Aș încerca și nu-ndrăznesc…

V-aș invita la o cafea, să povestim din amintiri, dar n-am curajul și nici cred c-ați accepta, așa că scriu.

Am să trimit scrisoarea asta? Nu cred, așa că prind curaj, m-avânt, și pot să scriu tot ce-am de gând.

Dar ce-am de gând? Mi-e gândul gol, plecat acum să dea ocol pădurilor de-argint. Și credeți că s-ar mânia Coșbuc sau Eminescu de-ar afla că-i fur în cel mai simplu fel? Și oare Minulescu-ar protesta de m-ar citi și ar vedea că scriu ca el?

Într-un moment de nebunie – nu ca acum, într-un acces de poezie – am scris ceva. După mulți ani în care am tăcut, am scris ceva și mi-a plăcut… cum m-am simțit, și m-am gândit că poate-ați vrea să citiți nebunia mea.

Și știu ce vreau – nu vreau decât să știți că sunt și că exist. Să știți de existența mea si s-acceptați

                                                             o invitație la o cafea.

 

Mda, asta era invitația la cafea pe care i-o adresam profesoarei de română prin 2001 cred… Ce voiam? Păi cred ca tocmai aia voiam, să vadă că scriu, că pot, că deși eram pierdută printre matematici, tot literatura îmi rămăsese în suflet. Mă jucam cu stiluri de scris, ca și în precendentul poem, cu ritmuri, cu versificații, încercam să scriu ca poeții pe care-i plăceam, să văd dacă pot. De fapt nu atât încercam să scriu ca ei, ci așa puteam scrie fiindcă ritmul si versul lor căpătau ecou și se tot loveau de pereții capului meu până când ajungeam să și visez pe ritm de poezie.

Știu că „Plagiatul” nu e vreo minune a poeziei, iar „Invitația” de mai sus cu atât mai puțin, dar erau doar un început, și voiam indicații, sfaturi, sau poate voiam doar un pretext să mai trec pe la liceu și s-o văd pe profa de română.🙂 Ba nu, voiam un pretext să o invit la o cafea. :) Până la urmă am găsit un alt pretext, mult mai puțin literar, 8 ani mai târziu. Dar de data asta mi-a ieșit.😛

Mi-e dor de mine de atunci. Nu știu de ce m-am oprit la 3 poeme jumate. Poate ca n-am mai visat pe ritm de poezie. Poate că n-am mai avut timpi morți pe care să trebuiască să-i umplu, sau, mai plauzibil, am învățat să nu fac nimic. Mai am un poem, se numește „Sunet” și e ceva mai abstract, și mai am o bucățică de poezie neîncepută și neterminată, tot de-atunci. O să le scriu în articolul următor.

4 Comments »

  1. 1
    mami Says:

    Poate ca ar trebui sa mai recitesti poezie?
    Minulescu,Cosbuc,chiar si Eminescu ti-ar face zilele mai frumoase si visele mai frumoase si sufletul mai plin.
    Arghezi nu cred ca ar avea nimic impotriva sa-ti bucure putin serile.
    Incearca!
    Dormi cu Minulescu o noapte,sau cu Arghezi,crezi ca Florin ar fi putin gelos?

  2. 2
    teribilisimo Says:

    Da, cam asta ma gandeam si eu…
    Dar cum adica „chiar si eminescu” ? In primul rind eminescu! Si nu uita de putin topirceanu🙂
    Da, tot vreau sa ii iau iar de pe raft si n-o fac pentru ca zic ca vreau sa mi-i cumpar eu, nu sa-i tot iau pe-ai tai.🙂 Parca Minulescu era printre cartile de la jurnalul, nu? Deci ar trebui sa-l caut pe acasa. Poate diseara.

  3. 3
    mami Says:

    Minulescu, Cosbuc si da, Toparceanu sunt din punctul meu de vedere cei care pot sa-ti faca serile fumoase si linistie, sa-ti umple momentele de singuratate. Eminescu nu.Eminescu iti transmite starile lui asa de puternic asa de acut, ca numai seri linistite nu poti avea.Eminescu doare.

  4. 4
    teribilisimo Says:

    eminescu inaltza. eminescu da ritm viselor si aripi ideilor.🙂


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: