Nu era odata o poezie cu un vers ca titlul? Sau poate e si-acum, doar ca n-o mai stiu eu. Daca nu e, facem. Doar am re-descoperit ca pot, ce mama naibii. 😀
Ca sa-mi folosesc niste neuroni lenesi si neantrenati, o sa bag aci niste cuvinte pe care le zic prea rar, si anume ca-s ambivalenta si am sentimente conflictuale cu privire la toata zapada asta. Acuma insa trebuie sa ma caut in dictionar ca sa ma inteleg. Vreau sa spun ca ma uit pe fereastra si trag un zimbet larg, a la julia roberts, de la o ureche la alta, ca uite dom’le ce zapada alba si frumoasa, si ce iarna cool, si se fac troiene si e pufoasa si zapada e o bucurie, si privesc zimbind cum cad fulgii, mici dar desi, si se pun peste tot orizontul… Asa e frumoasa iarna, cu zapada, cu ninsori, cu sanii si cu bulgari. Altfel nici nu s-ar numi iarna. Ce bine ca anul asta a nins… Apoi, 10 minute mai tarziu arunc iar un ochi pe fereastra si ma incrunt: iar ninge?!!! Ce mama naibii, n-a nins destul?! Iar e frig, iar e ud, iar e noroi, iar ingheatza, si pe deasupra ma mai ninge si pe ochelari cand ies afara! Bine, bine, voiam eu zapezile de altadata, dar acum nu mai am timp sa ma dau cu sania, deci ce rost are zapada? Si mai trebuie sa ajung si la banca azi! Grrrr! Sa vina primavara!
Si sentimentele astea se succed aleator inca de aseara. Cand imi place zapada, cand ma enerveaza. Acum ca a venit prinzul si trebuie sa ies sa ma duc la banca sunt din ce in ce mai dese alea cu „yuck, ninsoare pe ochelari! frig! nu vreau afara!”, asa ca de vreo ora incoace ma uit intentionat pe geam din 5 in 5 minute, asteptand sa mi se schimbe atitudinea. Cum surprind un colt de zimbet si o picatura de nostalgie dupa sanii si batai cu bulgari, cum ma imbrac si plec, sa nu pierd momentul. Pina acum n-am avut succes.
Aseara s-a intors umf din elvetia, si dupa ce mi-a povestit ca Zurich era frig si ceata si ca daca vreu vreodata sa merg sa ma duc naibii vara, si ca Geneva e naspa, si ca nu mi-a facut nici o poza ca doar era ceata, si daca vreau poze sa ma duc tot vara, dar oricum nu i s-a parut ca merita pozat mare lucru din ce-a vazut, si ca elvetia e tare scumpa, i-am cautat in bagaje si i-am mincat ciocolata. (Tot aseara am facut si mincat -inainte de ciocolata- ciorba de rosii, care nu stiu din ce motiv mi se parea chestie complicata si tare greu de obtinut, dar se pare ca trebuie doar sa pui niste chestii si sa le lasi sa fiarba, si padabaaam! ieta ciorba! Bine ca exista mama si telefoanele. A iesit asa buna ca umf, anti-ciorbistul, a mincat doua portii.)
Apoi ne-am asezat sa vedem filme, ca un cuplu de virsta a treia ce suntem. Voiam sa vedem Sherlock Holmes, ca e asa de controversat ca ne-a facut curiosi. Unii zic ca e super, altii ca e naspa rau. Noi, cu inima deschisa si neintinati de citirea povestirilor lui Conan Doyle, singura legatura cu sherlock si watson fiind niste seriale plictisitoare si sforaitoare la teve, am sperat doar sa nu fie plictisitor, ca daca respecta sau nu cartile nu prea avem de unde sti. Pina la urma am vazut doua filme, ca asteptand sa vina Sherlock Holmes de pe net, am dat drumul la altul, si daca tot a inceput, l-am vazut pina la capat.
Era „The Day the Earth Stood Still”, cu Keanu pe care il chema Klaatu – o fi fost a doua varianta aleasa de parinti? – si venea ca extraterestru transformat in om, intr-o sfera sa distruga omenirea si sa salveze planeta in felul asta. Eh, asta aflam abia mai incolo, ca la inceput e mai misterios si inca nu stim ce vrea de la noi, ce fac sferele si de ce tine mortis sa vorbeasca cu natiunile unite – da’ nu-l lasa o tanti mica si rea, care zicea ca e ochii si urechile maretului presedinte al americii. La debut ne dadeam cu presupusul ca e inca un film post-apocaliptic, dar ne-am inselat. E ceva intre Mars Attacks, E.T.-go-home, si Replicatorii din Stargate, cu final plin de feeling si de succesuri.
Adica, vine invazia de bile din spatiu, dar mai ales una mare si fremoasa, fix in Central Park din noul york, de unde iese un nene si pina sa faca vreun semn, sa zica vreo vorba, e impuscat -dar nu mortal- de unul din cei 20.000 de solati cu pustile/tunurile/mitralierele/tancurile/flintele/prastiile atintite spre bila. Bine ca n-a fost tragaciul mai sensibil la ala cu tancul, ca nu mai raminea nimic din nenea extraterestrul. Apoi vine tanti gagica single-mother-sensible-but-tough-chick-the-only-one-that-gets-him, salveaza extraterestrul de la guvernul rau, il plimba cu masina sa nu-l prinda guvernul naspa care vrea sa-l interogheze si sa-l tortureze, in loc sa-l lase sa vorbeasca singur. Intre timp gagica se mai cearta si cu fiul vitreg care e intr-o faza rebela si negativista si caruia trebuie sa-i arate ca-l iubeste nemarginit, si pe care-l tiraste peste tot dupa ea, dintr-un motiv obscur – ca asa o vrut scenaristu’ sef, na.
Iar asemanarea cu replicatorii vine cand robotul aparator al lui Klaatu/Keanu se transforma intr-un roi de insecte silic0-metalice care se inmulteau pe masura ce mincau, si mincau absolut tot ce nu era planta, se pare. Asta ar fi fost sfarsitul pamintenilor, daca alienul principal n-ar fi observat ca pamintenii e complecsi si ei si iubeste, nu numai distrug, si se pot schimba, si pot sa nu distruga planeta, daca ii sperii nitel mai tare, ca ecologistii aia care se tot chinuie sa-i sperie nu fac treaba buna. (fir-ar, uite nu ma prinsesem ca seamana aicisha si cu Al cincelea element! Stiti, cand s-a prins roscata ca Love > War si ca pamintul merita salvat.) Si atunci se chinuie, se opinteste, razbate, se tiraste, si in sfarsit opreste norul de insecte devoratoare si pleaca la el acasa. Pam-pam! Teh End.
Scenariu mediocru, personaje prea putin credibile si cu actiuni prea putin justificate, cam 2-3 clisee pe minut, intr-un cuvant, naspa. Dar Keanu e frumusel ca de obicei, (si mai vorbeste si chineza un pic)… La alte pro-uri nu ma pot gandi. Ma intreb ce nota are pe IMDB. Bine ca n-am fost la cinema sa-l vad. 😀 Asa, acasa fiind… am stat pina la capat, ca doar eram pe canapeaua mea confortabila, dar am carcotit tot timpul.
De Sherlock va zic data viitoare, ca m-am uitat pe fereastra si ninge fulgi mai mari si mai pufosi si tare dragalasi – si daca nu ies acum nu mai ies!
Vorbe si ganduri 