Posts Tagged ‘pisa’

Aventuri de aeroport

22 Aprilie 2011

Imi pare rau ca n-am scris ast’vara de intamplarea asta, dar uite acum cateva zile mi-am amintit, citind blogul Oanei. Sa vedem cat imi mai functioneaza memoria…

Eu si Geo (o buna prietena) in vacanta in Italia. N-are rost sa povestesc vacanta, a fost grozava, pantofi tociti, inghetata mancata, italiana invatata, “ciao bella” bifate, magneti cumparati, sute de poze facute in Pisa, Florenta si Cinque Terre, indragostit de o gara din Cinque Terre, dar vreau sa ajung la ultima zi. Sau… asa credeam.

Cu grija mare sa prindem avionul care pleca pe la ora 12-13, n-am ramas in Florenta, ci am revenit in Pisa, unde era aeroportul, cu o seara inainte. Am facut o ultima plimbare prin orasel, ne-am culcat tarziu, ne-am trezit devreme, am ajuns la aeroport in vreo 20 de minute, ne-am asezat la coada si in curand am intrat in zona de plecari.

Totul a mers normal, ne-am plimbat prin magazine, am glumit pe seama imbulzelii de la imbarcare, am ras cand s-a mutat poarta si imbulzeala a fost degeaba, am ras si mai tare de cuplul care era cat pe ce sa plece la Londra, asa de porniti erau sa fie primii (noroc ca nu i-au lasat controlorii sa plece, ca ar fi fost in stare, numai sa intre intr-un avion). Pana la urma am ajuns si in avion.

Ne-am asezat, a venit si vecinul de scaune (locuri triple), un tip dragut foc, banuiam noi doua ca-i italian sexy pana sa incepem sa glumim pe seama pilotului care avea un ochi vanat, si vedem ca-l bufneste rasul. Si am asteptat, glumind toti trei, sa se termine forfota plecarii si sa ne… miscam.

Ghinion. Pilotul cu ochiul vanat s-a prezentat si ne-a anuntat ca intarziem vreo ora sau asa ceva, sa stam cuminti pe scaune. Eh, asta e. A avut omul o seara proasta, o fi pierdut la poker, o fi facut concurs de bautura si-a cazut cu capul de masa, are si el nevoie de o ora de somn inainte de plecare, asteptam, ce mama naibii.

Dupa vreo ora ne-a anuntat ca e o problema cu sistemul de franare al avionului. Noi ne gandeam ca merge si asa, pana una-alta, am putea decola. Vedem noi acasa ce facem cu franele, dar n-a fost de acord. Gandindu-se la confortul nostru si la fundurile amortite, ne-a spus ca mai stam vreo doua ore asa ca ar fi bine sa ne intoarcem in aeroport si ne-au dat un tichet de sanvici si bautura, sa avem ce face intre timp.

S-a terminat sandviciul, am luat la rand toate magazinele din aeroport, s-a facut ora 18, am inceput sa ne ingrijoram. Noroc ca nu ma astepta nimeni la aeroport acasa. 🙂 Zborul se amana ora de ora pe ecrane, iar pe la ora 21 a disparut cu totul. Intre timp beam vin cu vecinul dragut din avion la baruletul din aeroport, schimband impresii obosite si zgaind ochii la ecrane, doar-doar o zice “boarding”. Ne-am indreptat spre biroul informatii si l-am pus pe el sa intrebe, doar statea in italia de 10 ani, vorbea mai bine decat noi, de o saptamana. S-a intors cu vesti proaste. Avionul nu pleaca azi, abia maine dimineata. Sa venim pe la 7 acolo si vorbim atunci, vedem cand pleaca.

Bine dar… hmmm… si noi.. unde stam? Pai, e clar, facem o plimbare de noapte in Pisa si apoi ne intoarcem in aeroport. E ora 22, nu mai gaseste nimeni acuma camera pentru la noapte.

Vine don’soara de la ghiseu cu o completare: ah, am uitat sa va spun, aeroportul se inchide peste noapte. :)))

Dupa mai multe discutii cu grupul au lasat aeroportul deschis noaptea aia. Era ora 23. Vecinul de avion, Gabi dupa nume, ne spune ca… “Stiti, eu locuiesc aproape, la vreo 40 de minute de drum, v-as invita sa dormiti la mine, dar.. sunt cu motorul si nu incapem trei pe motor… Ia stati un pic, sa dau un telefon.” Si da omul telefon si-si cheama un angajat cu masina, sa vina sa ne ia de la aeroport.

Abia o ora mai tarziu, in timp masina mergea, in miez de noapte, pe autostrada, ne-am pus intrebarea logica “o fi safe sa mergem la tipul asta acasa?”

Ore tarzii in noapte, oboseala mare, noroc cu adrenalina care acum incepea sa se simta un pic prin vene. Hmm.. unde mergem noi acum cu doi oameni pe care nu-i cunoastem, in miez de noapte, intr-o tara straineza? La un drum de 40 de minute pe autostrada, intr-un loc pe care nu-l stim, la om acasa, ca doar ne-a invitat sa dormim acolo. Hm…. si… noi de ce am acceptat…?!!!! Acuma zau, nu puteam ramane in aeroport cu toti oamenii de acolo? Lasa, stiu ca e dragut si haios, dar pe bune, nu puteam noi sa il oprim cand a zis ca nu-ncapem 3 pe motocicleta si sa-i zicem ca nu-i nevoie? Toata conversatia asta se petrecea numai din priviri, pe bancheta din spate a unei mini-dubite utilitare ce mergea pe o autostrada semi-pustie la ora aia, in pauzele de conversatie cu Gabi si baiatul de la volan, dar credeti-ma, era foarte foarte clara si inteligibila. 🙂

La un moment dat iesim de pe autostrada, in dreptul indicatorului cu Pietrasanta, in timp ce Gabi ne povesteste despre oras si plaja si alte atractii din zona. Ajungem la el in apartament, sa lasam rucsacele, sa iesim sa mancam ceva, ca doar ora 1 e ora ideala pentru cina, si sa facem o plimbare, sa vedem centrul vechi. E chiar frumos in Pietrasanta. El se saluta cu chelnerii de la restaurantele si terasele inca deschise, stam la palavre, bem bere si mancam specialitati locale, face cinste Gabi, ca doar e la el acasa… Ba, galant, odata ajunsi la apartament, omul doarme pe canapea si ne lasa noua dormitorul.

Radem de gandurile din masina, ne punem in pat si visam frumos. A fost o noapte in plus in Italia, si nesperat de frumoasa. Si ca un plus, n-am ajuns in localuri de noapte conduse de mafia albaneza pentru restul vietii. :))

Dupa 3 ore de somn ne imbracam repede, oprim la o benzinarie sa luam o cafea de pe drum, si ajungem la aeroport la ora 7 si 10 minute. Trei ore mai tarziu ne imbarcam din nou. Radem de bicicleta rezemata de scara avionului, presupunem ca e pusa acolo strategic, sa poata fugi pilotul daca mai amana si zborul asta.

Credeti ca s-a terminat? 😀

Ne asezasem iarasi toti trei, unde am mai gasit trei locuri, adica la coada de tot, asa ca vedem stewardesa venind concentrata, numarand, scaun cu scaun, pana in spate unde susoteste: “lipsesc doi”. Priviri incurcate intre echipajul de bord. Refac numaratoarea, de la coada spre cap. Suna la telefon si anunta (deducem noi): nici asa n-a mers – tot doi lipsesc! A treia numaratoare, de data asta concomitent, de la cap spre coada si de la coada spre cap. Cand trec unul pe langa celalalt numarand nu ne mai putem abtine hohotele de ras. Presupunem ca undeva se scurtcircuiteaza informatia. Anticipam raspunsul: “lipsesc doi”. Oferim posibile scenarii: poate s-au inchis in toaleta? joaca zaruri cu pilotul! poate au folosit bicicleta de la scara avionului? Deja suntem cu centurile puse de cel putin juma’ de ora. Ce ziceti, ne intoarcem in aeroport si-i cautam? 😛

Pana la urma sefa de echipaj se hotaraste sa ia asupra ei aceasta problema complicata si numara singura. Se intoarce incruntata si spune: “Sunt toti! Plecam!”

N-am stiut niciodata daca au lasat doi pasageri in Italia sau restul din echipaj nu stiau sa numere… dar am ajuns, intr-un final, acasa. 🙂 (Multumim, Gabi!)

Anunțuri

Jumatate de zi la Pisa

28 Iulie 2010

– scriam pe mobil chiar a doua zi dimineata si ma gandeam sa pun pe blog, dar… m-a furat peisajul 🙂 asa ca va arat acum ce scriam atunci –

Sunt in tren spre La Spezia, spre Cinque Terre, si, uitandu-ma in jur, par a fi singura fara o carte, asa ca daca nu pot citi, macar sa scriu. Am ipod-ul cu carti audio la mine, dar imi place sunetul trenului asa ca il las sa ma relaxeze, prinzand pe piele soarele de dimineata strecurat prin geam. As inchide ochii dar nu mi-e exact somn si pe deasupra vreau sa scriu despre Pisa cat inca a „proaspata”.

In incercarea de a-i toci drumurile am luat-o la picior de cand am ajuns (pe la 16:00) si pina seara pe la 23:00. Atit am avut timp, dar Pisa nu e asa de mare. Inca o jumatate de zi si am fi terminat-o. 🙂 Ca sa avem un mic avantaj am inchiriat o bicicleta dubla, dar avantajul vitezei s-a echilibrat cu dezavantajul aceleiasi viteze, fiindca am vazut mai multe dar din mersul bicicletei, fara sa stam sa le admiram pe indelete si sa facem poze. Calatoria insa a meritat, in trafic cu bicicleta e haios, si pe deasupra uneori nu mai conta peisajul ci doar amuzamentul pedalatului ‘cu pasiune’ pe stradutele goale unde nu erau nici masini si nu riscam sa accidentam nici alti turisti.

Bicicleta am inchiriat-o de linga turnul celebru, dupa ce ne facusem poze in soarele serii si dupa ce incepusera sa ne doara talpile, insa din nefericire n-am putut-o lua acasa, asa ca tot pe picioarele noastre obosite am strabatut orasul inapoi spre camera inchiriata. Bine ca e mic. Orasul.

Mic si dragut, cam ne-aranjat si cu tencuiala cazuta ici si colo, cu lucrari de renovare pe linga terasele si magazinele sin Borgo Stretto, dar placut, plin de turisti [ca de altfel cam toata Italia], cu strazi inguste, case vechi, multe cladiri interesante. Din Pisa am ramas cu 3 vederi, vreo 150 de poze si 2 bataturi la picioare. 🙂 A, si cartea de vizita a locului unde am dormit tare confortabil, un apartament linga aeroport (care e la vreo 20 de minute de centru, in Pisa – v-am zis ca e mic, nu?)

Trebuie sa inchei aici pentru ca trenul trece pe linga castele-cetate vechi si interesante, orasele cocotate pe virfuri de munti, sau locurile de bastina ale marmurei de Carrara si nu vreau sa pierd privelistea.

Va pup.

Click pe poze pentru a vedea albumul cu Pisa.

Noi in Pisa

Noi in Pisa

Domul din Pisa

Domul din Pisa

Chiesa di Santa Maria della Spina

Chiesa di Santa Maria della Spina

Cu bicicleta dubla

Cu bicicleta dubla

Click pe poze pentru a vedea albumul cu Pisa.

In curand la Florenta

13 Iulie 2010

Am facut 30 de ani saptamina trecuta si ca sa nu zic ca n-am facut nimic interesant in luna in care fac 30 de ani, ma duc cu Geo la Florenta. Si Geo face 30 de ani, saptamina viitoare, si nici ea nu vrea sa lase momentul sa treaca asa pur si simplu.

Nu stam mult, 4 zile, dar promit poze multe si frumoase. Trecem si prin Pisa un pic si mai multe nu spun fiindca nu stiu daca ajungem si in alte parti, ca-i timpul scurt, dar daca ajungem va arat ce-i mai frumos pe acolo. Oricum, daca stiti unde e cea mai buna mincare in Florenta sau in Pisa astept sfaturi. Sau daca e ceva frumos ce nu trebuie sa ratez, spuneti sa-mi notez. 🙂

Pina atunci insa, ultimul eveniment, doi catei mici si orfani s-au „parasutat” in curtea cateilor nostri, iar Cedric si-a asumat un rol matern la adresa lor. Le-am facut poze dar n-am ajuns inca in posesia aparatului foto ca sa vi le arat, sunt niste scumpi mici, negri si zburliti, care au probabil aproximativ o luna si care dupa indelungi dezbateri se numesc Ari si Aspi. Sper sa recuperez aparatul diseara ca sa-i vedeti.