Sunt racita

A debutat cu o usturime in gat, acum cateva seri, iar dimineata urmatoare am descoperit ca extraterestrii facusera experimente pe mine: imi inlocuisera amigdalele cu doua prune rostogolite prin nisip. Si banuiam ca ma urmaresc de undeva sa vada cum ma descurc cu ele. (Am intors, paranoica, toate jucariile care puteau avea camere video in ochi, cum am vazut eu in filme, dar sunt convinsa ca extraterestrii au o tehnologie mai evoluata.)

Probabil ca au fost nemultumiti de experiment, ca doua nopti mai tarziu mi-au pus amigdalele la loc. Si… o fi tehnologia lor avansata, dar dupa doua inlocuiri din astea ramai cu efecte secundare. De exemplu mie imi curge nasul si tusesc. Si acum nu se mai apropie de mine, desigur, ca le e frica sa nu se intample ca in Razboiul lumilor, cand un streptococ mic i-a terminat. (Nu stiu daca era streptococ, dar astept de o saptamana sa gasesc un prilej sa folosesc cuvintul asta, si abia acum a aparut.) 😛

Azi dimineata, pe drum spre serviciu – tocmai coborisem din bloc -, respirand eu (mi se intampla frecvent), constat ca nu miroase a nimic. Era aer curat, dupa ploaie, pavaj ud, ma asteptam sa miroasa a iarba, a pamint umed, a… gaze de esapament, nu stiu, a ceva, orice. Nimic. Ma loveste un gand: sa vezi ca sunt asa de racita de mi-am pierdut mirosul. Stiti cum se intampla uneori, cand esti racit rau, si nu mai simti gust si miros. Si incep sa inspir adinc, in speranta ca gasesc vreo aroma, o urma de miros, ceva care sa-mi antreneze vreun nerv olfactiv.

Si incep sa ma gandesc. Oare mi-a mirosit ceva de cand m-am trezit pana acum? Nu-mi aduc aminte sa-mi fi mirosit sapunul, cand m-am spalat… am mancat si n-am bagat de seama nici un miros, am strins nisipul la pisica si nu mi-a mirosit. Din momentul asta incep sa ma ingrijorez serios. Nisipul la pisica sa nu miroasa?

Mai am un ultim experiment de facut: am in ghiozdan o banana. Daca nici aia nu-mi miroase e grav. Dar.. pana sa scot ghiozdanul cu laptopul din spate, sa-l deschid si sa caut banana in el, mai am 10 pasi pina la tomberoanele de gunoi. E mai simplu. Ma apropii… Imi fac curaj… „Haide, inspira”, imi spune o voce mica de undeva dintre urechile mele. „Inspira! Asa o sa afli”. „The hard way”, adaug eu. (N-am numai doua voci in cap, cum reiese din paragraf, am mai multe, dar acum erau prezente doar doua.)

Curaj! Inspira! Si trag adinc aer. (Si-asa cat s-a purtat discutia creierul meu fusese putin privat de oxigen – poate ca asta explica vocile? -, acum compensam.)

Am aflat. The hard way. N-am nici pe naiba. Pot sa miros fara probleme.  (Nu era mai bine sa incerc cu banana…?)

Anunțuri

3 Comments »

  1. 1
    dani Says:

    foarte nebunii 😛

  2. 2
    oana Says:

    te consoleaza ca nu esti singura? 😦

  3. 3
    teribilisimo Says:

    si pe tine au facut extraterestrii experimente? 😛

    ma consoleaza, sa stii. ma simt mult mai bine stiind ca sufera si altii. desi imi fac procese de constiinta pe tema asta… dar nu pot sa neg, chiar ma simt mai bine.


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: