Toate imi aduc aminte

Mirosul frunzelor care ard, intr-un foc de toamna tirzie, undeva in departare, de unde firicelul de fum a ajuns pina la mine…
Zilele reci si insorite care prevestesc iarna si vacanta de Craciun…
Apusul timpuriu si infrigurat din serile scurte…
Gutuile galbene si aromate impaunandu-se pe un raft…

Lacrimi care-mi umplu ochii si un gol dureros in inima…

Mi-e dor de gustul de mere coapte pe soba, de painea calda facuta in casa, de manusile de lina, de baticul cu flori pe margine, de fumul care iesea pe cos, de gogosi date prin zahar, de razboiul de tesut, de steaua veche facuta din globuri argintii pe care abia asteptam sa o agat in brad, de caciula de miel negru si mirosul de tutun, de sania cu talpi de lemn ceruit pusa sus pina vine zapada, de rindea, de porumbii cu foi impletite agatati de grinda magaziei inca de la cules, de parul lung si negru tinut in coc cu doua ace si mainile moi, de barba alba si tepoasa si parul alb atit de moale, de pamatuful pentru spuma de ras, de cutia cu nasturi, de radioul vechi cu clape care nu prindea decat un post si care se auzea de la 3 case departare cand era dat drumul, de fotoliul din fata televizorului, de macatele de pe pereti, de icoana si ramura de salcie de deasupra patului, de cusca plina de bunatati de impartit, de caietul cu cantece si insemnari, de bonurile de paine puse sub servetul de pe televizor, de brinza proaspata abia scoasa din sedila, de numaratul gainilor seara in cotet, de alesul boabelor de fasole, de masuta rotunda din antreu, cu taburete pe care nu se aseza nimeni niciodata, de usile cu geam, de rufele intinse pe sirma, inghetate dupa o noapte rece, de paturile tari cu saltele de paie, de cele moi cu arcuri, in care saream, de sabiile si pustile de lemn, de imbaiatul in copaie, de bicicleta mare pe care mergeam in picioare fiindca nu ajungeam pina la sa, de lopata pentru zapada, de treptele crapate de la casa mare, de fintina, de parul batrin, de scara de la patul, de laptele cu mamaliga, mincat cu lingura de lemn ca sa ne amuzam, de risul care ne pufnea in timp ce mincam, de Florio, pisica pestrita, de Fulger, cainele lup asa de cuminte, de poarta din lemn vopsita in verde, cu o forme ondulate de castel indian, de ciubucul si susanul adus de la tirg duminica…

Mi-e atit de dor… atit de dor de ei…
… si au trecut atitia ani…

…golul nu-l poate umple timpul, nici lacrimile care curg pe obraji.
dar golul asta mi-e drag, oricat de dureros.
n-as putea trai fara el. e tot ce mi-a ramas…

10 Comments »

  1. 1
    teribilisimo Says:

    Ma intreba cineva demult, cand spuneam ca nu mai am nimic amuzant de scris pe blog, de ce nu scriu ceva trist atunci? Fiindca ceea ce e trist e prea personal, i-am raspuns, oricat de bune sau rele ar fi povestirile triste, sunt ale mele.
    Inca simt acelasi lucru, ceea ce am scris mai sus e foarte personal, dar e un cadou. Un cadou trist si drag. O amintire impartasita.

    Pentru Mami si Liviu.

  2. 2
    sofia Says:

    Diana, si copilaria mea , si amintirile mele despre mamaita mea si tatita sunt foarte asemantoare(pana si masa rotunda din hol)!
    Golul ramane, dar amintirile frumoase te fac sa zambesti si sa fi recunoscatoare ca ai trait asta!

  3. 3
    Gabitza Says:

    M-ai facut sa rad de atatea ori cu povestioarele tale, nu credeam ca ma poti induiosa asa de tare cat sa ajung la lacrimi. N-am trait aproape nimic din ce zici tu acolo, si te invidiez fara rautate ca ai avut parte de asa ceva si ai de ce sa-ti amintesti.

  4. 4
    teribilisimo Says:

    sofia, asa-i, aceleasi amintiri care ma fac sa pling ma fac sa si zimbesc. ma fac sa traiesc fiecare zi minunandu-ma de viata si de lume, fiindca stiu ca e o zi frumoasa, ca pot sa ma bucur de tot si ca daca n-o fac o sa-mi para rau candva dupa ea.
    sunt tare fericita ca am trait asta, sunt doar trista ca nu a ramas decat in amintiri.

    gabitza, era o alta lume cu totul. si toata lumea aia traia numai in jurul bunicilor mei. chiar daca n-ai avut aceleasi experiente, sunt sigura ca ai aceleasi trairi, doar ca se leaga de alte mirosuri, de alte imagini, de amintiri diferite.
    si totusi, as fi dorit tuturor sa aiba experienta mea. imi pare bine ca, scriind cateva rinduri, am adus lumea bunicilor mei mai aproape.

  5. 5
    nlive Says:

    ar trebui sa-ti multumesc? chiar daca plang? baticul cu flori pe margine si mirosul de tutn, icoana din peretele de rasrit, obrajii dolofani si ochii negrii si zambitori, briciul ascutit pe cureaua de piele, o Doamne, e mult prea dureros. Plang! ochii plang, sufletul e dureros de ravasit, mintea mi-a luat-o razna , s-a intors acolo, acum 40si de ani.
    e mult prea dureros! Ar trebui sa-ti multumesc?

  6. 6
    teribilisimo Says:

    cred ca ar trebui sa multumesti doar ca au existat🙂
    la fel fac si eu.

  7. 8
    myhenry Says:

    destul de interesante si captivante articolele tale. imi place stilul. tine`o tot asa! bafta!

  8. buna ce era cu articolul cu gen 80?

  9. 10
    teribilisimo Says:

    cred ca se lega de amintiri si de anii copilariei, de-aia e link la articolul acela.


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: