Atlasul de zoologie

24 Mai 2013

Eram mica, pe la vreo 3 ani, cand cel mai bun prieten al meu din copilarie s-a mutat la mine in bloc. La acelasi etaj. Si pana sa intram la scoala, pe langa alergat, tipat, sarit, si alte jocuri minunate specifice varstei, aveam o pasiune pentru atlasul lui zoologic. Nu doar eu, dar amandoi, cand trebuia sa stam in casa – ori ca ploua, ori ca era tarziu, ori ca mamele noastre aveau chef sa-si bea cafeaua, nu sa-si plimbe plozii – petreceam ore intregi privind la animalele preistorice sau exotice din acel atlas al lui Mihai.  (Asta, pentru cei care n-au copii, am s-o traduc ca o mana cereasca: sa stea prichindeii cuminti cateva ore cand nu dorm, e aproape o minune.)

Atlasul era uimitor – descopeream dinozauri – pteranodoni uriasi care zburau cu aripi fara pene si ciocuri cu dinti, diplodoci greoi cu picioarele cat turnurile de apa, triceratopsi cu armura pe cap – si tot felul de alte animale preistorice care le-au urmat. Nu mai tin minte daca ajungea atlasul si la animalele din zilele noastre, dar sigur nu erau asa de interesante ca cele de acum cateva milioane de ani. Imi amintesc bine doar coperta si primele foi, cele cu dinozaurii, care m-au fascinat atunci. Poate, poate, si vreo echidna, girafa, sau vreun ornitorinc, fiindca atrag atentia, dar la dinozauri cred ca pot inca sa spun in ce colt zbura pteranodonul si unde pe pagina era brontozaurul. 🙂

246326288-4957347-700_700

Deci atlasul zoologic era un fel de cartea sfanta a copilariei mele, la care nici nu aveam acces atat de des, si mereu cu „aveti grija cum dati paginile, nu cumva sa-l rupeti!”. Poate ca si de acolo se trage grija mea pentru carti…? Important e ca mi-a ramas in memorie ca ceva super grozav, iar peste ani mi-a rasarit in minte ideea ca as putea avea si eu unul. Ha! Ce chestie, sa am atlasul meu! Banuiesc ca n-ar mai fi aceeasi fascinatie de la 3-4 ani, dar oricum, tot ar fi interesat.

Nu stiu nici acum ce atlas era ala, ce editura, ce autori. Poate ca as putea afla, dar oricum, din cand in cand arunc un ochi pe internet, pe site-uri de edituri, in cautarea unuia nou si interesant. E greu sa-ti dai seama pe net, mai ales ca n-au exemple din interiorul cartii, daca e ce caut eu sau nu. Dar eu tot caut. E ca un fel de reactie conditionata – stiti filmul ala, teoria conspiratiei, cu Julia Roberts si Mel Gibson, in care el tot simtea nevoia sa cumpere Catcher in the Rye? asa si eu, caut atlasul zoologic. Uneori gresesc, si caut si din alea geografice. Candva mi-am luat si unul istoric, mic si ieftin, cam idiot, numai si numai fiindca ii zicea atlas si aveam banii in buzunar. N-am putut rezista tentatiei. – OK, recunosc, imi plac atlasele. 🙂

Azi, fiindca aici voiam sa ajung, m-am incruntat ca de obicei la mailurile care-mi invadeaza cutia virtuala. Astia de la elefant.ro trimit zilnic mail cu diverse reduceri si oferte. Site-ul e grozav, tot felul de reduceri la carti, mi-am tot luat carti de acolo de o vreme. Dar mailul lor zilnic incepe sa ma oboseasca. Totusi, azi, fiindca prezentau „cele mai bune idei pentru premiile scolare”, am inceput sa ma gandesc ce idee buna a avut ala de-a impamantenit cartile drept premii scolare si am intrat sa ma uit de atlas zoologic. 🙂

Am trecut prin 5 pagini de atlase si am deschis vreo… minim 20, cred. Inca le am deschise in taburi, sa ma uit pe fiecare si sa ma gandesc pe care l-as alege, iar apoi sa aman decizia pana cand reusesc sa-l frunzaresc, sa vad daca merita. Dar dupa mai bine de 20 de pagini cu atlase zoo deschise, mi s-a oprit brusc privirea la „Anatomia Caprei – Atlas”. Asa de brusc incat n-am putut sa nu dau click. E prea specific, prea haios si prea singuratic, printre atlase rutiere, geografice, anatomice, botanice si zoologice.

anatomia-caprei---atlas_1_produs

Anatomia Caprei. Anatomia Caprae – Atlas. Coperta alba, cu un craniu de capra pe ea, sub titlu. Mai ca-ti vine s-o cumperi, numai ca sa o tii pe masuta, cand vin prieteni pe la tine sa ramana cu gura cascata. Ziceti ca n-ar fi o lectura superba de tinut in sala de asteptare de la dentist, de exemplu. 🙂

Iar apoi mi-au scapat ochii mai jos. Cine a cumparat Anatomia Caprei a mai cumparat…. „Misterele templierilor”, „Vocile”, „Noi mesaje de la Univers”, „Ghid practic pentru educarea pisicilor”, ” O privire din interior asupra OZN-urilor”.

Aaa… va face asa o impresie ca… e o lucrare pentru oameni mai aparte? Auziti… ce om cu scaun la cap ar putea crede ca se educa pisicile?! 😛

furtuna, intr-o zi de lucru

23 Mai 2013

Drum spre serviciu. Petece de cer cu unghiuri drepte, din autobuz, din bucataria de la serviciu. Dungi de ‘afara’ sau ‘departe’, printre jaluzele. Albastru, alb. Frumos, linistit, uneori monoton.

Schimbare, energie. Nori vii, rostogoliti, in culori de nisip ud si metal. Apa siroind pe geam. Sunet constant, lumini, ploaie. Solemn, sufocant, de admirat, uneori putin infricosator.

Soare pe margini, patura blanda de nori, curgand. Lumina, verde intens, ferestre deschise. Gri deschis, mai deschis, alb, fara jaluzele. Rasaritul luminii. Inaltator, viu, mereu emotionant.

entrepreneurship zgzgzgzaaaa!!!

20 Martie 2013

Ce sunt antreprenorii? Pirati francezi care vand fildes. De ce? Pentru ca nu-mi place cuvantul. Si pentru ca… Trebuie sa va spun toata povestea ca sa intelegeti. 🙂

Incepe de la Amanda Palmer. Stiti pasiunea mea pentru Amanda Palmer si muzica ei (in ordinea asta)? Daca ma cunoasteti probabil ca da. Daca nu, ei bine, imi place Amanda Palmer. E grozava, putin nebuna si foarte haioasa. In plus, admir legatura foarte stransa pe care o are cu fanii si felul in care ofera totul – de la muzica ei gratis sau platesti cat crezi, la toata viata ei personala, arta, idei, probleme, pe care le discuta si impartaseste cu multimea de oameni care o iubesc. Pe langa asta, imi place si muzica ei. 😀 Da, chiar imi place. Punk cabaret. Mai ales live. ❤

Revenind la sirul si-asa alambicat al gandurilor, pornim de la Amanda Palmer, sau discursul ei la TED. (Daca nu stiti ce e TED, cautati pe net, ca fac prea multe paranteze. TED rocks!).

Am vrut sa i-l arat mamei, fiindca imi place ce spune acolo. Doar ca, desi nivelul de engleza al mamei e bunicel, nu e suficient pentru a asculta un discurs rapid, asa ca ar avea nevoie de titrare. In romana. Asa ca am vrut sa intru sa fac titrarea la discursul asta de 12 minute. Oare se poate? Se poate sa ma inscriu voluntar sa traduc discursuri de la TED. M-am inscris.

O singura problema: la videoclipul asta deja e cineva inscris. Sunt traduse fix 3 cuvinte. Dar odata alocat cuiva, trebuie sa treaca 30 de zile pana se poate realoca, daca cineva-ul nu-l traduce. Asa ca mi-am facut nervi, dar degeaba. Am tradus pentru mine – mi-a luat vreo cateva ore – si acum astept sa treaca 30 de zile (mai sunt vreo 15), numai ca sa vad daca termina cineva traducerea sau ma inscriu eu. (tineti-mi pumnii!)

Intre timp, as putea sa traduc alte clipuri, ma gandesc. Doar ca nu am aceeasi pasiune. 🙂 Asa ca am zis ca, in loc sa aleg la intamplare, sa il caut pe unul pe care l-am vazut ieri distribuit pe facebook. L-am gasit, iar cuvintele cu care incepe sunt: „i want to talk about social innovation and social entrepreneurship”. Am deschis ochii larg. Inteleg cuvintele, in sensul ca le pot traduce in romana, dar ce naiba inseamna de fapt? 🙂

entrepreneurship.

Ok, entrepreneur inseamna antreprenor. Ce e ala antreprenor? Am cautat in dictionar. E un detinator de antrepriza. ce e antrepriza? 😛 😀

deja devine plictisitor, nu-i asa? deci va zic ce ar putea sa insemne daca aveti chef de un zambet – ori e bucata de perete dintre prize (si atunci, la cate prize am eu acasa, am la fel de multe antreprize, deci sunt multi-antreprenor!!!), ori e bucata de timp ante-repriza, adica atunci cand vezi publicitate inainte de repriza a doua din meciul de fotbal, inseamna ca ant-repriza aia a adus bani buni televiziunii care difuzeaza meciul. deci aia antreprenori! 😛

Totusi parca nu merge. Asta e un fel de traducere a cuvantului din romana. De la inceput, deci, din engleza.

en-tre-pre-neur-ship

Hmmm… deci e o corabie (ship). O corabie care se numeste Entre-Preneur. Asta e nume frantuzesc – cine mai are nume frantuzesc? Primul care-mi vine in minte e Cote D’Ivoire. Deci corabia asta vinde fildes (ivoire). Iar fildesul e marfa de contrabanda, deci nu poate sa fie decat o corabie de pirati, contrabandisti. Sa nu mai vorbim ca numele corabiei asteia tot la hoti ne duce cu gandul [entre = intre;  preneur (de la verbul prendre din franceza) = taker (in engleza) = unu’ care puna mana si ia (in romana nu are echivalent, oricat de traducator ma simt eu, ok?)].

Deci sa zicem ca e o corabie frantuzeasca, se numeste „Intre-Hoti”, si vinde fildes. E clar, nu? Entre-Preneur-Ship.

entre-preneur-ship

Entre-Preneur-Ship

Ce cuvinte, dom’le! De ce sa folosesti cuvinte de-astea pe care nu le intelege lumea? Nu-mi place entrepreneurship. Iti mai si plimba limba un pic. Si totusi… ar trebui sa mai traduc ceva, ca sa nu zic ca m-am inscris degeaba ca traducator voluntar… Antreprenoriat social. Ce conteaza ce inseamna? Poate inteleg din restul discursului.

Cosmar de mitza

4 Decembrie 2012

Dupa amiaza de luni, lenesa si linistita, numai buna de facut siesta, daca esti o pisica de casa rotunda, bine hranita si rasfatata. Mai ales dupa un weekend ingrozitor si obositor, in care oamenii din casa au chemat alti oameni pe la ei, de parca nu era suficient sa-i suporti doar pe ei, mai trebuie acum sa ii tolerezi si pe restul vreme de doua zile. Si oamenii astia noi nici nu sunt antrenati cum trebuie – nu stiu ca n-au voie sa te mangaie decat cand vii tu si ceri asta, nu stiu sa-ti deschida usile, nu stiu sa pastreze distanta sau sa-ti dea de mancare. Nici ca le-ai cere, ca doar ai mandria ta de matza, dar asa, paregzampl, ca sa vedeti cat de needucati sunt.

Si nu era de ajuns ca au venit atatia oameni, dar au trebuit sa aduca si o miniatura terorista. Oamenii astia mici sunt infricosatori! Nu gulmesc, astia mananca orice! Daca ii lasi sa se apropie te trag de coada, de urechi, sau isi infig mainile in blana ta – nu mai scapi. Daca nu-i lasi sa se apropie, te urmaresc cu privirea si chiuie de cate ori te vad, de sa-ti sara inima din piept, nu alta! Iar aia care au ghetute te si alearga. Si am vazut ca ar manca pana si propriile degete, doar ca banuiesc ca nu le pot inghiti, asa legate de mana cum sunt. Uneori oamenii inalti le pun niste doape la gura, de frica sa nu-i inghita si pe ei. Ce sanse ar avea o pixica rotunda si pufoasa?

Tot weekendul a fost ratat. In loc de somn de frumusete a trebuit sa stau la panda, sa nu ajung pranz de bebelus. Noroc ca asta nu avea ghetute. Si nici cu oamenii inalti n-a fost mai simplu. A trebuit sa ma zbarlesc la ei si sa-i atentionez de o gramada de ori ca sa-mi respecte spatiul personal. Auzi, sa vii in casa mea si sa te asezi asa, pe unde vrei! Nici macar fotoliul meu n-a ramas liber. Fotoliul MEU! A trebuit sa stau sub masa, sau pe calorifer, ca sa ii pot supraveghea pe toti. Iar noaptea cineva dormea in camera mea de somn. A trebuit sa impart un pat cu doi oameni. Bine, unul dintre ei era omul meu favorit, si aveam alte locuri unde as fi putut dormi, dar eram mai in siguranta asa, in caz ca miniatura umana pornea la vanatoare. In mijlocul patului, intre doi oameni mari, sunt mai mari sanse sa-i manance pe ei decat pe mine.

Of, un weekend ingrozitor, cum ziceam. Nici n-am putut sa vanez caini pe geam, a trebuit sa imi fac siesta de duminica intr-o alta camera decat de obicei, si am avut atatea de supravegheat ca nici n-am mancat cum trebuie. Dar in sfarsit a venit luni. Au plecat toti oamenii, au ramas doar doi dintre cei obisnuiti. Ii cunosc si nu trebuie sa tin ochii pe ei asa de atent ca au invatat ce e de facut. In sfarsit pot sa ma odihnesc. Pe fotoliul meu.

trrrrrrrrrrrrrrrrrrr trrrrrrrrrrrrrrrrrrr ce bine e pe fotoliul meu…

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!  PERICOL!!! MINIATURI UMANE INVADEAZA CASAAAAA! O ARMATA DE OAMENI MICUTI M-AU LUAT PRIN SURPRINDERE! AJUTOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOR! IMI MANANCA URECHILE! SI COADAAAAAAAAAA! MIAAAAAUUUUUUU

HHHSSSSSSSSS!!!!!

HHHSSSSSSSSS!!!!!

Ah! ah! ce se intampla? Unde sunt?! Scuip si zgarii! Nu mi-e frica de voi! La ataaaac!

Nu e nici un om mic in jur… Au disparut toti? S-au ascuns dupa canapea? …..  Nu-i nimeni… sunt in siguranta? Hmm… cred ca am visat…

Ce cosmaruri imi dau oamenii astia!

[ Ieri dupa pranz, mi sa povestit, Pixica dormea cu burta ei pufoasa in sus, cu picioarele in aer. A inceput sa miorlaie in somn. Apoi a sarit ca un arc, spinarea incovoiata, scuipand, coada umflata, parul ridicat. A stat asa cateva secunde, cu o mutra speriata si ochii mari, negri. Apoi s-a „dezumflat”. A privit nedumerita in jur… S-a asezat la loc ca si cum nu se intamplase nimic si s-a culcat. Cosmaruri. ]

Carti

29 Noiembrie 2012

Stiti cum e cu cititul asta, sunt perioade cand citesti si… perioade cand ai o viata sociala plina. 🙂

Cand nu citesti e greu sa-ncepi, insa daca-ncepi cu o carte buna, apoi e si mai greu sa te opresti. Nu mai stiu cu ce-am inceput perioada asta de citit, dar tot tine de vreo 10-12 luni, si nu da semne ca s-ar termina. Ce-i drept, si acum tot o carte buna citesc – Cantec de gheata si foc. Bine, o carte e un fel de a spune. Asta e o saga lunga de 5 carti aparute si altele inca nescrise, si tot citesc la ea de…. hmmm… la inceputul toamnei, poate? De mai mult? La ei (in carte) sigur era sfarsit de vara, dar la mine nu mai stiu…

Si uneori am nevoie si de o pauza, ca atunci cand intru in lumea ghetii si focului, apoi chiar intru, si ma mai supar pe cate o desfasurare de evenimente, nu-mi pica bine cand se-ntampla ceva cu vreun personaj drag, sau ma plictisesc daca nu prea vad personajele de care-mi pasa vreme de 50-100 de pagini, asa ca mai am doua carti incepute. Dar voiam sa ajung la altceva.

Acum vreo doua-trei saptamani primesc un mail de la thebookdepository.co.uk ca au iarasi un maraton de 24ore/24carti-la-super-reduceri care-ncepea la pranz. Imi plac astia de la bookdepository ca trimit cartile gratis, ceea ce e un mare plus daca iti iei carti din alte tari, ca de obicei ajungi sa le platesti dublu cu transportul. Si au si reduceri. In fine, in doua ore cat mai era pana sa inceapa, am uitat complet de maratonul lor, iar cand mi-am amintit, a doua zi, erau ultimele 2 ore, iar cartile nu ma interesau. Dar cred ca ideea e sa te faca sa intri pe site, ca odata intrata imi amintesc ca voiam sa caut ceva, sau ma uit pe cele mai vandute, sau nu stiu cum ma-nvart, dar dau peste minim 2-3 carti pe care le vreau si fara de care nu pot trai mai mult de o luna.

Normal ca citeam deja la cartea a 4-a sau a 5-a din Cantec de gheata si foc, si pe langa asta mai aveam una de texte scurte, pentru cand vreau sa ma culc devreme in loc sa stau pan’ la 2-3 dimineata prinsa in carte. Dar cand am dat peste doua carti de povestiri scurte, fantastice, de-ale lui Neil Gaiman cu diverse reduceri, n-am putut rezista. Adica zau, mai e si transportul gratis… Si pe langa asta fantasticul lui Neil Gaiman e minunat. Am comandat si cartea viitoare, care inca n-a apucat sa fie publicata. Traiasca pre-order-ul. 🙂 Trebuie sa apara… Pan’ la urma am comandat 4 carti, 3 de gaiman si una despre care am citit pe un blog.

Partea cea mai grozava? Cartile vin separat, cate una – cate una, cat sa te bucuri de mai multe ori. 🙂

Prima a venit neanuntata, in loc sa primesc hartiuta sa ma duc s-o iau de la colete am primit telefon de la un vecin ca e un plic mare la avizier pentru mine – nu incapuse in casuta postala si il lasase tanti postarita pe undeva pe-acolo, ca l-oi gasi eu… Celelalte doua si mai haios, am primit doua hartiute, una pe numele mamei, una pe numele lui tata, fiecare aveau la posta cate doua scrisori voluminoase. M-am dus sa le iau eu, ca tot voiam sa intreb de coletele mele care nu mai ajungeau, si constat ca de fapt erau cartile mele, pe numele meu, numai ca, daca tot e magie, sa fie (uan din carti se numeste M is for Magic), in loc sa fie un tichet pentru mine sa le ridic erau doua pentru parintii mei. Si cat pe ce sa nici nu mi le dea tanti scarba de la scrisori recomandate, ca n-as locui la aceeasi adresa cu parintii mei. Ce legatura au parintii pan’ la urma? Cartile erau pe numele meu…

Acum o astept pe a 4-a. Cred ca abia maine iese de sub tipar. Pan’ la craciun trebuie sa ajunga – sa vedem in ce fel isi face aparitia. Daca se parasuteaza direct la mine-n brate cand ma duc sa-mi iau covrigi promit sa il sun pe Gaiman sa-i spun sa puna mai putin praf de stele in cartile lui. 😀