Înfiorătoarea creatură

În numele blogului, cu o dedicație și un curaj lipsite de orice gînd pentru propria siguranță am lăsat la o parte toate precauțiile și am pornit la vînătoare. Vînam o poză cu creatura, ceva la fel de rar și greu de obținut ca pozele cu Yeti și monstrul din Loch Ness, dar mult mai periculos. 

Vechile legende spun că bîntuie scările de bloc în zilele ploioase, așa că acolo am început căutările. Știam că există șansa ca, dacă întîlneam Stafia Galbenă, să ramînă în urma mea doar aparatul foto, dar mizam pe norocul începătorului – o forță de luat în seamă care-mi venea în ajutor. Oricum, pentru siguranță, am lăsat bilet pe frigider cu scările de bloc în care urma să caut Stafia, instrucțiuni pentru pozele care vor fi găsite pe aparatul meu și un testament minuțios întocmit care includea și parola blogului și o notă întru amintirea cititorilor că laptele din frigider expiră sîmbătă, apoi am pornit…

Sper să nu vă răpesc din suspansul povestirii, dar puteți răsufla ușurați, vă anunț că încă trăiesc! Da, știu că vă făceați griji, de-aia am vrut să vă asigur că sunt bine. Puțin zguduită psihic totuși, fiindcă, da, cum sigur bănuiați, am fost foarte aproape de a avea o întîlnire surprinzătoare (deși intenționată) cu înfiorătoarea creatură.

Cu pasul ușor și cu inima-n dinți am intrat in a 23-a scară de bloc pe care o investigam în acea seară. Degetul îmi înțepenise pe butonul declanșator al aparatului și încercam să camuflez sunetul picăturilor de ploaie care se scurgeau de pe umbrelă, pentru a ma ascunde în penumbră și a studia interiorul fără să mă dau de gol. Nu părea să fie nimeni înăuntru, așa că mi-am dezmorțit aparatul făcînd cîteva poze artistice cutiilor poștale și ușii de la lift, o mai veche pasiune a mea, și chiar cînd mă pregăteam să plec am auzit un zgomot.

Inima (care nu mai era între dinți acum, ci coborîse la locul ei în partea central-stîngă a pieptului) mi-a căzut de-a dreptul in stomac. Cînd ușa liftului s-a deschis larg cu un puternic zgomot de metal lovit cu piciorul am deschis instinctiv umbrela, pentru protecție. Știam că rapiditatea creaturii este bine cunoscută și îndelung povestită, și se spune că dacă o vezi nu mai ai timp să faci nimic altceva, așa că singura mea șansă era să acționez chiar înainte de a-mi apărea în cîmpul vizual. Ocupate fiind, mîinile mele au scăpat aparatul, care s-a proptit exact în ușa liftului de unde a ieșit o bandă de pigmei urbani, cu șepci și ghiozdane, care s-au rostogolit spre ieșire.

Cînd am reușit să respir din nou, dîndu-mi seama că încă trăiesc și că Stafia Galbenă nu apăruse, am realizat şi că uşa de la lift se închisese de mult cu aparatul meu înăuntru, exact în timp ce liftul se punea în mişcare. M-am aruncat eroic, în stil marypoppinsian, cu umbrela în mînă, să apuc mînerul ușii, dar simțurile mele încă erau cutremurate de ceea ce crezusem a fi o întîlnire de gradul 3 și coordonarea îmi era, desigur, afectată, așa că n-am reușit decît sa mă preling subtil pe lîngă zid, pînă la o confortabilă poziție orizontală, în timp ce umbrela a nimerit cu vîrful în cutia de scrisori a asociației de proprietari.

Liftul s-a oprit la primul etaj, a coborît înapoi, și atît. N-a ieșit nimeni. Am așteptat, privind de pe podea, să văd ce se mai întîmplă, dar nu s-a mai întîmplat nimic. Mă așteptam, conform tradiției genului si scenariilor ieftine, pentru rîsete generale, ori sa-mi cadă cutia de scrisori în cap, ori să iasă cineva din lift și să se împiedice de mine. Poate am greșit filmul? Poate totuși sunt într-un thriller? Atunci e bine că mi-am făcut testamentul, dar poate ar fi fost o idee să nu trec mențiunea cu laptele în el, ca să nu pară o glumă proastă.

M-am adunat încet-încet spre poziția bipedă și am deschis cu grija și precauție ușa liftului. Acolo era în continuare aparatul meu, cu blitzul ridicat, iar imaginea de pe ecran era… înfiorătoare!!!

Pentru a scuti cititorii slabi de inimă o să o ascund vederii neintenționate. Dacă vreți să vedeți înfricoșătoarea Stafie Galbenă, dacă aveți curajul și stăpînirea de sine să faceți față acestei poze, dați click pe „Read More…” pentru că urmează poza unicat cu creatura serilor ploioase !!!

Stafia Galbena

Creatura serilor ploioase, înfiorătoarea și înfricoșătoarea Stafie Galbenă !!!

Anunțuri

5 Comments »

  1. 1
    baba Says:

    cine e asta?

    • 2
      teribilisimo Says:

      😀 🙂 😀 🙂 😀
      nu m-am gandit ca ma citesc si oameni care nu ma cunosc 😀

      asta-s eu 🙂 eu, adica eu posesoarea blogului si autoarea articolului, care e scris, evident, la misto, doar ca sa introduca poza cu mine in pelerina de ploaie incercand sa par fioroasa si esuand lamentabil 😀

  2. 3
    danutza Says:

    mwhahahahaha, ce am ras cand am vazut poza

    nota de subsol de bloc pe ploaie: si cutiile postale … unde’s ?

  3. 5
    baba Says:

    oamenii care nu te cunosc, te cunosc prin tine.ei, ce zici,e o cheste filozofica ce-am zis?
    stiam eu!


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: