Posts Tagged ‘emirates’

prima zi in dubai

22 noiembrie 2008

N-am inceput eu prea bine calatoria, fiindca mi-am rupt o unghie la check-in, cand puneam bagajul pe banda, si am gasit pe cineva pe locul meu in avion, care nu vorbea decat turca, asa ca n-am avut cum sa-i zic ca e pe locul meu. Dar am uitat repede totul cand am vazut istanbulul noaptea, vasele de croaziera pline de luminite plutind pe linga mal, strazile, moscheele luminate, totul de la mica inaltime, fiindca aterizam pentru escala de o ora jumate.

A durat un pic pina sa primim tichetele de imbarcare, dar oricum nu aveam mare lucru de facut in aeroport. Am gasit un pic de net si l-am anuntat pe umf ca vin! pazea! Plecam de la ultima poarta, 223, asa ca am avut drum lung, dar a meritat, cand am urcat in 777-le de emirates, ditamai magaoaia, cu 7 locuri de-a latul si nu stiu cate de-a lungul, unde 4 ore au trecut imediat. Are televizoare individuale, pentru fiecare scaun, si filme noi, muzica buna, joculete, showuri tv, cam tot ce vrei sa vezi. Eu am renuntat sa ma joc, atunci cand mi-am dat seama ca sunt varza, si m-am resemnat sa vad un film. Un film jumate, de fapt, ca in 50 de minute cat mai ramasesera am dat drumul si la Prince Caspian, din narnia, dar n-am ajuns nici pina la jumate ca hop, a aterizat avionul, fix la timp, la 01:15.
Iar kilometri de plimbari pina la verificarea de pasapoarte, luat de viza, scanat de ochi – nu cred ca voiau sa imi dea prescriptie de ochelari noi, dar cine stie? sa vedem cand ma intorc daca ma asteapta cu unii deja facuti…- si in sfirsit recuperat de bagaj si intilnit umf care ma astepta de 2 ore.

Si a inceput ziua in dubai. Frumos, cu umf, flori si cadouri, cu plimbare cu masina prin peisaje care-mi erau familiare – nu mai mi se parea nimic ciudat ca vad macarale, ca sunt cladiri inalte peste tot, ca sunt 20 de km de la aeroport pina in partea asta de oras, totul era cunoscut. A urmat o baie fierbinte, putin somn (de la 4 la 14) si micul dejun in oras cu limonada cu menta – intre noi fie vorba, nectarul olimpian cred ca e singurul care se poate compara cu limonada cu menta, atit e de buna! -, mers la un film, aflat in ultimul moment de concertul Kylie Minogue si mers la el, apoi luat prinzul/cina dupa concert si intors acasa. Cum era 1 noaptea ne-am zis sa raminem acasa, lasam pe maine iesitul pe plaja.

A inceput bine vacanta mea in dubai. Va povestesc mai multe despre concert al’data. Oricum, nu m-au lasat cu camera foto, asa ca sa vedem ce poze au iesit facute cu mobilul. Probabil oribile, dar asta e… Cel putin am avut locuri in fata.

Sof, nu, inca n-am ajuns in ocean, te anunt eu cand ajung pe plaja 🙂