Si m-am dus eu la revederea de liceu… Si dupa bla-bla si bla-bla, nu va mai povestesc, c-a fost frumos, c-a fost emotionant, ca am vazut 4 profesori si o gramada de colegi, ca am ragusit dupa ce am vorbit cu toti, ca tot n-am nimic in comun cu unii, dar pe altii i-am descoperit foarte haiosi si de treaba, iar pe cei cu care ma simteam bine inca de atunci i-am gasit neschimbati, si alte asemenea, ca e cam la fel ca la orice revedere si nu cred ca va intereseaza: ori ati trecut si voi prin asta, ori veti trece la un moment dat.
Hai mai bine sa va spun cum am ajuns acasa. Era cam 1 dimineata si Geo zice ca ea vrea sa mearga acasa. Geo are masina. Verde prazuliu si nou-nouta la data respectiva, dar totusi masina… Deci daca ea pleaca, merg si eu, ca ma duce acasa, si pe deasupra eu fiind organizatoarea intregii chestii aveam o gramada de ramasite si chestii de luat cu mine – cutii de bomboane, 5-6 sticle de suc mai mult pline decat goale, hartii, pozele de promotie ramase, o sticla de garrone nedesfacuta, doua buchete de flori (maaari) pentru doua profesoare care n-au venit, aparatul foto plin de poze, si altele, indesate in portbagajul verde. Plecam deci de la berarie, noi doua si inca un coleg care sta-n cartier cu Geo. Pe mine trebuie sa ma lase prima.
Ajungem la bloc, opreste, desfac portbagajul si iau doar o parte din ce era in el, ca oricum nu pot cara totul. Pun deci gunoaiele, bomboanele, pozele, aparatul si sticla de garrone intr-o punga mare de cadou, iau cele doua buchete supradimensionate de flori in cealalta mina, inchid portbagajul cu dificultate si-i fac semn sa plece. Fix atunci, sau mai exact 2 secunde mai tarziu, in timp ce masina tocmai se pierdea dupa colt, iar eu ma rasuceam cu incetinitorul -din pricina florilor aflate in balans precar- catre intrarea in scara, verific din reflex geanta. Nu aveam geanta mea normala, ci una micutza, delicata, care sa se potriveasca bine cu rochita de jerse si cu cizmulitele inalte si bocanitoare cumparate special pentru revedere. Insa din nefericire n-o mai aveam nici pe asta acum. Cheile mele!
Tot din reflex fac doi pasi in directia in care plecase masina cu tot cu geanta mea, dar nici o sansa sa o mai prind din urma: tocmai facuse coltul si nu se mai vedea. Si… eu ce fac?? Nici macar in scara nu pot intra, ca e interfon, iar cheile sunt in geanta. S-o sun! Telefonul tot in geanta. Sa sun la vecini mi-e jena, ca e 1 noaptea. Si oricum nu rezolva decat intratul in scara, dar acasa cum ajung? (Pisica inca n-a invatat sa descuie usa.) Deci imi ramin doua optiuni, ma gandeam eu lasandu-ma cand pe un picior, cand pe celalalt, in cizmele devenite putin incomode dupa o zi intreaga in ele. Ramasesem in acelasi loc unde eram cand inchisesem portbagajul, adica la vreo 5 metri de intrarea in bloc, in mijlocul aleii. Optiunile, zic. Ori ma duc pe jos pina la ai mei – drum de 15 minute, la 1 noaptea, pe tocuri, frig, in rochie, cu o sacosa si doua buchete (imense!!) de flori… – si dorm acolo, ori dau de Geo cumva, si-i zic sa se intoarca. Dar de Geo cum sa dau? Simplu, trebuie sa gasesc pe cineva cu un telefon, si-o sun.
Teoretic, simplu. Practic, la 1 noaptea nu trecea nimeni pe linga blocul meu. Am stat inca doua minute in acelasi loc – nici tipenie de om. Bun, re-evaluez situatia: ori stau aici pina maine dimineata ori ies pe strada si caut o fiinta umana, in directia statiei de taxiuri. Daca nu dau de nici un om pina la taxiuri, acolo sigur e cineva. E cam departe, insa, statia de taxiuri, si florile ma incurca, asa ca ma duc pina la intrarea in scara si le las pe banca. Si-asa nu trece nimeni pe aici! Inca mai am sacosa. Pe-aia nu pot s-o las, ca am aparatul si pozele acolo, asa ca o iau cu mine.
Ies pe strada, la vreo 50 de metri se vede o tanti. Mergand pe mijlocul strazii, ca oricum nu venea nici o masina. Merg repede s-o prind din urma, si am senzatia ca trezesc tot cartierul cu bocanitul tocurilor pe asfalt. Vazand ca tot n-o ajung, o iau la fuga boca-boca-boca-boca si strig dupa ea. Imi inchipui cum ar fi sa se intoarca, sa ma vada si s-o ia si ea la fuga, dar nu, femeia se opreste si ma asteapta. O intreb daca are un telefon mobil. Ma cantareste un pic, dar cum se pare ca n-am mutra de violator sau jefuitor, imi raspunde. N-are. Ii explic si care era poanta. Ii pare rau, dar tot n-are. Pare sa spuna adevarul, asa ca nu mai insist. Asta e… Mai merg… Mai tremur… Si tot bocanind si tremurand ma uit ce naibii atirna asa greu in sacosa aia! Sticla de Garrone. Hm….. Am o idee…
Prima masina care apare, ii fac cu mina sa opreasca. Era un taxi. Ii ofer soferului un tirg pe care nu-l poate refuza. Nu vrea o sticla de Garrone ca sa-mi imprumute telefonul sa sun pe cineva? Il pun si pe el la curent cu intimplarea intimplata. Iau telefonul lui, smecher cu tastatura digitala, si cum din pricina unghiilor si tremuratului nu pot forma, i-l dau inapoi si-l pun sa formeze. (noroc ca stiu numarul pe dinafara, remarca el. adevarat noroc, gandesc eu…)
Stiu ca eu povestesc cu amanuntul, dar trecusera doar 5-6 minute de cand plecase Geo cu masina. Inca nu putea sa fi ajuns acasa. Ceea ce inseamna ca Geo era inca la volan. Si cum Geo la volan nu e compatibila cu Geo la telefon… sunam degeaba. Si am mai sunat o data. Si inca o data. Intre timp ma urcasem in taxi, ca muream de frig. Si dupa vreo 4-5 apeluri m-am hotarit ca norocul m-a parasit si ca noaptea aia voi dormi pe strazi. 
Totusi, zic, sa incerc altceva… Ideile salvatoare nu inceteaza sa apara: m-am sunat pe mine. Poate ca daca aude ceva strain sunand in masina isi da seama ca geanta mea e pe acolo. Nici asa n-am avut noroc. Mi-am adus aminte ca mi-a furat soneria, si ca ambele telefoane suna la fel, asa ca poate isi inchipuie ca tot al ei suna… Pina la urma trebuie sa raspunda insa, nu? Chiar daca are radio-ul tare, la un moment dat se da jos din masina si aude ca sun ca disperata. Deci, inca un apel catre Geo, tot nimic. Ce e de facut? Deja eram de vreo 5 minute in taxiul omului.
Pai… acum ca aveam un telefon, mai exista o solutie: ii sun pe ai mei, si-i pun sa vina sa ma ia cu masina, sa dorm la ei, si dau eu maine de Geo care, probabil si-a lasat telefonul in portbagaj sau pe undeva, de nu raspunde deloc. – Nu o banuiam degeaba, aveam motive, mai devreme isi pusese camera de filmat in portbagaj, uitase, si se intorsese la liceu s-o caute ca era convinsa ca a lasat-o acolo. Deci se putea la fel si cu telefonul, nu? – Bun, renunt s-o mai sun pe Geo, noul plan, ii sun pe ai mei. Abia incepusem sa ma obisnuiesc cu tastatura telefonului taximetristului.
Cand sa dau apel, incepe sa sune telefonul. Yeeeeey! Mi-a revenit norocul, am recunoscut numarul lui Geo. Am raspuns. Acum a vazut geanta mea in masina. Vine sa mi-o aduca. Sa cobor in fata blocului. Pai… de unde sa cobor, ca-s jos, n-am avut chei sa intru… Dar sa nu-si faca griji, o sa fiu in fata blocului, numai sa vina. I-am dat omului telefonul inapoi, i-am multumit, si m-a dus si cei 50 de metri inapoi pina in fata blocului ca sa nu mai bocan eu cu cizmele pe trotuar.
Intre timp, uitasem sa zic, pe strada n-a mai trecut decat un taxi grabit. Bine ca n-am stat sa astept in fata blocului sa treaca cineva… Cobor deci din taxi, si asteptand eu, cu sacosa in mina (mai usoara fara sticla de garrone), masinuta verde sa se intoarca cu cheile mele, m-am dus sa iau florile de pe banca. Ma si gandeam ce naibii fac cu doua buchete? Erau frumoase, ce-i drept, dar doua la fel… S-a rezolvat problema simplu: cand am ajuns la banca, ia-le de unde nu-s! Le-am cautat si-n spatele bancii, si in jur, ma gandeam ca poate le-a dat vintul jos… Nimic. Nu stiu cum au disparut, daca nu trecuse nimeni pe strada, dar e clar ca nu mai erau acolo. A venit si Geo, fix la timp, ca incepusem sa tremur serios, si am ajuns in sfarsit acasa. Pixica ma intampina somnoroasa. Noroc ca nu m-a auzit de cand eram jos, cum se intimpla de obicei, ca mieuna de trezea vecinii.
Mi-am scos telefonul. Aveam doua apeluri pierdute. Unul era de la Umf, care ajunsese in Dubai si ma suna sa-mi spuna ca a aterizat ok. Al doilea era necunoscut, – cine ma suna la ora aia?! - si mi-a luat cateva secunde sa-mi dau seama ca trebuie sa fie numarul taximetristului, doar m-am sunat singura! Cap sec!
PS: Si dupa toate astea, stiti care-i marele meu regret din seara asta? Ca cine stie ce dobitoc s-a intors de la crasma pilit la 1 jumate noaptea si in loc sa ajunga acasa si sa-si ia cozi de matura de la nevasta care-l astepta, i-a dat frumusete de buchet de flori gasite pe banca si “s-a scos”. Ba parca aud si conversatia. Ea, surprinsa de gest, dosind maturoiul, zambeste dulce dar putin nelamurita: “Si… cu al doilea ce e?” – El, nonsalant si superior: “Am luat unul si pentru ma-ta.”
