E o revelatie mica, nu una mare, si nu e religioasa. E istorica. Dar ca sa nu ziceti ca v-am pacalit, am sa adaug dupa revelatie si un sfat foarte util pentru oricine. Asa, ca bonus ca poate va asteptati, dupa titlu, sa va spun chestii din astea marete si din ce in ce mai dese ca prevestiri despre cand vine sfarsitul lumii sau ca stiu cine va fi urmatorul presedinte american si eu va zic o chestie banala care tocmai a facut clic la mine in creier.
Dar in fine, o revelatie e o revelatie, mica sau mare, tot aia e. Asta e una personala. E la fel ca atunci cand mi-a povestit mama cum, dupa ce si-au luat ai mei prima masina, undeva prin anii 80, i s-a luminat deodata, intr-un moment oarecare cand mintea ei n-avea altceva de facut, iar ea se plimba cu masina, ce e cu “marșalierul” ala pe care-l foloseau toti soferii ca termen tehnic si cum deodata a lovit-o in moalele capului realizarea ca “are” si francezii o vorba pentru mersul inapoi si a naibii seamana tare cu marche arriere. Din fericire a lovit-o foarte usor si a trait sa povesteasca. 
Mai stiti voi in clasa a 7-a sau a 8-a, cand invatam de mezi si perși? Sunau perșii ca preșul, de-aia i-am reținut. Dar azi m-am intalnit intamplator cu ei intr-un articol pe net, si s-a aprins lumina in mintea mea. Informatia s-a aratat sub forma de gand sugubatz si realizarea a sarit brusc de dupa colt. M-a luat prin surprindere: baaaa! sa vezi ca perșii ăștia sunt din persia! ai naibii! adica-s persani!!!! hihihi, perși. persani. tot una!
Nu ma intrebati de ce le zice perși, iar nu persani, ca-c0voarele, sau de ce nu le zice covoarelor perșe… Si iar nu ma intrebati de ce realizarea vorbeste cu “ba” cu mine. E nepoliticoasa, sau neprotocolara, sau ne cunoastem de mult si are familiarisme de-astea cu mine, n-as sti sa zic, si nici n-am intrebat, ca eram prea uimita si amuzata de revelatia avuta.
Nu va mai zic ca apoi, incantata de sine, mintea mea s-a cinstit probabil cu un pahar de ceva, a inceput sa umble brambura, si din cand in cand se tot auzea intre circumvolutiuni o voce care striga ca in targ “chiloti! chiloti!” si nu stiam ce are cu mine si cu perșii mei. Era un scurt circuit pe care l-am descoperit la un moment dat, dupa ce am luat axonii la rand la verificat. Era din aceeasi perioada a memoriei mele, din scoala generala, la ora de istorie, unde candva, dintr-un motiv sau altul, invatasem despre “iloti”, un fel de sclavi ai spartanilor, sau ceva pe aproape (ceva peste sclavi, dar sub statutul de cetatean, am aflat apoi cand m-am prins de ce striga nebunul “chiloti” la mine-n cap si am dat sa caut pe gugl). Apoi, doar cum era sa retin ilotii (sau hilotii, in unele transcrieri), decat transformandu-i in ceva mult mai cunoscut? 
Sa va mai spun ca apoi, fiindca se simtea rusinata de faza cu ilotii, mintea mea a uitat cuvantul “maur” si ca se scoata mi-a explicat pe indelete ce e cu harap alb si de ce il cheama asa? Nu va mai spun, ca ziceti ca va aburesc si ca mintea mea nu e asa zapacita, dar zau ca e!
Mai bine va dau sfatul de care ziceam la inceput, ca cine stie unde imi mai zboara gandul si uit de el… Acusica vezi ca ajungem la sciti, ca de la ei a pornit povestea si cu persii, ca voiam eu sa stiu unde locuiau scitii cand erau ei flacai (a se citi in floarea varstei civilizatiei lor) si l-am intrebat pe Marin, si…
Hmm… Sa lasam scitii. Sfatul zic, deci. Foarte util si care explica logic de ce unii oameni joaca la loto aceleasi numere saptamana de saptamana vreme de 30 de ani sau mai mult.
Daca vreodata (da, asta-i sfatul!) – daca vreodata va intalniti cu duhul din lampa, sau pestisorul de aur, sau orice alt personaj indeplinitor de dorinte, si ii cereti sa va spuna numerele castigatoare la loto, aveti grija sa fiti specifici! Duhurile sunt perfide! “Numerele la loto” e prea generic, asa ca trebuie sa adaugati amanunte ca: numele jocului, locul, duminica viitoare, castigatoare, chestii din astea care sa-i limiteze posibilitatile, ca altfel de trezesti ca joci o viata intreaga aceleasi numere la 6 din 49 si ele erau castigatoare peste 6 ani in serbia, la 5 din 40. Noroc! 
……………….
Adaugire tarzie:
La cererea unei treimi din cititorii blogului meu – adica a mamei – explic aici ca saritura de la sciti si locuinta lor la sfatul cu duhurile si numerele la loto este naturala pentru mintea mea, fiindca asa functioneaza ea, neingradita de treceri logice de la un subiect la altul. Treaba e ca asa mi-am explicat eu motivul pentru care unii oameni joaca aceleasi numere ani la rand, zeci de ani – stiu ca alea-s castigatoare, doar ca nu stiu cand!
Iar scitii locuiau mai la vale un pic de daci, pe ulita in jos, la fantana. Cand persii au venit sa scoata apa pentru cai de la fantana scitilor si sa traga un pui de somn la umbra, s-au luat la tranta, numai ca persii mancasera bine in ziua aia. Scitii s-au ales cu ochii vineti si s-au suparat pe daci ca i-au lasat pe persi sa treaca pe ulita fara sa arunce cu rosii dupa ei si au ajuns la fantana, asa ca le-au dat foc la o capita de fan. Numa’ ca fanul nu era chiar al dacilor, era al unui negustor grec care-avea o casa mare chiar gard in gard cu dacii. Si pan’ la urma, cand persii s-au dus acasa, dacii si scitii s-au pupat pe obraji, s-au impacat si au cosit si niste fan sa-i faca grecului capita la loc. De fapt pan’ la urma unu’ dintre sciti a ajuns chiar sa se-nsoare cu fata grecului si sa se mute la el acasa, asa ca a fost totul numai o petrecere.
Zau, daca nu ma credeti va dau sa cititi chestii serioase, ca izvoare istorice, ptolemei si mai stiu eu ce, unde scrie asta negru pe alb. Sau bine, o interpretare a faptelor cu orase, razboaie, campanii si regi, ca sa para mai importanta treaba. Dar scitii chiar erau mai la vale un pic… cam prin zona ucrainei, pe-acolo…
