Posts Tagged ‘catel’

Catelul a facut un an

6 Februarie 2009

A fost ziua lui Cedric, lunea asta. A facut catzelul un an. Acum vreo 11 luni, cand ne-am vazut prima data, eu si cu Cedric, eu eram ca de obicei, un om nici prea mare nici prea mic, iar el era un botz de catzel. Mai mic decat pisica. Si nici pisica nu era mare pe vremea aia. Abia avea juma’ de an ea. Acum in schimb, eu am ramas la fel, Pixica n-a crescut prea mult nici pe latime, nici pe lungime nici pe inaltime, insa juniorul s-a facut asa de mare ca nu-l mai recunosti. E de vreo 40-50 de ori mai mare in greutate, si aproape la fel si in dimensiuni, parte importanta din dimensiunile astea fiind formata din muschi si dintzi. 😀 (o sa fac o poza, zilele astea, sa vi-l arat asa mare)

Ultima data cand am fost la el (luni n-am ajuns, de ziua lui, dar trec in weekend sa-l scot la un suc, ceva…) am iesit la plimbare prin padure si in primele 30 de secunde dupa ce am iesit pe poarta eram pe jos, tarash de lesa. Entuziasmat nevoie mare, Cedric nu se gandea ca mai sunt si eu agatzata de lesa aia; el sarea, tragea, se alerga cu Zuza (Zuza e catzelul catzelului nostru; ca sa intzelegeti: noi nu avem doi catzei, noi avem unul, iar catzelul are si el un catzel). Asa deci, si prin urmare, dupa miscari dificil de explicat in care juniorul a luat prin invaluire cei doi catzei care-si fac veacul pe la noi prin fatza portzii si a sarit peste Zuza, dupa care s-a smucit in fatza cu mine agatzata de lesa lui, am executat o semi-intoarcere sa nu calc pe zuza si am plonjat direct pe burta. Fleoshc. Fleoshc si nu zdranc pentru ca am cazut pe moale: pe jos era noroi. Din fericire am reusit sa nu cad nici pe Zuza nici pe vreunul din ceilalti doi catei de la poarta. Cand creierul meu a reusit sa rationeze un pic situatia am dat drumul si la lesa, dar era cam tarziu. 🙂 Deja eram la orizontala.

Si ziceam ca e ziua lu’ musiu’ asta musculos si dintzos si negru si blanos, si ar trebui sa-i iau un cadou. Dar ce cadou sa-i iau eu lui? Ce isi doreste un catel de un an, stie cineva? E tare dificil sa gasesti ceva care chiar sa-l intereseze. Nu citeste carti, nu se uita la filme, nu poarta haine… dar ii place sa se joace. Numai ca si asta e o problema. E ca la bebelusi, stiti, cand stai trei zile sa le alegi un cadou si cand in sfarsit te hotarasti si le iei jucaria, le duci cadoul si constati ca lor le place hartia de ambalaj fiindca fosneste si o pot rupe cu dintzii. Cam asa e si la catzei. Si la pisici de altfel.

Uite donsuara Pixica Mitzescu, paregzampl, este cazul clasic de fenomen felin care prefera orice altceva decat jucaria ei. I-am luat acum vreo saptamina un mic paianjen pufos agatzat de un elastic subtire. Ideea generala a producatorului jucariei ar fi ca jucaria este paianjenul. Eu cand i-am luat-o stiam mai bine insa, fiindca pixica prefera atzele si snururile, si banuiam ca o va incanta elasticul. Care-i problema? Pai a ignorat complet jucaria si eforturile mele de a i-o fatzai prin fatza si a fost total absorbita de peria verde de wc ambalata in plastic pe care o cumparasem pentru cu totul alte scopuri (evidente de altfel, din numele obiectului). I-a dat ture, a ros plasticul, si-a infipt ghearele, si in tot timpul asta eu ii aratam cum se poate juca cu paianjenului cu atza. N-a interesat-o deloc. Mai apoi a inceput sa roada cutia de carton de la cele doua kile jumate de carti cumparate de mine. (asa cumpar mai nou, carti la kilogram 🙂 )

Asa ca inca sunt nehotarita… ce sa-i iau lui Cedric de ziua lui?

Anunțuri

Scooby Doo si Stafia Sobolanului

26 August 2008

Sa va spun o poveste cu doi oameni, un catel si un personaj pe cat de misterios pe atit de inspaimintator. Datorita unor vagi asemanari si pentru a nu dezvalui numele protagonistilor, ii vom numi Shaggy, Velma, Scooby (aka Scubi) si Stafia Sobolanului.

Shaggy se plimba linistit prin curte cand deodata „Zoinks!” vede in iarba un individ roscat si dubios care nu se misca. Presupunind ca personajul ar fi pus pe rele se catzara pe un stilp de la prispa si o cheama repede pe Velma in ajutor: „Velma, Velma, vino repede, Stafia Sobolanului Roscat e aici! Vino repede!”. Individul nimic. Se preface ca nu-l aude, sau doarme de-a binelea?

Velma se apropie privind intrigata peste ochelari. Cauta un indiciu dar nu gaseste nimic, asa ca nu poate spune daca, deghizat in sobolan, este Mr Mupples, proprietarul magazinului de sucuri care voia sa sperie competitia, sau The Amazing Jimminy, trapezistul ramas fara slujba si in cautarea razbunarii. Si nici nu-i vine sa se duca prea aproape fiindca ii este frica de sobolani. Parca totusi nu seamana cu un sobolan… Prea e roscat si rotund. Parca vede ca e Miss Larousse, profesoara de franceza care -cine stie!- vrea sa caute Comoara din Balta Namoloasa. Si daca totusi … daca e un sobolan?

Vedeai cum ochisorii Velmei se miscau de la stinga la dreapta si inapoi in spatele ochelarilor in timp ce cauta solutia optima, cand deodata: „Jinkies! Am gasit! Scubi poate sa verifice. Scubi! Scubi!”

Scubi vine tzopaind. Se pare ca tocmai mincase vreun Scooby-Snack – prea era voios. Cand o vede pe Velma gesticulind crede ca vrea sa se joace (aici iesiti un pic din caracter, fiindca Scooby adevarat nu are 7 luni si nu are chef de joaca mereu, si pe deasupra si pricepe ce-i spui, spre deosebire de personajul de fata). Incepe Scubi sa sara in jurul Velmei si sa latre. „Te joci cu mine? Te joci cu mine? Ham-ham! Hai sa ne jucam! Mai da tu din mina ca eu incerc s-o prind cu dintii!”

„Nu, scubi, nu, lasa mina mea! Uite Stafia Sobolanului, uite! Cred ca doarme, ia vezi tu, asa e? Ce face? Tu esti un caine curajos.”

„Ham-ham, ne jucam? Ne jucam? Ce faci cu mina intinsa?”

„Iti arat sobolanul, caine prost!!!! Uite-l! Sta nemiscat dar mi-e frica sa ma duc linga el sa vad daca doarme sau nu, du-te tu!”

„Hai, hai, alearga cu mine, uite fac ture in jurul tau! Ham-ham!”

„Grrrr! Scubi, dragule, nu ne jucam! Nu! Jos!”

„Aaaa… ia uite! Ala nu e ursuletul meu maro de plus in iarba! Ce face acolo? Ia sa ma duc sa-l salut, poate el se joaca cu mine, ca Velma e ciudata rau azi.”

Si Velma si Shaggy rasufla usurati cand vad ca [in sfarsit] Scubi si-a inteles misiunea si se apropie tiptil de Stafia Sobolanului adormit. Ce curajos e Scubi! Cum intimpina el necunoscutul, pericolul! In sir indian, cu Scubi in fata, gashca prinde curaj si se apropie cu pasi mici de misteriosul personaj nemiscat. Chiar si Shaggy se daduse jos de pe stilpul prispei si era in spatele Velmei.

Scubi ajunge la Stafia Sobolanului si cu un curaj de nedescris se apleaca sa-l miroasa pentru a deconspira cine se ascunde in spatele mastii. „Trebuie sa fie o masca”, isi spune Velma in gand, „Cum ar putea fi un sobolan adevarat? Sobolanii nu dorm in iarba! O sa vedem in sfarsit cine e!”

„Hmm… miroase ciudat ursuletul. Oare e bolnav? Ia sa-i luam temperatura…”  pune nasul lui umed pe blana roscata din iarba.

Scubi atinge cu nasul Stafia Sobolanului amenintator, asteptindu-se sa fie jucaria lui de plush. Sobolanul se trezeste cu un monstru de caine adulmecandu-l si, speriat, scoate un chitzait ingrozit.

Speriat de jucaria transformata in chestie chitzaitoare care se si misca, Scubi schelalaie si face un salt artistic inapoi nimerind aproape in bratele Velmei care era la doi metri in spatele lui. Demn de acrobatii de circ!

Shaggy o ia la sanatoasa. La fel si sobolanul, trezit acum din somnul linistit de dupaamiaza.

Scubi se ridica de pe Velma si incearca sa-si recupereze din mindria ranita alergind dupa sobolan, dar fara nici un succes.

Velma concluzioneaza dezamagita: …era chiar un sobolan! roscat!

 

[nota povestitoarei: aceste evenimente chiar s-au intimplat (zau!), dar pentru a pastra ascunsa identitatea participantilor am schimbat numele lor cu unele imaginare – cu o singura exceptie: sobolanul chiar era un sobolan si chiar dormea… (presupun, fiindca n-a avut nimeni ocazia sa-l intrebe ce facea el in iarba)]

Ostilitati de weekend

18 Martie 2008

Am realizat ca de cand exista pisica si catel in familia mea, nu prea mai pot scrie de altceva. Au un fel aparte de a umple fiecare secunda, mai ales cand sunt impreuna, incat nu mai ai timp de nimic altceva. Si nici sa scriu nu mai am timp 🙂

In ultima saptamana a venit Umf acasa, am iesit la plimbari, ne-am jucat pe noul Xbox, ne-am cumparat tv nou intr-o seara fiindca ne-am suparat ca nu se vede bine un joc de Xbox pe tv-ul vechi, am constatat ca abia avem intrari la tv ca sa intre toate echipamentele electronice care au nevoie de tv, am rearanjat cabluri, am facut curat, am testat mopul cu aburi, am testat reactia pisicii la simpla scoatere a aspiratorului, chiar si nepornit (fuge si se ascunde cum il vede) – ah, uite, iar am ajuns la pisica!!! Ce voiam sa spun e ca am facut o gramada de lucruri, doar ca nu reusesc sa vorbesc decat despre pisica si catel. Pentru ca sunt asa de duuuuulci 😀

Asa ca am sa pun cateva poze de la intalnirea lor din weekend.

Cum a venit, Cedric a fost interesat nu de pisica, ci de mancarea ei. Mai intai umplem burtica, apoi mai vedem noi… Pixie in schimb, vazand ca nu e in pericol iminent, a fost foarte curioasa – ce face el acolo?! la mancarea mea??

 Si i-a mai dat un ocol… parca din unghiul asta e mai putin periculos, ia sa vedem cat ma pot apropia…

In schimb cand a terminat de mincat, curiozitatea s-a trezit si in catel: oare ce e aia o pisica?

 

 Numai de ar sta, sa o pot mirosi, sa-mi dau seama cu ce se maninca…

Si dupa ce s-a prins ca pixica nu-i de nasul lui, cedric s-a retras la jucariile care nu zgarie si nu maraie si de care nu-i e teama, doar ca a ramas sub constanta supraveghere a mitzei. Nici o secunda n-a scapat de sub ochii atenti si bine antrenati ai pixicii.

 

Si dupa doua zile de incercari esuate incep sa renunt la ideea ca vor fi vreodata prieteni astia doi. Se mai poate? Mai au sanse sa se imprieteneasca?

Weekend acasa

17 Martie 2008

Doi oameni si doua animalute mici si dragute, toti patru intr-o garsoniera, pentru un weekend. Suna tare bine, doar ca, asa cum spune englezul, the devil is in the details.

Ce poate fi ingrozitor la un catel de 5 saptamani si o pisicuta de 7 luni? Nimic, sunt cele mai dulci animale din lume. Doar ca… pisica nu suporta catelul, iar catelul e atras de pisica, fiindca e cam cat el si se misca, spre deosebire de restul jucariilor pe care le are la dispozitie (o perie, 4 papuci, un elf coca-cola, cateva nuci, doua sosete si doua surprize de la ouale de ciocolata).

„Catelul trebuie mereu supravegheat,” crede pisica, si sta cu ochii pe el cam tot timpul, iar cand se apropie de ea, „trebuie pus la punct, sa invete sa pastreze distanta”. Catelul e de alta parere: „pisicile sunt jucarii vii interesante dar rele, care zgarie, asa ca trebuie sa le dau ocol pe la distanta”. Iar daca nu reuseste sa se apropie de pisica, se intoarce la papuci si degete. Mai ales la degete. Au-au-au-au-au! La mine in casa nu se mai merge, se tzopaie cand intr-un picior cand intr-altul. Iar papucii… daca apucam unul de stangul si unul de dreptul era minune, doar nu mai faceam mofturi sa fie si din aceeasi pereche!

La un moment dat, dupa primele 5 minute de cand venise, catelul gaseste mancarea pisicii. Pisica n-are nimic impotriva, oricum e prea ocupata cu supravegherea ca sa mai si manance. (N-a mancat mai nimic tot weekendul, de grija sa nu-l piarda din ochi pe Cedric.) Dupa ce termina mancarea pisicii mai vrea, asa ca ii pun si mancare de-a lui. O ora mai tarziu am constatat ca are… hmm… probleme cu stomacul 😀 Si de aici am intrat in ciclurile obisnuite ale unui catel de 5 saptamani care nu are idee unde e toaleta canina.  

Programul obisnuit al unui catel:

– o ora jumatate de joaca, alergat printre picioare, ocolit pisica, ros chestii, ascuns sosete, scos si transportat papuci, muscat maini, degete de la picioare si calcaie, plans ca nu se poate urca pe canapea, baut apa din cand in cand
– 15 minute de mancat
– alte 10 minute de ros chestii si plans ca nu se poate urca pe canapea
– o ora jumatate de somn
– cum s-a trezit pisu, alergat 5 minute prin camera in cautarea unui loc bun de facut caca, gasit si facut.

Si apoi ciclul se repeta. Zi si noapte.

Acum, programul unui om care are un catel de 5 saptamani si o pisica de 7 luni in aceeasi camera? Pai, dupa cum urmeaza:
– o ora jumatate de cautat papuci, ferit degete, tzopait intr-un picior, tzipat la pisica sa nu il zgarie, mers cu atentie sa nu calce catelul, cautat sosete, jucat cu catelul, mangaiat pisica (sa nu se simta neglijata)
– pus de mancare la catel, si la pisica, desi ea nu mananca fiindca e prea atenta la ce face catelul
– 15 minute de amuzament privind la cand la catel cum mananca la fel ca un porc, cand la pisica ce se apropie tiptil din spate si ii miroase varful cozii catelului
– alte 10 minute de tzopait intr-un picior si tras de papuci
– o ora jumatate de calm si liniste, ‘Doamne, ce bine ca doarme!’
– trezit cu catelul stand nemiscat in mijlocul casei vreme de 20 de secunde, pana realizezi ca a facut pisu, dupa care, daca esti pe faza, te loveste gandul ca urmeaza sa faca caca si alergi dupa el prin camera pana gasete un loc bun de facut caca, si ii pui servetelele pe care le aveai deja pregatite sub fund, ca sa faca direct pe ele.

Si ciclul se repeta, cu cateva variatiuni, zi si noapte. Noaptea nu prea il auzi cand se trezeste, asa ca de cate ori te trezesti te astepti sa stergi mici accidente. Si ar fi cazul sa te trezesti macar de 2 ori peste noapte, fiindca el sigur se trezeste de mai multe ori. Ba vrea si mancare. Si pisica e tot cu ochii pe el. Offff… daca tot e treaza, ce bine ar fi daca ar strange pisica, sa nu ma mai trezesc eu!

Din cauza problemelor digestive ale lui Cedric, nu mai am covor in casa. E rulat intr-un colt. Isi descarca Pixie nervii pe el, si isi ascute unghiile. Sau se urca pe canapea, ca sa ii faca in ciuda lui Cedric fiindca el nu poate. El plange ca vrea si el, ea maraie ca sa il tina la distanta si cand se apropie ii trage cate o laba in cap. El pleaca in hol, ea isi muta punctul de observatie, sa nu-l lase nesupravegheat. Zici ca e o sora mai mare care trebuie sa aiba grija de fratele mai mic si mai tont, care o si incurca.

Eu, om obosit, trezita noaptea de 3 ori, muscata de degete, zgariata accidental de pisica, mereu in alerta la vinatoare de pishi pe parchet, vesnic cautandu-mi papucii, imi iau consortul, imi iau pauza si ies la o plimbare. Lasa ca se descurca astia mici amandoi… Maine va pun poze de la intalnirea de gradul 4 din weekend.

poze cu animalutele noastre

6 Martie 2008

Desi am vrut sa scriu animalutele mele in titlu, observati ca am zis ale noastre, da? Fiindca nici unul nu e strict al meu. Pisica (Pixie) a fost initial a lui frate-meu, acum e a intregii familii dar sta la mine pentru moment, iar catelul (Cedric) este de la inceput al intregii familii. (Si totusi, tot ale mele sunt! Sic!)

Pixie si ghemotocul de hartie preferat 😛

Pixie

 

Cedric, pe drum spre veterinar:

Cedric

 

Pixie, facand cascadorii pe marginea balconului:

 

Cedric si noul lui fratior:

 

Pixie, ascunzandu-se:

 

Cedric si jucaria (ieri, la 4 saptamani si 4 zile a latrat prima oara):

 

Pixie si alt ghemotoc de hartie… (ea e deja mare, are 7 luni)