– din serialul ‘aventuri casnice si cotidiene’ va prezentam episodul de azi: Panica, unde e mapa cu acte? –
Eram, acum vreo doua saptamani, intr-o luni seara, printr-un market (hyper-, super-, mega-, ce mai conteaza?) cand ma suna tata, sa-i dau un numar de inregistrare de la un act pe care il rugasem sa-l ridice pentru mine. Pai… e in mapa, nu o am la mine, dar cum ajung acasa te sun si-ti spun. Si am ajuns acasa, am aruncat un ochi in jur dar cum nu se vedea mapa mi-am zis ca o fi la serviciu. Bine, putea fi si pe oricare dintre mobilele din casa, acoperita de alte hartii sau pungi de cadouri, sau perne, sau jucarii de pisica, sau haine… Era inainte de Craciun si toate erau alandala. Dar am concluzionat ca era la serviciu, si, cum eram in concediu si era seara, am asteptat pina a doua zi dimineata sa sun sa intreb colegii daca vad vreo mapa albastra la mine pe birou.
Ghinion. Nu era pe birou. Am banuit ca fac colegii glume cu mine, dar nu, chiar vorbeau serios, nu era pe birou. Ok, atunci… unde poate fi? Tot acasa, nu? Am avut nevoie de ea miercurea precedenta, deci a trecut aproape o saptamina de cand nu am mai vazut-o. Unde am pus-o? Unde am lasat-o? Sa fac o cautare serioasa si metodica. Pe birou, pe noptiera, pe biblioteca, pe etajere, pe sub etajere, pe scaun, pe fotoliu, pe cutia pisicii, pe cuier in hol, pe frigider, pe… dulap in bucatarie? Pe masina de spalat? In sertarul cu sosete. In sertarul lui umf cu sosete. In sifonier, in dulapul cu aspiratorul, pe balcon, pe dupa orice mobila unde ar fi putut cadea… nicaieri. Ok, trebuie sa fie la actele firmei. In mapa albastra erau acte, destul de importante, ale mele personale si ale firmei, deci poate am pus-o la actele de firma. Dupa o jumatate de ora pierduta cautand metodic in toate hartiile si mapele si pungile cu acte tot nu era.
Am inceput sa ma ingrijorez serios. Nu numai ca ce era in mapa erau acte si hartii necesare, dar nici macar nu stiu exact tot ce era inauntru, ca sa ma duc sa incerc sa le recuperez daca nu le mai gasesc. Deci trebuie sa le gasesc. Trebuie! Dar acasa clar nu e. Ce-as fi putut sa fac cu o mapa cu acte? Mai ales stiind ca sunt foarte atenta cu actele de obicei, deci nu se poate s-o fi lasat-o pur si simplu la magazin pe tejghea sau in autobuz – si mai linistitor era ca nu fusesem nici la magazin nici cu autobuzul, deci clar era exclus. Nu cumva… !!!!!!
Dupa episodul cu sosetele lui Umf pierdute pentru vecie, de care v-am povestit nu de mult, devine o posibilitate si asta. Nu cumva era in punga aia cu hartii de am aruncat-o ieri? Stiu ca in principiu nu avea ce cauta acolo, dar daca era dinainte, de cand am venit cu ea de la birou, si nu m-am uitat si am pus alte hartii peste ea si le-am dus la tomberon?! Sunat Umf de urgenta si anuntat ca s-ar putea sa fi aruncat actele. Panica generala. Ce facem? Cum Umf era in masina la momentul acela, l-am trimis la tomberon, sa vada daca e gol sau plin. Da, deja cautatul in gunoi devenise o posibilitate. Primesc raportul: e plin. Ok, stiu ca o sa sune ciudat, dar… poti sa te uiti de o punga de hartie rosie, mare, de la lee cooper, plina cu hartii, in tomberonul din dreapta? 😀 Imi si inchipui fatza pe care a facut-o. Imi trage o replica dramatic-romantic-tragi-comica: Asta nu mai facusem pentru tine pina acum – sa caut in gunoi! si inchide resemnat telefonul.
Intre timp sun la parinti. Parca fusesem si la ei in masina in miercurea aia cand stiu ca aveam mapa. Nu cumva era acolo? Nu. Ei, spre deosebire de noi, nu au tot felul de hartii in masina si ar fi observat-o usor. Hei! Nici noi nu avem atitea chestii in masina incat sa nu observam o mapa! Cum adica?! Ce se leaga de curatenia din masina noastra? A… dar… ia stai un pic. Sun inapoi la Umf. Raporteaza: s-a apropiat de tomberon, s-a straduit, dar miroase ingrozitor si a renuntat la actiune. Nu-i nimic, abort! Abort! Ia uite-te in masina noastra, printre hartiile care zac pe acolo, sau chiar prin portbagaj, pe sub scaune, peste tot. Se ascunde pe acolo? Si pe deasupra, mi-am adus aminte intre timp ca mapa nu avea cum sa fie in punga de hartie rosie, fiindca nu venisem cu ea de la serviciu, ci gasisem punga goala acasa si pusesem hartiile de aruncat in ea apoi. Deci a fost o idee nefericita sa-l trimit la tomberon. Dar macar stiu ca s-a straduit. 🙂
Ma suna inapoi. Nu e nici in masina. Esti sigur? Ai cautat si pe sub scaune? Si in spate? Si in portiere? Si in… Da! A cautata peste tot! Nu e! OK?! Okey 😦 Sa recapitulam… nu e pe birou, sub birou, pe noptiera, dupa pat, pe cuier. pe… asa, stiti voi, nu mai zic, nu e pe nicaieri pe acasa, nici la actele de firma, nu e in masina noastra, in masina alor mei, nu e la birou, nu e la ai mei acasa, nu e la gunoi… unde mai poate fi? Pai, am avut nevoie de ea cand am avut nevoie sa fac un imprumut, ca acolo aveam copia dupa cartea de munca, deci miercuri am luat-o de la ai mei. Cand? La prinz, sau dupa serviciu? Parca dupa. E important, ca daca am luat-o la prinz, am dus-o la birou si poate ca am scos din ea doar actele de care aveam nevoie. Daca am luat-o pe seara, m-am dus direct la banca si de acolo acasa. Aha! Daca am lasat-o la banca? De la banca am venit cu o mapa din aia de carton, cu diverse hartii in ea, dar de ce nu am bagat mapa aia in mapa albastra de plastic? Sunt doua motive – ori nu incapea, ori lasasem mapa la banca. Desi.. n-as fi uitat eu mapa cu acte pe un birou la o banca, nu? Totusi…
Ii sun pe ai mei din nou. Nu e mapa pe nicaieri asa ca cel mai probabil am lasa-o la banca miercuri. Cum banca e fix linga ei, i-am rugat sa se duca sa intrebe daca o aiurita si-a lasat o mapa albastra acolo cu o saptamina mai inainte.
Ok, asta e. Daca nu e nici acolo nu stiu unde poate fi. Ma duc sa hranesc pisica, fiindca n-are, sarmana, nici o vina, si miauna linga farfuria de mincare. Si in timp ce ii pun mincarea recapitulez: nu e prin casa, nu e la acte, nu e in masini, nu e la ai mei, nu e la birou, nu e la gunoi, mai ramine la banca… dar la actele personale am cautat? ca na, are acte personale in ea. Trebuie sa fi cautat. Nu se poate sa fi ravasit toata casa si sa nu fi cautat in locul unde chiar ar fi trebuit sa fie. Am cautat, nu?? Hmm…
Ati ghicit, nu-i asa? 😀
Nu cautasem. DUH! Era fix acolo unde ar fi trebuit sa fie, la actele personale. Chestia, evident, m-a surprins. Era pusa cu grija, in ordine, la locul ei, nu aruncata, nu uitata, nu pierduta, nu lasata pe undeva. Nu ma asteptam! Poate de-aia nici nu cautasem acolo. Cred ca deja ati observat ca nu-s un om ordonat de felul meu. Incerc, uneori imi si iese, cum a fost cazul si cu mapa cu acte. Dar pare-se ca mai rau incurc treburile cand brusc devin ordonata. 🙂
Actiuni de efectuat de urgenta in urma gasirii mapei cu acte: sunat parinti, sa nu se duca la banca sa intrebe de mape albastre, ca am gasit-o. Le-am dat si numarul de inregistrare al actului pe care il rugasem pe tata sa-l ridice pentru mine. Sunat Umf, sa-i spun ca panica a trecut, e oficial, sunt aiurita. Mapa era acasa, si, mai mult decat atit, culmea, mapa cu acte era pusa in sertarul cu acte! Cine s-ar fi gandit? 🙂
Vorbe si ganduri 