Palaria – proces decizional.

Azi am petrecut aproape 5 minute in fata oglinzii, imbracata, cu geaca pe mine, cu ghiozdanul cu laptop in spate, punandu-mi si dandu-mi jos palaria. Palaria e o palarie de fetru in stil masculin, parca un pic mai inalta decat cele pe care le purta tataie pe vremuri, dar similara, neagra cu dungulite foarte fine oblice. Am cumparat-o acum un an sau doi, fiindca mi-a placut, si de atunci sta in sifonier. N-am purtat-o, fiindca mi se pare putin… extravagant sa porti o palarie masculina. Dar imi place. O mai pun uneori prin casa, sa vad cum imi mai sta, si zambesc in oglinda.

Asa ca azi dimineata tocmai imi trageam o caciulita alba pe cap si voiam sa ies din casa, cand ma gandesc sa vad cum mi-ar sta cu palaria. Nu s-o iau afara, doar asa, sa ma uit in oglinda… Si o scot din sifonier, o pun pe cap, zambesc multumita ca nu-mi sta deloc rau, o dau jos si pun la loc caciulita. Uaaah, ce naspa imi sta acum caciulita! Nu se poate… Mai bine ies fara. Dar palaria imi statea bine, nu? Ia s-o mai pun o data. [o pun]

Da, imi sta bine, dar nu pot sa ies cu ea. E un pic cam aiurea… [o dau jos] Dar ploua usor afara, daca imi pun palaria as putea sa merg fara umbrela. Ei, as! Asta nu e motiv sa-mi pun palarie. [totusi, o pun] Si pe deasupra, am mai vazut fete cu palarii masculine. E acceptat acum. Daca nici acum cand merge n-o port, atunci cand? Bine, dar, ele mergeau intr-un pub, nu la serviciu, dimineata. [o dau jos]

Ma uit iar in oglinda… Parca totusi nu aratam asa rau cu palarie. [o pun la loc] Of, si totusi zici ca seman cu nea nelu’, ca si el poarta tot de-astea! [o dau jos] Hai ma, ce naibii, cine zice ca nu pot s-o port? Sunt doar eu si cu mine si eu zic ca pot! Clar?! [o pun, indesat si autoritar] Ma uit la mine in oglinda cu o privire ucigasa: daca o mai dai jos o data te bat! Mergi cu palarie la serviciu! Am hotarit! Ai palaria asta de doi ani si o tii in sifonier degeaba. Iti place, o porti!

Ma salut in oglinda, in stil Mitica, ridicand un pic de palarie, si ies, zambind discret pentru momentul umoristic pe care mi l-am oferit singura. Cred ca si pisica ar fi crezut ca e hilar, daca ar fi avut rabdare sa ma urmareasca…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: