viiiuuuuum-poc!
O nuca. Urmata indeaproape de o cioara.
Ma opresc. Miscarea verticala are prioritate, asa ca cedez trecerea. Cioara se astepta, desigur, sa ma opresc, asa ca si-a ciocanit cu grija nuca, sa se asigure ca n-a suferit nici o dauna in cadere (sau sa verifice succesul noii metode de a sparge nuci?), apoi a lut-o in cioc si s-a mutat pe un acoperis.
Eu am ramas inca in mijlocul trotuarului, cautand telefonul, sa vad daca-mi mai amintesc parola la blog, sa postez pe loc. Mai bine acum decat mai tarziu. Altfel… cine stie ce bafta am cu urmatoarea nuca si urmatoarea cioara…
Pai, urmatoarea cioara vine cu parola: parola, desigur, e nuca
[...] ca Stefania, Nice si Iulia au cerut continuarea, iata ca vine. Cu mentiunea ca nu e nici pe departe sfarsitul si cu scuzele ca o eventuala continuare va intarzia pentru ca saptamana viitoare dispar [...]