Posts Tagged ‘amintiri’

Atlasul de zoologie

24 Mai 2013

Eram mica, pe la vreo 3 ani, cand cel mai bun prieten al meu din copilarie s-a mutat la mine in bloc. La acelasi etaj. Si pana sa intram la scoala, pe langa alergat, tipat, sarit, si alte jocuri minunate specifice varstei, aveam o pasiune pentru atlasul lui zoologic. Nu doar eu, dar amandoi, cand trebuia sa stam in casa – ori ca ploua, ori ca era tarziu, ori ca mamele noastre aveau chef sa-si bea cafeaua, nu sa-si plimbe plozii – petreceam ore intregi privind la animalele preistorice sau exotice din acel atlas al lui Mihai.  (Asta, pentru cei care n-au copii, am s-o traduc ca o mana cereasca: sa stea prichindeii cuminti cateva ore cand nu dorm, e aproape o minune.)

Atlasul era uimitor – descopeream dinozauri – pteranodoni uriasi care zburau cu aripi fara pene si ciocuri cu dinti, diplodoci greoi cu picioarele cat turnurile de apa, triceratopsi cu armura pe cap – si tot felul de alte animale preistorice care le-au urmat. Nu mai tin minte daca ajungea atlasul si la animalele din zilele noastre, dar sigur nu erau asa de interesante ca cele de acum cateva milioane de ani. Imi amintesc bine doar coperta si primele foi, cele cu dinozaurii, care m-au fascinat atunci. Poate, poate, si vreo echidna, girafa, sau vreun ornitorinc, fiindca atrag atentia, dar la dinozauri cred ca pot inca sa spun in ce colt zbura pteranodonul si unde pe pagina era brontozaurul. 🙂

246326288-4957347-700_700

Deci atlasul zoologic era un fel de cartea sfanta a copilariei mele, la care nici nu aveam acces atat de des, si mereu cu „aveti grija cum dati paginile, nu cumva sa-l rupeti!”. Poate ca si de acolo se trage grija mea pentru carti…? Important e ca mi-a ramas in memorie ca ceva super grozav, iar peste ani mi-a rasarit in minte ideea ca as putea avea si eu unul. Ha! Ce chestie, sa am atlasul meu! Banuiesc ca n-ar mai fi aceeasi fascinatie de la 3-4 ani, dar oricum, tot ar fi interesat.

Nu stiu nici acum ce atlas era ala, ce editura, ce autori. Poate ca as putea afla, dar oricum, din cand in cand arunc un ochi pe internet, pe site-uri de edituri, in cautarea unuia nou si interesant. E greu sa-ti dai seama pe net, mai ales ca n-au exemple din interiorul cartii, daca e ce caut eu sau nu. Dar eu tot caut. E ca un fel de reactie conditionata – stiti filmul ala, teoria conspiratiei, cu Julia Roberts si Mel Gibson, in care el tot simtea nevoia sa cumpere Catcher in the Rye? asa si eu, caut atlasul zoologic. Uneori gresesc, si caut si din alea geografice. Candva mi-am luat si unul istoric, mic si ieftin, cam idiot, numai si numai fiindca ii zicea atlas si aveam banii in buzunar. N-am putut rezista tentatiei. – OK, recunosc, imi plac atlasele. 🙂

Azi, fiindca aici voiam sa ajung, m-am incruntat ca de obicei la mailurile care-mi invadeaza cutia virtuala. Astia de la elefant.ro trimit zilnic mail cu diverse reduceri si oferte. Site-ul e grozav, tot felul de reduceri la carti, mi-am tot luat carti de acolo de o vreme. Dar mailul lor zilnic incepe sa ma oboseasca. Totusi, azi, fiindca prezentau „cele mai bune idei pentru premiile scolare”, am inceput sa ma gandesc ce idee buna a avut ala de-a impamantenit cartile drept premii scolare si am intrat sa ma uit de atlas zoologic. 🙂

Am trecut prin 5 pagini de atlase si am deschis vreo… minim 20, cred. Inca le am deschise in taburi, sa ma uit pe fiecare si sa ma gandesc pe care l-as alege, iar apoi sa aman decizia pana cand reusesc sa-l frunzaresc, sa vad daca merita. Dar dupa mai bine de 20 de pagini cu atlase zoo deschise, mi s-a oprit brusc privirea la „Anatomia Caprei – Atlas”. Asa de brusc incat n-am putut sa nu dau click. E prea specific, prea haios si prea singuratic, printre atlase rutiere, geografice, anatomice, botanice si zoologice.

anatomia-caprei---atlas_1_produs

Anatomia Caprei. Anatomia Caprae – Atlas. Coperta alba, cu un craniu de capra pe ea, sub titlu. Mai ca-ti vine s-o cumperi, numai ca sa o tii pe masuta, cand vin prieteni pe la tine sa ramana cu gura cascata. Ziceti ca n-ar fi o lectura superba de tinut in sala de asteptare de la dentist, de exemplu. 🙂

Iar apoi mi-au scapat ochii mai jos. Cine a cumparat Anatomia Caprei a mai cumparat…. „Misterele templierilor”, „Vocile”, „Noi mesaje de la Univers”, „Ghid practic pentru educarea pisicilor”, ” O privire din interior asupra OZN-urilor”.

Aaa… va face asa o impresie ca… e o lucrare pentru oameni mai aparte? Auziti… ce om cu scaun la cap ar putea crede ca se educa pisicile?! 😛

Anunțuri

O viata de om

8 Ianuarie 2009

Poze vechi si amintiri. Degete nesigure si imbatranite mangaie pozele si isi aduc aminte. Era o vreme cand erau tineri, vai, cat e de atunci…

Povesti despre Bucurestiul de odinioara, despre nunta printesei, despre camera mica unde stateau cand s-au luat, despre calestile cu cai ce se plimbau pe strazile pietruite. Era a treia casa de pe strada, la sosea, iar noi stateam la etaj. S-a darimat de atunci, s-a mutat strada, s-a largit… Acolo am nascut-o pe fetita noastra. Tata-su, sotul meu, era croitor si a lucrat si pentru … inainte de razboi, atunci. La cateva case de noi statea Zelea Codreanu. Ai auzit de el? Era legionar. Imi aduc aminte cand avea garda la poarta – nu avea voie sa iasa, era in arest. Asta dupa ce legionarii devastasera tot prin Bucuresti. Erau vremuri tulburi, cu razboiul, cu toate, dar eram tineri…

A fost un razboi… Au fost chiar doua… au trecut. Din 1911 incoace s-au schimbat atatea lucruri… Ne-au condus 4 regi, un maresal, dictatori comunisti, plus presedinti democratici-post-comunisti. Granitele tarii s-au schimbat de cateva ori, in cele doua razboaie si dupa, calestile au murit, la fel si tramvaiul cu cai… Da, era si ala pe vremea cand erau tineri. Bucurestiul s-a marit de vreo 4-5 ori pe cat era atunci. S-a darimat, s-a construit, s-a mutat, s-a extins, s-a innoit, s-a schimbat, s-a demodat, a revenit la moda si s-a demodat din nou… Fetita ei s-a facut mare, a facut copii, care au facut si ei copii, acum si ea e batrana. Cum trece vremea… Si pozele astea cate amintiri… Sotul ei a murit acum multa vreme. Cu multa vreme inainte sa ma nasc eu, dar atatea lucruri s-au petrecut cu si mai multa vreme inainte sa ma nasc eu. Atatea lucruri care mie imi par istorie indepartata ei ii sunt amintiri.

Cand mi-a spus ca a mers cu tramvaiul cu cai am ras, pentru ca eu credeam ca rade de mine. Contemporana cu tramvaiul cu cai?! hehe… Da, contemporana cu tramvaiul cu cai. Si cu charleston si swing… S-a nascut pe vremea cand n-aveau drept de vot decat cei cu avere. Adica erau mosieri…? Erau… Si eu m-am nascut la tara, mergeam la hora.. Apoi am plecat la Bucuresti.. Aveam 15 ani. Ehe, cat a trecut de atunci… O viata de om.

 

 

Am scris asta acum mult timp, cativa ani, nu mai stiu unde si cand, dar tineam minte ca am scris-o si am cautat-o. Era salvata intre documentele vechi. Matusa mea despre care vorbeam a murit. Avea 97 de ani. Imi era draga. O sa-i simt lipsa.

Toate imi aduc aminte

16 Noiembrie 2008

Mirosul frunzelor care ard, intr-un foc de toamna tirzie, undeva in departare, de unde firicelul de fum a ajuns pina la mine…
Zilele reci si insorite care prevestesc iarna si vacanta de Craciun…
Apusul timpuriu si infrigurat din serile scurte…
Gutuile galbene si aromate impaunandu-se pe un raft…

Lacrimi care-mi umplu ochii si un gol dureros in inima…

Mi-e dor de gustul de mere coapte pe soba, de painea calda facuta in casa, de manusile de lina, de baticul cu flori pe margine, de fumul care iesea pe cos, de gogosi date prin zahar, de razboiul de tesut, de steaua veche facuta din globuri argintii pe care abia asteptam sa o agat in brad, de caciula de miel negru si mirosul de tutun, de sania cu talpi de lemn ceruit pusa sus pina vine zapada, de rindea, de porumbii cu foi impletite agatati de grinda magaziei inca de la cules, de parul lung si negru tinut in coc cu doua ace si mainile moi, de barba alba si tepoasa si parul alb atit de moale, de pamatuful pentru spuma de ras, de cutia cu nasturi, de radioul vechi cu clape care nu prindea decat un post si care se auzea de la 3 case departare cand era dat drumul, de fotoliul din fata televizorului, de macatele de pe pereti, de icoana si ramura de salcie de deasupra patului, de cusca plina de bunatati de impartit, de caietul cu cantece si insemnari, de bonurile de paine puse sub servetul de pe televizor, de brinza proaspata abia scoasa din sedila, de numaratul gainilor seara in cotet, de alesul boabelor de fasole, de masuta rotunda din antreu, cu taburete pe care nu se aseza nimeni niciodata, de usile cu geam, de rufele intinse pe sirma, inghetate dupa o noapte rece, de paturile tari cu saltele de paie, de cele moi cu arcuri, in care saream, de sabiile si pustile de lemn, de imbaiatul in copaie, de bicicleta mare pe care mergeam in picioare fiindca nu ajungeam pina la sa, de lopata pentru zapada, de treptele crapate de la casa mare, de fintina, de parul batrin, de scara de la patul, de laptele cu mamaliga, mincat cu lingura de lemn ca sa ne amuzam, de risul care ne pufnea in timp ce mincam, de Florio, pisica pestrita, de Fulger, cainele lup asa de cuminte, de poarta din lemn vopsita in verde, cu o forme ondulate de castel indian, de ciubucul si susanul adus de la tirg duminica…

Mi-e atit de dor… atit de dor de ei…
… si au trecut atitia ani…

…golul nu-l poate umple timpul, nici lacrimile care curg pe obraji.
dar golul asta mi-e drag, oricat de dureros.
n-as putea trai fara el. e tot ce mi-a ramas…