cealalta?

Nu ca ar fi un tzel nedem de un melc, nu pot spune asta, dar calatoria asta este pentru multi calatoria vietii lor. Procentul de melci care ajung pe cealalta parte a trotuarului este mai mic decat rata de ajungere in ocean a testoaselor de galapagos abia iesite din ou pe care le asteapta toti pescarusii din cartier cu pofta. Si, odata ajunsi, ce fac acolo? Unii ghinionisti nici nu ajung la petecul de iarba, la Mecca melcilor de la electrica. Pentru a scurta zona periculoasa in care atatia din neamul lor au fost zdrobiti de trecatori indiferenti la aspiratiile escargotice, melcii trec drumul perpendicular, insa iarba e numai vreo 3 metri, din aia 20 cat e bucata frecventata de melci.

Asa ca azi dimineata o empatie fara pereche a dat peste mine si m-am apucat de ajutat melcii la trecutul trotuarului. La inceput a fost unul, dar odata ce l-am trecut pe acela, au observat si restul ca a venit transportul rapid, si n-a fost cale de scapare: si-au pus toti avariile in functiune si au inceput sa fluture din ochi, ca sa-i trec si pe ei. Asa ca am devenit salvare de  melci. Cum vedeam unul mai obosit, in mijlocul drumului, il ridicam si-l transportam pe petecul de iarba. Am facut asta de vreo 15 ori pe 2 metri de trotuar, si incepusem sa atrag priviri curioase de la trecatori, care se intrebau de ce fac temenele cu ghiozdanul in spate unui stalp de telegraf, cand observ un fenomen curios: doi melci se intorceau!

Atunci m-am oprit, fiindca m-a lovit intrebarea, ca si cu batranica pe care o treci strada, oare ea vrea? Si m-a lovit fix cand ma aplecasem dupa un melc minor care mergea smechereste, cu un ochi mai jos si unul mai sus, de ziceai ca nu intrebare a fost, ci hernie de disc. Dar fiindca tot ma aplecasem si mai si ramasesem asa pret de vreo 2 secunde, l-am mutat si pe el in petecul de iarba. Daca melcii astia tocmai realizasera visul vietii lor si se intorceau? Bine, cei pe care-i mutasem, era indreptati in directia buna, dar daca, bunaoara, se intorsesera sa le faca cu ochiul alora care abia se miscau spre mecca melceasca, iar eu i-am mutat 2 ore mai inapoi?

Cel putin, mi-am zis eu, acum ca sunt multi la un loc, dau petrecere. Au motiv sa mai stea. Or fi teritoriali melcii astia? Mi-e greu sa imi imaginez un melc violent 😀

Inca imi faceam procese de constiinta 5 minute mai tarziu, ca oi fi mutat si melci care voiau in partea cealalta, cand mi-am dat seama care era treaba cu aia doi de se intorceau. Erau doi melci mai tineri si sugubeti, care dupa ce toata dimineata au mers cadentat, strigand „in-spre iar-ba, in-spre iar-ba!”, ajunsi la jumatatea drumului, au pornit-o inapoi strigand „din-spre iar-ba, din-spre iar-ba!”.

N-are cum sa fie altfel, ca doar n-au avut timp sa ajunga si sa mai faca si trei sferturi de drum inapoi, cand restul melcilor abia treceau de jumatatea drumului. Si, scapand eu de sentimente de vinovatie dupa ce-am facut-o pe salvarea cu melcii, am inceput sa-mi aduc aminte cum faceam acelasi lucru cu rimele care se zbateau in baltile cu apa, dupa ploaie, cand eram mica.

Ce bine ca melcii sunt strangatori si isi cumpara casa de cand sunt mici, ca altfel ar fi fost la fel de scarbosi la atingere ca si rimele… Yuck!

Viena. Episodul 2. Cu cateva poze.

Asa, ziceam ca revin cu jurnalul de bord si alte detalii. N-am stat destul in Viena incat sa pot sa va spun ce sa vizitati (cu exceptia gradinii zoologice, la care vreau sa mai merg intr-o zi calduroasa), asa ca am sa va spun si eu ce stiu si ce am vazut si detalii legate de drum.

Am plecat pe 2 ianuarie la ora 3:30 dimineata, cu masina, si am ajuns la 16:45 in Viena. Ce-i drept, circulatia din tara a fost destul de libera, fiind 2 ianuarie, si s-ar putea ca vara sa nu fie chiar asa de rapid de traversat, dar nici zone cu zapada si gheata pe Valea Oltului nu vor fi vara.

Facusem rezervari la Etap Hotel din Viena cu vreo luna si ceva inainte (53 euro camera doua persoane, plus 10 euro mic dejunul pe zi), asa ca am luat cu noi foaia printata cu confirmarea rezervarii. Cardul cu care am facut rezervarea mai e important, buletinele… si asigurari medicale ne-am mai luat noi. Iar pentru masina toate actele necesare, si GPS imprumutat de la un coleg, care nu prea a functionat – oare parbrizul nostru e cumva ecranat si de-aia?

Deci, ziceam ca am facut cam 13 ore pe drum, cu o reumplere de rezervor pe drum – cel mai bine inainte sa iesi din tara, ca oricum ai trecut de jumatatea distantei cand ajungi la granita. Distanta fiind de vreo 960 de km din Pitesti, pe ruta standard (Nadlac). La granita am luat vignette pentru 10 zile (14 euro, se poate lua si in lei si in forinti, desigur, si probabil mai ieftin). Vreo 10 -12 km mai incolo in Ungaria nu mai aveam semnal la mobil (asta ca nu aveam roaming, ca daca as fi avut ar fi trecut pe reteaua lor cu mult mai ianinte, imediat dupa granita).

Autostrada e la vreo 60 de km de granita. Cam 160 de km apoi pana la Budapesta, unde schimbi autostrada, si inca vreo 185 de acolo pana la granita cu Austria. Acuma pe autostrada, atunci cand zice ca e radar, chiar e, asa ca trebuie sa mergi cu viteza legala sau iti face poza. Si cand vezi un fulger scurt in fata si nu stii de unde a venit, de acolo e.

Odata ce ai trecut granita in Austria mai sunt de mers vreo 60-70 de km pana la Viena, iar dupa primele 15-20 de minute de mers intri pe o portiune tare naspa de pe Ost Autobahn unde invit pe oricine la un exercitiu de caligrafie in masina. Chiar un test de caligrafie. Daca reusiti sa faceti vreo litera dreapta cat mergeti pe acolo inseamna ca ati studiat caligrafia cu un profesor japonez de vitza nobila, ceva, ca altfel e imposibil.

Si am ajuns. La hotel intri frumusel in parcare, nu lasi masina afara ca nu-i voie. Apesi butonel, iei biletel, intri in parcare, si te duci apoi la receptie unde nici nu-ti trebuie foaia cu rezervare daca ai cardul cu care ai facut rezervarea. Si apoi iti da codul cu care sa intri in camera. Si cu care intri si din parcare (subterana) in cladire, daca nu se intampla sa iasa nimeni cand esti tu in fata usii.

Apropo de ‘nu lasi masina afara ca nu-i voie’, in urma atentionarii primite de la cineva patit care nu si-a mai gasi masina unde o lasase fiindca i-a fost ridicata, n-am parcat masina pe spatiile de parcare marcate pe marginea strazii, ci am dus-o mereu in parcari subterane. Si ideea a fost „mai bine dam 3,50 euro pe ora decat 200 euro sa recuperam masina”. Apoi am auzit – de la altii care au intrebat – de ce austriecii pot parca pe spatiile marcate pe strada si noi nu – se pare ca e o taxa care se plateste undeva. Mda, are sens. Oricum, parcari subterane exista cam peste tot.

Traficul in viena e spectacular pe langa Bucuresti. Nu e sufocat, desi sunt multe masini, multe semafoare (dar foarte rapide), multe strazi, n-am vazut nici un ambuteiaj, nicaieri mers bara la bara. Am vazut multe parcari, multe pasaje si autostrazi. Ba un pasaj le intrece pe toate pe care le-am vazut pana acum, avand undeva intre 2 si 4 km lungime.

Si cam atat. Si cateva poze, cate am putut face pana sa-mi inghete degetele pe aparat. 🙂

Viena. Episodul 1. Cifre si date.

