Minciunele.

Intre doua episoade din grey’s anatomy seria 4 si doua sperieturi din cauza pisicii alpiniste, dupa ce am terminat de citit trilogia lui Philip Pullman, His Dark Materials (care, apropo, e absolut superba), m-am gandit ca ar fi cazul sa mananc si eu ceva, azi. Si cum frigiderul ma trata cu raceala, neoferindu-mi nimic provocator (desi, paradoxal, nu era nici gol…) m-am gandit sa fac ceva. (ceva usor, desigur, nu va ganditi la fapte marete)

Deja utilizasem mare parte din inspiratia aragazareasca ieri, cand incalzisem pizza la cuptor si pe deasupra facusem si melcisori cu lapte. Aragazul meu, obisnuit cu viata calma si linistita pe care i-o ofer in mod normal, si cu pauzele lungi si dese, nu se astepta ca si azi sa ma apuce nebunia si sa il folosesc. A fost putin surprins.

Cum ziceam, m-am gandit sa fac ceva, dar asta e simplu, ganditul… Ceva-ul era mai dificil, fiindca nu stiam ce. Si nici cum, evident. Dupa indelungi – sau nu chiar asa ‘nde-lungi, ca muream de foame, era deja ora 3 – ponderatiuni si cercetari ale forurilor interioare, am decis ca eu vreau uscatele, sau minciunele, cum le ziceam la tara, cand eram mica si le facea mamaie. Mmmmm… tare bune. Vreau. Si, rationand, nu trebuie sa fie deloc complicat de facut. Asa ca m-am avantat plina de curaj pe net, sa vad cum se fac. Noroc cu gugl. Se pare ca la uscatele se pricepe, nu ca la cocostirci.

Stiu ca am sa surprind pe toata lumea acum, dar chiar erau simplu de facut, si mi-au iesit! Daca nu ma credeti, puteti gusta! (mai am vreo 5, deci grabiti-va !) Problemele aproape insurmontabile au fost depasite, dezastrele evitate si foamea potolita. Am avut cateva obstacole pe drum, desigur, cum ar fi untul meu, care era expirat, si l-am inlocuit cu ulei, sau praful de copt care lipsea  – dar am gasit bicarbonat -, sau cele 2 linguri de rom trecute in reteta pe care n-aveam de unde sa le iau… Pana la urma bine ca am avut faina! 😀

A, dar n-am avut sucitor. Chestia aia cu care se intinde coca, dupa ce o framanti (si apropo, e prima data cand framant coca!). Pana sa ma duc sa iau o sticla de vin s-o folosesc ca sucitor, vad ca nebuna de pisica alpinista iesise in exteriorul geamului de la balcon, intre un geam care era inchis, si plasa de insecte, care na, cat sa tina si aia! Fugi si recupereaza felina neastamparata, tragand-o de coada si de un picior, in timp ce ea se agatza cu ghearele de plasa 🙂 Si asta dupa ce 20 de minute mai inainte daduse intr-un mod necunoscut toata plasa de insecte jos, si statea pe pervaz. Cred eu ca pisicile nu cad asa de usor, dar n-am curajul s-o las sa imi verifice ipoteza. Mai sunt si unele care confirma regula prin exceptie, nu?

Dupa ce am adus Pixica inapoi si am stat cu ea 10 minute, explicandu-i cu argumente de ce nu e bine sa se strecoare in exteriorul geamului, pe sub plasa de tzantzari, pana s-a plictisit si s-a culcat pe un scaun, m-am apucat de sucitorit sau… sticlarit.., ca sa fiu mai precisa. Ca intindeam coca sucitorind-o cu o sticla. Sau mai bine zis invarteam de o sticla ce inlocuia un sucitor ca sa intind coca.

Orice as fi facut, pana la urma au iesit uscatele, cam umflatele, dar bunicele. Doar ca nu pusesem zahar in ele fiindca nu scria in reteta, ci trebuia pus pe ele si acum aveam un nou obstacol – zaharul cubic pe care il aveam in casa nu pare sa se lipeasca de uscatelele mele. (si nu s-a lasat convins) Zahar pudra n-am avut niciodata, iar tot zaharul tos se pare ca a intrat in ultima crema de zahar ars pe care am facut-o, si aseara in melcisorii cu lapte. Dar bine, dupa ce facusem minunatie de uscatele-umflatele, nu puteam sa las asa o problema sa ma deranjeze.

Am luat un cub de zahar, m-am uitat la el cu una din privirile ucigase pe care le posed si am asteptat sa vad daca l-am facut praf. Nici gand. Se tinea tare. Ok, fie, trebuie sa fiu mai inspaimantatoare. M-am dus in hol si am luat maturoiul cel mare cumparat ieri. Cand m-a vazut cu el am simtit un usor tremur din partea cubului de zahar, dar nu l-am dat gata nici cu asta. Heh, mi-am zis, probabil ca stie ca e doar „for show” si nu l-as alerga cu maturoiul prin casa, dar am eu ac de cojocul lui! Si am scos din dulap pisalogul de usturoi, indreptandu-l spre zahar cu o privire plina de intentie. Cand l-a vazut, cubul de zahar a lesinat si s-a facut pudra instantaneu. Cat pe ce sa am un mare accident si, de teama, sa se faca pudra si restul cutiei de zahar cubic, dar din fericire nu se uitau la mine in momentul acela. Stiu ca pot fi inspaimantatoare uneori…

Si cam atat. Dupa ce am mancat jumatate din productia la hectar de uscatele, acum ca s-a trezit si pisica, ne punem pe joaca. Poate oboseste destul sa nu se mai trezeasca la 5:30 maine. 🙂

Anunțuri

2 Comments »

  1. 1
    Troaca Sorin Says:

    Sa nu iti faci griji pentru pisica. E in stare sa mearga pe muchia unui brici si sa reuseasca nu numai sa nu cada dar nici sa nu se taie.
    Si eu la inceput mi-am facut griji pentru pisoi cand statea pe marginea balconului dar am observat ca nu are probleme cu echilibrul asa ca l-am lasat sa stea si sa faca ce vrea el.
    Oricum nu iese pe afara si macar asa sa vada si el exteriorul apartamentului.

  2. 2
    teribilisimo Says:

    nu ca n-ar avea echilibru mi-e teama, ci ca n-are creier si sare de la etajul 4 cand vine vreo vrabie destul de aproape incat ar putea s-o prinda. stiu ca nu cade, mi-e sa nu sara!


RSS Feed for this entry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: