Sobolanul

Azi m-am intalnit cu un sobolan in fata usii de la apartament. E o intalnire foarte improbabila, nu doar pentru ca de aproape 20 de ani, de cand locuiesc aici, n-am vazut coada sau mustata de sobolan in zona, dar si pentru ca… stau la etajul 9 si banuiesc ca sobolanii nu iau liftul… Pe langa asta, nu avem ghena de gunoi pe scara, deci nici motiv de sobolani. Totusi… era aici, in fata usii.

Nu pot spune ca nu fusesem avertizata, fiindca pe la pranz m-a sunat mama, inca in stare de soc, sa-mi spuna ca l-a intalnit. In fata usii!

Cu o mare inspiratie de moment, mama a intrat la loc in casa, a incuiat usa si l-a lasat pe tata pe hol, sa se descurce cu animalul. Iar tata, in disperare de cauza si lipsa de alte posibilitati, l-a impins cu piciorul pe scari in jos. De unde am stat eu si-am cugetat ca sobolanul trebuie ca era batran, bolnav si tare trist, de a stat el sa il impinga tata… In plus, poate s-a si lovit, sarmanul.

Dar povestea asta imi era relatata prin telefon pe la ora pranzului, asa ca pe la 8 seara, cand am ajuns eu acasa, uitasem de sobolan. Asta pana sa ies din lift si sa-l vad.

Si daca credeti ca am tipat sau am intrat la loc in lift si am sunat dupa ajutor, nu imi vine sa cred ca ma gasiti asa slaba de inger. Asta mi se intampla doar daca-s fluturi de noapte, sau… sau… lacuste gigantice sau… alte insecte zburatoare si baraitoare. La sobolani… ei bine la sobolani nu!

I-am spus ‘salut’, foarte calma si politicoasa, si l-am privit cum urca treptele, spre etajul tehnic. Mi s-a parut cam abatut, sau oricum mai greoi decat ar trebui sa fie un sobolan, in opinia mea, desi nu-s prea experimentata-n sobolani. Mi-am amintit ca poate s-a lovit cand cu scarile, dar totusi se descurca destul de bine si am intrat in casa cu ideea de a gasi un mod de a-l prinde si a-l da afara din bloc. Sigur nu vrea nici el sa fie aici, la fel cum nu vrea nici populatia umana de pe scara.

N-am prea gasit nimic potrivit pentru o cutie-capcana in care sa capturez dihania si s-o eliberez in mediul ei mai mult sau mai putin natural, asa ca am abandonat ideea si am uitat din nou de sobolan, pana acum, la 1 noaptea, cand sa ma culc.

Am fost sa verific daca-i usa incuiata si mi-am amintit ca s-ar putea sa fie sobolanul pe hol. Si, ca o individa ciudata ce sunt, ideea nu ma speria, ci ma gandeam: ‘Oare… i-o fi foame micutului? Sa-i dau ceva de mancare…?’

Nu, nu i-am dat. Dar cum ziceam, mi-a trecut prin minte… Pana la urma, ce-i asa de ingrozitor la un sobolan? De ce e asa de hulit sarmanul animal? E si el un fel de suflet…

Da, eu sunt nebuna careia i-e mila de sobolani. Recunosc.

Anunțuri

1 Comment »

  1. 1
    Mariana Says:

    eu sunt a doua nebuna..imi pare rau ca am prins un soricel pe o placa de parchet momindu-l cu alune, branzica, parizer, dar si cu o portie speciala de lipici, si nu i-am dat drumul din capcana dupa ce coborasem deja cu el la ghena


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: