Gropițe

Mă macină o întrebare esențiala. De ce sunt gropițele drăguțe?

De când eram mica știam că gropițele sunt drăguțe, de la mamaie si mai ales de la mama care mă chema „să mă pupe pe gropițe”, dar fiindcă nu eram așa precoce in materie de șantaj sentimental, nu m-am prins decât foarte târziu că m-aș putea folosi de ele și de un zîmbet larg ca să primesc ceea ce voiam.  Însă am fost ciupită de obraz de o gramadă de rude enervante care comentau „ce gropițe drăguțe are asta mică”, încât să rămîn cu ferma convingere că gropițele sunt o chestie care nu trebuie subliniată în preajma rudelor în etate. Pe masură ce creșteam s-a dus  ciupitul de obraji, deci am uitat de gropițe. Dar recent s-a întîmplat ca cineva (altcineva decât mama, care încă face asta, dar fiind mama n-o pun la socoteală) „să mă pupe pe gropițe”, ceea ce mi s-a parut simpatic foc, apropo, fiindcă m-a facut să mă simt ca și cum aș avea 4 ani și aș fi răsfațată. 😀

Azi mi-am adus aminte de gropițe si am decis sa mi le analizez. Si fiindcă am laptop cu „reflective screen”, adică ecran in care mă pot oglindi, am pus un fundal negru si i-am zâmbit calculatorului vreme de un minut întreg, ca să-mi dau seama ce e așa drăguț la niste gropițe. Pîna au inceput să mă doara obrajii. Apoi l-am intrebat pe umf daca el știa ca am gropițe și dacă-i plac gropițele mele sau gropițele în general. Si ca sa-i fie imaginea proaspătă in minte, mi-am deschis webcam-ul ca sa îi arăt gropițele mele. Si lui i se par gropițele dragute. Si ale mele, desigur. Ar fi trebuit să spună mai ales ale mele, dar îl iert de data asta… Însa tot nu mi-e clar de ce-s gropițele drăguțe…

Așa că am apelat la Cel-care-în-imensitatea-sa-le-știe-pe-toate – nu, nu mă refer la vreo versiune de zeu atotcunoscător, ci la măria sa internetul. Aveam nevoie de răspuns la întrebarea mea complet tembelă, așa că pe cine să întreb decât pe domnul internet? [apropo, click aici! – „the internet – providing instant answers to your useless questions”] Si l-am intrebat „Why are dimples cute?” Mi-a raspuns scurt: „They just are. Like freckles.”

Acum am altă întrebare esențială… Dacă tot sunt drăguți pistruii, eu de-ăia am? Si dacă nu (înclin să cred că n-am, că nu mi-a zis nimeni de ei pîna acum, si nici nu i-am remarcat în vreo oglindă), cum fac să-i capat? 😀 Fiindcă tot zeul internet prin profetul său google mi-a aratat ca gropițele pot fi făcute și artificial, dacă genetic nu le-ai primit (dă vina pe părinți!):

”]masina-de-facut-gropite
Deci… pistruii acum… hmmmm… păi… „de ce sunt pistruii drăguți?”. Văzând că nu scapă de mine în felul ăsta, google a găsit o metoda mai bună. Mi-a răspuns cu o altă întrebare: „De ce sunt veverițele drăguțe?”

Mda. Acum e clar. Înțeleg. Avea dreptate. „They just are!” (Sunt pur și simplu!) Deci… să fac un act de caritate atunci: de-acum zîmbesc mai des și las lumea să se bucure de gropițele mele. 😛

Anunțuri

2 Comments »

  1. 1
    Mihai Says:

    Pistruii sunt noile gropițe 🙂

  2. 2
    teribilisimo Says:

    …și pe deasupra nu te dor nici obrajii dacă vrei să-i arăți mai mult timp, cum se întîmplă la gropițe…


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: