Incepem

Neatza webule! La multi ani!
Azi am inceput serviciul pe anul asta si se simte cumva incomod, dupa doua saptamani de vacanta, asa ca incep cum trebuie, cu o pauza de scris pe blog. Imi mai dezmortesc neuronii si degetele.

Pentru urmatoarea vreme, scurta probabil, sunt din nou oraseanca. Petrec iarna in oras si vara la tara, ca boierii. Adaptarea e usoara, ca doar sunt locuri cunoscute, dar se pare ca nu pentru toata lumea. Cel mai nou membru al familiei, catelusa Mi-Shi, a avut cosmaruri pe la 6 azi dimineata. S-a trezit schelalaind, de-a sarit toata lumea, inclusiv pixica, sa vedem ce-a patit, si n-a tacut vreo 30 de secunde, pana s-a asigurat ca a auzit-o tot blocul. Ca sa fie sigura ca e totul in regula, a continuat sa schelalaie si dupa ce a trezit toata casa, dupa ce a fost luata in brate si vreo 10 secunde dupa ce s-au aprins toate luminile, sa ne bage bine in sperieti. Apoi a tacut, s-a intins ca trezita din somn si ne-a privit cu fatza ei de catzel nevinovat: „Chredeam ca m-a papat”.

Bineinteles ca restul diminetii a dormit in pat langa mine, sa nu mai aiba puiul vise urate. Pixica s-a simtit nedreptatita si a venit si ea sa doarma de cealalta parte a mea. Fiindca a trecut prin atatea chestii in mutarea asta – a fost alergata, prinsa si bagata intr-o sacosa (cu tota impotriviera ei serioasa si miorlaiturile jalnice de pe drum), transportata cu masina si mutata din locuinta ei confortabila unde urmarea cainii pe fereastra si-i scuipa prin geam. Ba a mai si stat nemancata aproape o zi intreaga fiindca a vomitat ghemotoacele de par din stomac, deci e o supravietuitoare si vrea sa-i fie recunoscute meritele: merita sa doarma in pat mai mult decat catelul care doar viseaza urat!! Vrea dreptate!

Eu… eram la mijloc.

Cum ziceam, fiecare dupa merit: asa imi trebuie, daca am vrut sa ma mut si am mai luat si micile bestii cu mine. 🙂

Cosmar de mitza

Dupa amiaza de luni, lenesa si linistita, numai buna de facut siesta, daca esti o pisica de casa rotunda, bine hranita si rasfatata. Mai ales dupa un weekend ingrozitor si obositor, in care oamenii din casa au chemat alti oameni pe la ei, de parca nu era suficient sa-i suporti doar pe ei, mai trebuie acum sa ii tolerezi si pe restul vreme de doua zile. Si oamenii astia noi nici nu sunt antrenati cum trebuie – nu stiu ca n-au voie sa te mangaie decat cand vii tu si ceri asta, nu stiu sa-ti deschida usile, nu stiu sa pastreze distanta sau sa-ti dea de mancare. Nici ca le-ai cere, ca doar ai mandria ta de matza, dar asa, paregzampl, ca sa vedeti cat de needucati sunt.

Si nu era de ajuns ca au venit atatia oameni, dar au trebuit sa aduca si o miniatura terorista. Oamenii astia mici sunt infricosatori! Nu gulmesc, astia mananca orice! Daca ii lasi sa se apropie te trag de coada, de urechi, sau isi infig mainile in blana ta – nu mai scapi. Daca nu-i lasi sa se apropie, te urmaresc cu privirea si chiuie de cate ori te vad, de sa-ti sara inima din piept, nu alta! Iar aia care au ghetute te si alearga. Si am vazut ca ar manca pana si propriile degete, doar ca banuiesc ca nu le pot inghiti, asa legate de mana cum sunt. Uneori oamenii inalti le pun niste doape la gura, de frica sa nu-i inghita si pe ei. Ce sanse ar avea o pixica rotunda si pufoasa?

Tot weekendul a fost ratat. In loc de somn de frumusete a trebuit sa stau la panda, sa nu ajung pranz de bebelus. Noroc ca asta nu avea ghetute. Si nici cu oamenii inalti n-a fost mai simplu. A trebuit sa ma zbarlesc la ei si sa-i atentionez de o gramada de ori ca sa-mi respecte spatiul personal. Auzi, sa vii in casa mea si sa te asezi asa, pe unde vrei! Nici macar fotoliul meu n-a ramas liber. Fotoliul MEU! A trebuit sa stau sub masa, sau pe calorifer, ca sa ii pot supraveghea pe toti. Iar noaptea cineva dormea in camera mea de somn. A trebuit sa impart un pat cu doi oameni. Bine, unul dintre ei era omul meu favorit, si aveam alte locuri unde as fi putut dormi, dar eram mai in siguranta asa, in caz ca miniatura umana pornea la vanatoare. In mijlocul patului, intre doi oameni mari, sunt mai mari sanse sa-i manance pe ei decat pe mine.

Of, un weekend ingrozitor, cum ziceam. Nici n-am putut sa vanez caini pe geam, a trebuit sa imi fac siesta de duminica intr-o alta camera decat de obicei, si am avut atatea de supravegheat ca nici n-am mancat cum trebuie. Dar in sfarsit a venit luni. Au plecat toti oamenii, au ramas doar doi dintre cei obisnuiti. Ii cunosc si nu trebuie sa tin ochii pe ei asa de atent ca au invatat ce e de facut. In sfarsit pot sa ma odihnesc. Pe fotoliul meu.

trrrrrrrrrrrrrrrrrrr trrrrrrrrrrrrrrrrrrr ce bine e pe fotoliul meu…

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!  PERICOL!!! MINIATURI UMANE INVADEAZA CASAAAAA! O ARMATA DE OAMENI MICUTI M-AU LUAT PRIN SURPRINDERE! AJUTOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOR! IMI MANANCA URECHILE! SI COADAAAAAAAAAA! MIAAAAAUUUUUUU

HHHSSSSSSSSS!!!!!

Ah! ah! ce se intampla? Unde sunt?! Scuip si zgarii! Nu mi-e frica de voi! La ataaaac!

Nu e nici un om mic in jur… Au disparut toti? S-au ascuns dupa canapea? …..  Nu-i nimeni… sunt in siguranta? Hmm… cred ca am visat…

Ce cosmaruri imi dau oamenii astia!

[ Ieri dupa pranz, mi sa povestit, Pixica dormea cu burta ei pufoasa in sus, cu picioarele in aer. A inceput sa miorlaie in somn. Apoi a sarit ca un arc, spinarea incovoiata, scuipand, coada umflata, parul ridicat. A stat asa cateva secunde, cu o mutra speriata si ochii mari, negri. Apoi s-a „dezumflat”. A privit nedumerita in jur… S-a asezat la loc ca si cum nu se intamplase nimic si s-a culcat. Cosmaruri. ]

Pixicile dauneaza agriculturii

Pe linga rozatoare, pasari si boli ale plantelor, vreau sa anunt ca tocmai am descoperit un nou daunator al culturilor agricole.

Mai precis specia Mitzosfericus Bombatus, subspecia Pixica, al carei unic exemplar cunoscut pina acum il gazduiesc in garsoniera mea, este unul din daunatorii majori (si necunoscuti nici macar de catre specialisti) ai culturii de griu. Daunatorul este major deoarece pericliteaza atit plantele tinere, in formare, ducand la o recolta extrem de diminuata – din aprox 35 de fire de griu aflate in ghiveciul de pe balconul meu am obtinut o recolta finala de 7 boabe de griu, adica 2,85% dintr-o recolta medie de 7 boabe/spic -, cat si grauntele ajunse la maturitate – din intreaga recolta de 7 boabe adunate pe blatul barului din bucatarie, dupa vizita pixicii raminind  numai 5, adica aproximativ 71% -, ceea ce aduce productia finala la 2% din cea asteptata in mod normal.

Cu aceste cifre in minte m-am intrebat daca e necesar sa anunt autoritatile si ministerul agriculturii si dezvoltarii rurale. Din fericire am reusit retinerea intr-o arie restrinsa a acestui periculos daunator al culturilor de griu si in concluzie pericolul reprezentat pentru agricultura nationala este practic nul. Insa recolta de griu din ghiveciul de pe balcon va fi in continuare afectata de noul daunator, asa ca, in lipsa unui echivalent de sperietoare de ciori pentru pixici, am cautat sa ajung la o intelegere cu ea. I-am trimis o adresa in care am strecurat o mica „atentie” ca sa ii demonstrez buna mea credinta si sa ii amintesc de alternativele culinare pe care le are la dispozitie, in afara produselor agricole de pe balcon.

Iata raspunsul ei:

iii-9999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999i-
.;/llllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllrtfgggggggggggggggggggggggg
asW

Si daca nu intelegeti ce vrea sa spuna am sa va mentionez ca am pe mina o zgarietura care poate demonstra intentiile ei. Ei bine… asta e, griul de pe balcon n-are nici o sansa!

Proiecte noi

Fiindca in acelasi timp, printr-o coincidenta curioasa, am prea mult timp si nu prea am timp deloc, m-am gandit sa mai inghesui cate un proiectel sau doua in serile mele. Mai ales ca vreau sa ma uit la meciuri, dar unele ma cam plictisesc, ajung ca in timpul lor sa-mi ocup timpul cu altceva.

Ok, ok, am dus cam departe joaca asta cu timpul, e timpul sa ma opresc. Desi… trebuie sa gasim timp si de glume in timpurile astea.

Ce voiam sa va arat, repede inainte sa imi arunc costumul de baie, colacul si periuta de dinti in ghiozdan si sa plec la mare, sunt cateva poze cu proiectelele mele de saptamina asta.

Tabloul cu priviri

Arata mai bine in realitate si cred ca mai ii trebuie ceva prin spatiile goale, deci inca nu e chiar terminat, dar imi place ce-a iesit. Si mai am 4 poze pentru unul mai mic.

Si acum doua zile am inceput o alta chestie, o… lampa mai altfel. Originalul pe care incerc sa-l copiez e aici: http://www.davidgraas.com/products/details/not-a-lamp si pentru moment proiectul e „in productie”. Am gasit o cutie, cam mica, dar buna, am trasat desenul si am decupat una dintre fetze. Deci jumatate e gata, dar pe parcurs mi-am dat seama ca e tare greu de taiat cartonul cum trebuie cu uneltele pe care le am, insa perseverez. Partea buna e ca pisica a fost in inspectie si a aprobat pozitiv, dupa cum se vede in pozele cele care urmeaza:

Pisica in inspectie

Aha, vezi ca aici mai e o bucatica ce trebuie taiata! Dinauntru se vede mai bine.

[o saptamina mai tarziu: I-am aratat Pixicii articolul asta si i-am citit ce-am scris (fiindca are doar 3 ani, nu stie inca sa citeasca) si s-a suparat ca am spus ca a aprobat proiectul meu tip veioza, fiindca ea de fapt a zis in primul rind ca nu e terminat si pe deasupra nici nu prea are loc sa intre pe gaurile alea, asa ca a luat in propriile gheare misiunea de a largi putin formele decupate de mine, si ieri dimineata m-am trezit ca isi facuse ditamai gaura de intrare, rupandu-mi mie decupajele delicate
Acum daca am chef sa-mi mai fac veioza trebuie sa discut intai cu ea, fiindca a decis ca acea cutie ii apartine si daca vreau s-o iau trebuie sa stabilim dinainte cat si cum vor fi gaurile de intrare si iesire.]

 

Insectologie

Am fost la casuta din padure weekendul trecut si am facut poze la tot felul de gandacei si umblatoare de care altfel nu m-as apropia prea tare, insa in scop fotografic ma sacrific. Casuta fiind in padure are resurse nelimitate de insecte, insa majoritatea nu se lasa fotografiate, fiind ori prea rapide ori ascunse prea bine, asa ca o sa va arat doar cateva care au fost destul de dragute incat sa n-o ia la sanatoasa cand m-am apropiat cu aparatul foto. Ma gandesc ca mai bine va arat poze decat sa va mai vorbesc de nori pufosi, ca iar avem cod galben si nori o sa tot vedeti restul saptamanii, nu trebuie sa mai vorbesc si eu de ei. Si nici alte realizari marete n-am, in afara de ciorba de aseara, dar aleia nu i-am facut poze, si ca nu prea am ce va povesti despre o ciorba. E o ciorba!

Poze, deci, si poate ma ajutati sa gasesc ce specie de gandac e asta de mai jos, eu l-am denumit „gandacul incet” , fiindca se misca lent si nu pare deloc amenintator, desi are cam 6 centimetri lungime si antene mai lungi de-atat:

Gandacul Incet

Tot gandacul Incet - imi plac picioarele lui

Apoi mai e gandacelul mini si gandacul pisacios prins in flagrant delict (vedeti ce-a ramas in urma lui?)

Gandac pisacios

Gandacelul mini alb-negru

A, si am facut o descoperire, greierele a trecut cu bine iarna asta, deci ori cri-cri-cri toamna-gri a venit cu graunta cat de mica, ori a cerut imprumut de la furnica, important e ca l-am vazut iesit in pridvor si incalzindu-se la soare:

Cri Cri

Si stiti cine sta acasa si are grija de copii, in pofida reputatiei de femme fatale? N-o sa ghiciti niciodata!

Madam Paianjen

Madam Paianjen si oul in casuta lor de frunze de trandafir

Si daca vi se pare ca Madam Paianjen are multe picioare, ia vedeti urmatoarea tiritoare:

Tropa-tropa-tropa-tropa

Atentie! Miriapodul trece sfoara! Aveti rabdare pina trece tot!

 

Si am vrut sa duc pixosenia sa vada si ea multitudine de insecte si bazaitori, ca le urmareste de pe balcon cu priviri avide si miaunaturi scurte, si m-am gandit sa-i fac o surpriza si s-o scot la iarba verde, sa urmareasca muste, greieri si buburuze. Nu viespi! A invatat deja ca viespea e rea cand s-a razboit cu una pe balcon la ai mei si presupunem dupa mieurlaturi ca a priceput ce anume o face pe viespe o bazaitoare de temut. Urmatoarea data cand a vazut o viespe in casa o privea de la distanta.

Dar ziceam ca am luat pixica si am dus-o la teren, pe gazonul meu minunat care acum a crescut pina la genunchi fiindca n-am fost sa-l tund. Si o sa creasca si mai mult ca vin ploile si nu-l tunde nimeni pe ploaie. Terenul e la marginea padurii, la margine de sat, intr-o zona asa linistita ca iti vine sa vorbesti singur ca sa mai auzi altceva decat ciripit si fosnet de frunze, asa ca am zis ca n-are ce s-o sperie pe mitza mea. Nu tu masini, nu caini, nici un animal, oameni rari spre deloc… doar padure si iarba si constructia – casa adica, doar ca e tot in stadiul de demisol, deci inca nu e casa.

Constructia… i-a placut. Cum am ajuns s-a bagat sub terasa (si daca nu i-as fi pus hamul ar fi trebuit sa ma tirasc pe burta s-o scot de acolo). Si n-a iesit neam! (adica deloc). Toate cele 30 de minute cat am stat acolo am stat pe vine tinand pixica de lesa, iar ea a stat pe burta sub terasa, incercand sa se ascunda cat mai bine. Ce insecte, ce muste, ce iarba? Ea vrea acasaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Acolo e bine si in siguranta! Ce imi veni cu scosul in natura? Ea nu vrea natura! Nu vrea verdeata, nu vrea aer, nu vrea fosnet de padure! Pasarea aia care ciripeste undeva in apropiere e singura care-i atrage un pic atentia, dar ar prefera sa mergem inapoi in masina si acasa, se poate?! 

Deci nu mi-a reusit lectia de insectologie cu pixica, dar ca sa nu zic ca am pierdut timpul degeaba am pus pozele aici ca poate va place voua sa va uitati la gandacei si alte insecte.  Cat despre poze cu pixica la iarba verde, nu am, fiindca pixica a stat ascunsa tot timpul.