Istoria scrisa de invinsi

Istoria e scrisa de invingatori. E o maxima folosita des pentru a explica de ce istoria nu e mereu corecta in relatarile ei. De ce mereu cei care reusesc sunt cei buni, cei civilizati, cei drepti. Ei bine azi schimbam conceptul. Invinsii vor spune povestea. Cat de obiectiv se poate…

Trebuie, deci, sa va povestesc o batalie eroica ce merita scrisa pentru a memora curajul (dus cam la extrem, as zice eu) unor sticksuri, dar si intentiile lor de o rautate declarata. S-a dus astazi de dimineata o lupta crincena intre mine si sticksurile de pe masa mea. Era un pachet inceput de vineri care ma astepta cu un rinjet pe buze: „pariu ca nu te abtii si te-apuci sa ne rontzai?”

Ziceti voi, asta nu e o provocare? Se aranjasera frumos, le lucea sarea pe ele, si ma imbiau, stiind ca voi ceda la un moment dat. Am intins mina timid, dar mi-am dat seama ce fac si am reusit sa ma retrag rapid. Ele au stat tacute, prefacandu-se ca nu m-au vazut. Era o ambuscada, desigur, trebuia sa fii naiv sa nu-ti dai seama. Cum as fi atins de cutie cum ar fi sarit la mine in mina si de-acolo pina la victoria finala n-ar fi fost decat un rontz.

Am impins cutia cativa centimetri mai incolo – poate daca e mai departe uit ca exista. Ar fi trebuit sa fac ca de obicei, sa le scot din raza vizuala, sa le ascund in spatele ecranului de la laptop (desi uneori nici asta nu functioneaza), dar le-am subestimat. Niste sticksuri! Ha! Ce putere de convingere pot avea niste sticksuri? Am gresit, realizez acum. Erau sticksuri, insa cum ar zice lapusneanu in aceasta situatie, sticksuri dar multe! Ca Borgul, sunt o inteligenta colectiva. (cine nu stie ce e Borgul sa intrebe, sa vad si eu cine nu se uita la StarTrek The Next Generation)

Cred ca marea slabiciune a fost atingerea cutiei cu sticksuri cand am impins-o, fiindca mina mea a deprins miscarea si, cu ajutor subliminal din partea sticksurilor, s-a intins singura, fara stirea mea, catre cutie. Pina sa prind de veste era prea tarziu: deja mina se intorsese tzinand un stick, buzele erau intredeschise si dintzii aproape tremurau anticipand betzigasul crocant si sarat care urma sa fie rontzait. Ce sa mai, a fost un atac fulgerator din partea sticksurilor, nici nu m-am dezmeticit bine si deja dadusera buzna peste mine. Am respins intr-un final atacul cu mare dificultate, oprindu-ma dupa doar trei sticksuri, dar repurtasera o victorie psihologica: prima batalie fusese castigata.

Sticksurile rideau acum din cutia lor. Stiau ca nu ma pot apara mult timp. Nu pot sta continuu pe baricade si, mai devreme sau mai tarziu, mina mea, naiva, va repeta gestul. Am incercat o miscare strategica: m-am dus sa-mi fac cafea. Sticksurile au ramas in birou, eu in bucatarie, mina mea va uita drumul, limba mea nu va mai cere cristalele mici de sare…

A fost o miscare buna. Strategic vorbind, a fost bine. Pacat ca trupele mele erau slabe si prost pregatite. Cand m-am intors a fost si mai rau: cafeaua era prea fierbine pentru a fi bauta, dar intentia de a lua cana in mina si de a o duce la gura era puternica si trebuia inlocuita cu ceva mai la indemina – din nefericire tocmai sticksurile. Asta a fost ghinionul meu. A fost o victorie finala si definitiva. Au avut scopuri mirshave, dar strategie buna, si au castigat lupta. Dar ceva masuri tot am putut lua: ca sa nu se afle de infringerea mea am mincat toti martorii. N-a mai ramas nici urma de sticksuri. Ba am aruncat si cutia goala. Cine mai stie acum?

Ah… da, voi, fiindca tocmai v-am spus. Sa aplic aceeasi metoda de eliminare a martorilor? Mwahahaha!

Anunțuri

4 Comments »

  1. 1
    sofia Says:

    Di, cura mea de slabire merge cam pe acelasi principiu, mancarea castiga!
    Adica, ochiul vede, burta cere!

  2. 2
    Je Says:

    The truth is told by whoever is left standing 🙂
    Je stie cine e Borgu’, Je a cunoscut-o si pe Borg Queen 😀

  3. 3
    teribilisimo Says:

    Borg Queeeeeeen?? Eu inca n-am cunoscut-o pe ea. Nici nu stiam ca exista. Multumesc de culturalizare, acum ma duc pe gugl s-o caut.

    Sof, am descoperit solutia in cazul asta: ochiul nu mai trebuie sa vada. Pe masa mea nu mai exista nimic comestibil (in schimb au inceput sa tremure hartiile crezand ca ele sunt la rind).

  4. 4
    sofia Says:

    Di, la tine mai e si pisica, a, dar „nu tot ce misca se mananca”, scuze!


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: