Incepem

Neatza webule! La multi ani!
Azi am inceput serviciul pe anul asta si se simte cumva incomod, dupa doua saptamani de vacanta, asa ca incep cum trebuie, cu o pauza de scris pe blog. Imi mai dezmortesc neuronii si degetele.

Pentru urmatoarea vreme, scurta probabil, sunt din nou oraseanca. Petrec iarna in oras si vara la tara, ca boierii. Adaptarea e usoara, ca doar sunt locuri cunoscute, dar se pare ca nu pentru toata lumea. Cel mai nou membru al familiei, catelusa Mi-Shi, a avut cosmaruri pe la 6 azi dimineata. S-a trezit schelalaind, de-a sarit toata lumea, inclusiv pixica, sa vedem ce-a patit, si n-a tacut vreo 30 de secunde, pana s-a asigurat ca a auzit-o tot blocul. Ca sa fie sigura ca e totul in regula, a continuat sa schelalaie si dupa ce a trezit toata casa, dupa ce a fost luata in brate si vreo 10 secunde dupa ce s-au aprins toate luminile, sa ne bage bine in sperieti. Apoi a tacut, s-a intins ca trezita din somn si ne-a privit cu fatza ei de catzel nevinovat: „Chredeam ca m-a papat”.

Bineinteles ca restul diminetii a dormit in pat langa mine, sa nu mai aiba puiul vise urate. Pixica s-a simtit nedreptatita si a venit si ea sa doarma de cealalta parte a mea. Fiindca a trecut prin atatea chestii in mutarea asta – a fost alergata, prinsa si bagata intr-o sacosa (cu tota impotriviera ei serioasa si miorlaiturile jalnice de pe drum), transportata cu masina si mutata din locuinta ei confortabila unde urmarea cainii pe fereastra si-i scuipa prin geam. Ba a mai si stat nemancata aproape o zi intreaga fiindca a vomitat ghemotoacele de par din stomac, deci e o supravietuitoare si vrea sa-i fie recunoscute meritele: merita sa doarma in pat mai mult decat catelul care doar viseaza urat!! Vrea dreptate!

Eu… eram la mijloc.

Cum ziceam, fiecare dupa merit: asa imi trebuie, daca am vrut sa ma mut si am mai luat si micile bestii cu mine. 🙂