Am plecat. Pe 2 ianuarie. La 3 dimineata. Am ajuns. La 5 dupamasa. La ei era 4. Sunt cu o ora in urma. Toata europa e cu o ora in urma noastra. Cine tot spune ca sunt cu zeci de ani inainte? Domle, cred ca ori sunt ignoranti ori sunt incapabili sa inteleaga cum e cu soarele si zonele astea orare. Eu una am priceput. N-a fost greu. Ceasul meu spune ca e 5. Ma uit la ei la ceas si spune ca e 4. Ei gresesc, evident, dar e alegerea lor. Rusii sunt mai smecheri. S-au invartit ei cumva si s-au facut cu cateve ore inaintea noastra. Ei au stiut inainte ca a venit anul nou zilele trecute. Pana sa ajunga la noi se fumase deja…

La Viena, frig. Termometrul cred ca inghetzase la 1-2 grade, sau asa ceva, ca sigur era mai frig, dar nu mai era capabil sa arate. Sau… poate si gradele sunt in urma la ei? Cand am plecat, acasa erau -2 grade, dar sigur mai cald. Pe la Sibiu erau -5. Si cred ca si acolo era mai cald. I-or fi dat ei ceva lui Celsius sa spuna mai multe la ei?

De la Pitesti la Nadlac sunt 495 km, 8 ore, 3 reporniri de GPS idiot care pierde semnal, 2 sandwichuri si multe lichide, plus doua opriri de pipi.

De la Nadlac la Viena sunt 455 km, 5 ore, inca 4 reporniri de GPS idiot si trei amenintari cu moartea la adresa lui, alte doua sandwichuri, niste ciocolata, ceva lichide, un pipi, un plin de benzina (40 de litri, 12 mii jumate de forinti).

GPS-ul ne-a mintit. Au fost 960 de km in total, nu 950, cum ne-a spus el. A patra amenintare cu moartea la adresa GPS-ului. Am ajuns totusi la hotel. Etap. Parcare ieftina, 11 euro pe zi, primele 2 ore gratis. 90% din masinile din parcare erau cu numar de Romania. Nici nu te mai stresai sa incerci sa vorbesti englezeste daca voiai sa zici ceva unui vecin de palier, ca 90% era roman. Vecinii nostri de la camera din stanga erau englezi, totusi. Si vecinii de la masa de dimineata italieni. Si cei de la masa vecina… polonezi? Ok, exista si exceptii. Dar in mare erau romani.

Cum am ajuns devreme in viena, am zis sa mergem la un mall, ceva, sa aruncam un ochi, sa mancam ceva… vedem noi. Am ajuns la mall, am mancat, si apoi s-a inchis mallul. Ne-am uitat cu stupoare la ceas – era aproape 7. A doua zi ne-am incercat norocul pe seara in alt mall. Aceeasi poveste. Suntem curiosi daca vinerea e zi scurta si se inchide totul la ora 2. Aici ca sa iti cumperi ceva trebuie sa-ti iei zi libera, ca dupa ce iesi de la serviciu e totul inchis. Pana si buticul de la colt cred ca se inchide. Am verificat si marketul de langa hotel. Inchis.

Am fost la zoo. Am inconjurat un bloc si am gasit parcarea subterana. 3,50 euro ora. Departe de zoo, daca luam in considerare cat de frig era afara. 15 minute de mers pe jos si aveam deja fatza imobila. Cand am incercat sa zambesc am auzit un obraz crapandu-se si m-am oprit inainte sa se sparga. Am ajuns la zoo. Mare zoo. Frig zoo. Am vazut girafe. Si furnicari. Si elefanti. Si pinguini. Si  koala. Si foci. Si ursi. Si pauni. Si tigri. Si leu. Si pantere. Si leoparzi. Si maimute. Si hipopotami. Si crocodili. Si panda. Si lilieci. Si zimbri. Si capre. Si magar. Si flamingo. Si iar foci. Si altele, dar le-am uitat. Si 4 ore mai tarziu n-am terminat de vazut toate animalele, ca m-au luat pe sus cei cu care eram. Kicking and screaming.

Am vazut si muzeul/palatul Schönbrunn. Zoo mi-a placut mai mult. Animale mai simpatice. Oricum, si eu si umf am fost de acord ca Pelesul e mult mai frumos si inauntru si in afara decat Schönbrunnul. Totusi mi-am luat un magnet cu vioara lui Mozart. Oare la Peles sunt magneti de frigider? Daca nu-s, ar trebui sa fie!

Cam atat. O sa transcriu jurnalul de bord, ala cu kilometri si ore pe care l-am promis, dar nu acum. Si o sa pun si poze. Dar tot nu acum.