stiti cum se spune ca e mai bine sa fii prost?

Nu, nu e un articol despre cum proştii sunt mai fericiţi – deși cred ca sunt, serios! -, e doar o izbucnire a mea fiindcă ajung la un punct critic în ce privește „scriiturile” pe net. Nu era mai bine dacă nu știam eu să scriu? Sau măcar dacă nu îmi păsa… ooffff, dacă nu-mi păsa… Dar nu pot și pace! Mă zgârie pe creier fiecare „i-ti” și fiecare „bine a-ti venit”.

Am trecut peste YM-isme de genul „d” în loc de „de”, „c” în loc de „ce”, „p”, „k”, „dak”, pe astea le pot accepta fiindcă altfel n-aș putea să vorbesc cu frate-meu pe net. Deci prescurtări merg, ba chiar și eu scriu de multe ori „nush” în loc de „nu știu” fiindcă mă amuză. Accept și „io” și chiar și alaturări de cuvinte care ar trebui să fie separate. Deja la astea strâmb din nas, dar îmi aduc aminte că și eu îmi fac concesii singură scriind cu î în loc de â pur și simplu fiidcă așa vreau și atunci las pe alții să lipească unele cuvinte dacă le place lor. (a se observa că, făcând un efort aproape supraomenesc, in acest articol am scris cu â, deși sunt împotriva folosirii lui în alte cuvinte decât acolo unde se fac confuzii când scrii fără diacritice.)

Reușesc să mă abțin admirabil, după mult exercițiu, să nu zic nimic oamenilor care scriu (corect gramatical, dar total împotriva simțului meu… morfologic) „nici o” si „nici un” legate. Știu că n-au ei nici o vină, dacă așa e corect acum, așa e corect și ei respectă regula, numai că regula e proastă. Și dacă n-am acceptat în… mai mult de 15 ani, cred, regula cu â în loc de î în interiorul cuvintelor, apoi sigur n-am să mă simt vreodată apropiată de regula care unește „nici” cu o-ul sau un-ul de după el. De fapt, culmea e că în loc să simplifice regulile gramaticale, regula asta care întoarce gramatica la anii postbelici le complică. A se vedea articolul ăsta care arată când se scrie legat și când dezlegat.

Ok, am ajuns până aici, sunt un om perfect funțional și pot să fac față cu succes tuturor acestor încercări și torturi la care e supusa scrierea română, dar marea mea problemă abia acum vine: liniuțeleeeeee!!!! Mai am un pic și încep să urlu pe stradă. Nu mai știe nimeni când, unde și de ce să le pună. Ori sunt în plus, ori lipsesc, ori sunt puse total aiurea.

Dragilor, nu m-ai pot. M-ă stric și eu, k al’fel pocnesc. Și nu vorbesc aici numai d puștani kre nau învățat s-ă scrie, ci și de edituri și firme kre ar trebui s-ași angajeze drakului p unu care știe să scrie!!!!! Cum s-ăl fac pe kopilu de shkoală să scrie bine dak tui dai cărți pline de gresheli și i-l inviți la evenimente anunțate prin flyere în care din șapte cuvinte două-s pocite?  Of, uite că scrisei bine „două-s”.  Am ieșit din transă.

Ummm… aa… n-am scris eu mai sus! N-am fost eu! Nu recunosc nimic! Dacă insistați că eu am scris mă duc să mă spăl cu săpun pe… ăăăă… limbă? degete? taste?.  🙂

Să vă spun care-i problema mea de fapt? Am scris tot articolul ăsta ca să-mi vărs aici năduful, să pot rezista tentației de a da un mail catre o firmă de farmaceutice de la care tocmai am primit un e-mail de întâmpinare care suna așa:

Pentru ajutor in oricare din serviciile noastre online, trimite-ti un e-mail proprietarului magazinului: @

Nu că ar fi ăsta singurul mail primit vreodata cu greșeli gramaticale, nuuuuu, nici pe departe, doar că am ajuns eu la limităăăăăă!

Și era cât pe ce să le răspund și să le explic de-a fir a păr cum să facă și ce cărți să studieze pentru a fi în stare să scrie corect măcar cele 3 rânduri din mailul de întâmpinare a noilor clienți, doar că n-are rost, zău! Sunt farmaciști. Cum ar fi să mai știe să și scrie! Și-apoi… eu sunt programator, ce mama naibii mă freacă pe mine limba română? A? Păi ia să-mi văd eu de limbajele mele de programare și să las oamenii-n pace să-și bage cratimele unde le place lor. Adânc!

Anunțuri

5 Comments »

  1. 1
    Lidia Says:

    Superb! Am scris multe rânduri şi tot atâtea am şters. Mă bucur că nu-s singura care gândeşte în acest fel. Ai un susţinător!
    Limbă română, nu vei pieri 🙂

  2. 2
    vacitim Says:

    Iar eu completez: daca au probleme cu adancimea le sugerez sa mearga pentru ajutor la farmacia care ti-a scris tie :d

    Nu fii trista, nici nervoasa, asai cu cei cari nu stie sa scri bine in limba romaneasca :))))

    Revenind, e o drama si e una mare de tot. In conditiile de fata, daca se continua asa, o sa ne uitam limba in cativa ani. 😦

    • 3
      teribilisimo Says:

      O daaaaa! Uitasem iiii-ii! Ah, da, si asta ma omoara! Numarul de i de la sfarsit de cuvinte. Parca i-ar lua manunchi si i-ar arunca in fraza – unul in minus aci, unul in plus colea, las’ ca se compenseaza. Pe ansamblu sa fie aproape de numarul corect, ca merge. 😛

      • 4
        vacitim Says:

        Bunicul in zilele lui de negustorie avea un obicei care pe mine, copil fiind, ma amuza teribil: cand era de pus in dublu masura de grau sau de porumb curatat, tot timpul incerca, fie cu mana, fie cu o scandura de lemn dreapta sa niveleze continutul dublului ca sa nu puna mai mult decat era cazul :p

        Si cand lua, cand punea, timp de vreo 5 minute, pana i se parea lui ca arata cum isi dorea, pana era multumit.

        Dupa cum scriai si tu mai sus, exact asa fac unii cu i-urile de la sfarstiul cuvintelor. Can ii iau, cand ii pun, per total sa iasa la numar…la masura :)))

  3. […] Theodoraky, Amintiri din trecutul negustoresc…,Bucuresti, Editura Domino, 2003, pp. […]


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: